Căutările marinarului dat dispărut au fost reluate, după atacul cu drone asupra unei nave de cereale, în proximitatea platformei Pescăruș din Marea Neagră. Nava pleca din Ucraina spre Italia și ar fi fost lovită de trei drone, două maritime și una aeriană. Autoritatea Navală Română a reluat căutările marți, la ora 06:30, în zona economică exclusivă a României.
La căutări participă o navă a Gărzii de Coastă și una a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare – ARSVOM. Este căutat bucătarul navei, dat dispărut după atac. Potrivit Digi24, acesta ar putea fi blocat la bord sau ar fi ajuns în mare.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2F11-marinari-au-ajuns-la-spital-dupa-ce-o-nava-a-fost-lovita-de-drone-in-apropierea-platformei-petroliere-pescarus-doua-persoane-au-murit4.jpeg)
11 marinari au ajuns la spital, după ce o navă a fost lovită de drone în apropierea platformei petroliere Pescăruș
„Unsprezece membri ai echipajului au fost salvați. De asemenea, au fost identificate și două persoane decedate. Elicopterul din cadrul Inspectoratului General de Aviație a preluat, prin troliere, persoanele rănite în vederea acordării asistenței medicale de urgență”, a transmis, ieri, M.A.I.
Comandantul navei a decedat, potrivit mărturiilor supraviețuitorilor. În urma incidentului, 11 marinari au fost salvați și transportați la spital. Trei răniți au fost transportați cu elicopterul la Constanța și internați într-o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Starea de sănătate ar fi una bună, relatează sursa. Ceilalți opt marinari au fost externați și cazați la un hotel din Constanța.
Marinarii din Azerbaidjan și India urmează să fie repatriați.
„Încă opt marinari au fost aduși în această seară la Unitatea de Primiri Urgențe, în urma accidentului naval produs astazi în Marea Neagră. Aceștia prezintă traumatisme minore și sunt în curs de evaluare medicală.
Cel mai probabil, după finalizarea investigațiilor, vor putea părăsi Unitatea de Primiri Urgențe. În total, 11 marinari au fost aduși astăzi la UPU. Trei dintre aceștia au rămas internați pentru supraveghere și îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, ieri.