Prima pagină » Actualitate » Pentagonul anunță suspendarea tuturor zborurilor pe aeroportul din Kabul

Pentagonul anunță suspendarea tuturor zborurilor pe aeroportul din Kabul

Pentagonul anunță suspendarea tuturor zborurilor pe aeroportul din Kabul

Toate zborurile civile şi militare au fost suspendate pe aeroportul din capitala afgană Kabul din cauza mulţimii de afgani care a pătruns pe pista de decolare în încercarea disperată de a părăsi ţara după revenirea talibanilor la putere, relatează New York Times.

„Forţele militare americane sunt la faţa locului şi lucrează împreună cu alţi militari, turci şi internaţionali pentru a dispersa oamenii. Nu ştim cât timp va dura asta”, a afirmat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Astfel, evacuarea diplomaţilor, altor străini şi afgani care au lucrat cu trupele străine se organiza luni într-o stare de urgenţă şi în condiţii extrem de dificile la Kabul.

Şeful forţelor americane la Kabul, generalul Kenneth McKenzie, le-a cerut anterior talibanilor să nu obstrucţioneze operaţiunile de evacuare pe aeroport capitalei afgane, care au provocat scene de panică în cursul cărora cel puţin două persoane au fost ucise.

Generalul McKenzie s-a întâlnit cu lideri talibani duminică la Doha, în Qatar

Generalul McKenzie, aflat la conducerea Comandamentului Central american (CENTCOM), s-a întâlnit cu lideri talibani duminică la Doha, în Qatar, potrivit unui responsabil al Pentagonului, care a refuzat să ofere mai multe detalii despre eventualele angajamente obţinute din partea talibanilor.

SUA au desfăşurat circa 6.000 de soldaţi pentru securizarea evacuării zecilor de mii de americani şi afgani, care au ajutat SUA şi se tem în prezent pentru viaţa lor, şi a asigura securitatea pe aeroportul din Kabul.

SUA au desfăşurat circa 6.000 de soldaţi pentru securizarea evacuării

Dar pista a fost luată cu asalt luni de mii de persoane care au dat năvală spre aeroport de la prăbuşirea guvernului afgan, lăsând ţara pe mâinile talibanilor.

Înregistrări video cu scene de panică se înmulţesc pe reţelele de social media, arătând afgani încercând să se agaţe cu disperare de avioanele militare americane în timp ce acestea se pregătesc să decoleze.

Soldaţii americani au ucis doi bărbaţi înarmaţi pe pistă, potrivit unui responsabil al Pentagonului.

„În mijlocul miilor de persoane care se aflau acolo în mod paşnic, doi tipi şi-au agitat armele cu un aer ameninţător”, a explicat pentru AFP responsabilul menţionat, adăugând că „ambii au fost ucişi”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Câte ore pierdem pe săptămână din cauza banilor?