An de an, creștinii ortodocși prăznuiesc sărbătoarea dedicată celor 40 de sfinți mucenici din Sevastia, prilej cu care gospodinele fac mucenici, unul dintre cele mai cunoscute deserturi tradiționale. Preparatul este legat de această, iar rețetele diferă de la o regiune la alta.
Toate, însă, păstrează forma caracteristică de 8 și semnificația simbolică a acestui preparat.
Ziua de 9 martie ne amintește tuturor de martiriul celor 40 de soldați creștini din cetatea Sevastia, care au trăit în secolul al IV-lea. Potrivit tradiției creștine, aceștia au refuzat să renunțe la credința lor și au fost condamnați să petreacă o noapte pe un lac înghețat. Au murit pentru credința lor, devenind simboluri ale statorniciei și jertfei creștine.
În cultura populară românească, această sărbătoare este marcată prin prepararea mucenicilor din aluat, modelați în forma cifrei opt. Forma aleasă este interpretată ca o reprezentare a corpului uman și ca un simbol al infinitului și al vieții veșnice.
În funcție de zona țării, mucenicii sunt pregătiți în două moduri principale. De exemplu, în sudul României, mai ales în Muntenia și Dobrogea, mucenicii sunt mici colăcei din aluat care se fierb într-un sirop aromat. Peste compoziție se adaugă multă nucă măcinată, scorțișoară și coajă de citrice, rezultând un desert parfumat și ușor.
Gospodinele din Moldova, în schimb, pregătesc colaci, copţi sub forma cifrei 8, din aluat de cozonac, unşi cu miere şi și acoperiți cu nucă din belșug.
Tradiția spune că mucenicii se împărt vecinilor, rudelor sau oamenilor nevoiași, ca gest de pomenire pentru cei trecuți în neființă.
Deși variantele diferă în funcție de regiune, toate păstrează forma caracteristică de „8”.
În Moldova, mucenicii se numesc „sfințișori” și tradiția spune că femeile trebuie să facă 40 de astfel de colaci. Aluatul din care sunt făcuți este asemănător celui de cozonac, iar mucenicii sunt pufoși, însiropați și extrem de aromați.
Ingrediente pentru aluat de mucenici moldovenești:
Pentru sirop și decor:
Mod de preparare
Se prepară maiaua din drojdie, zahăr și o linguriță de făină. O lăsați 10 minute, după care o amestecați cu restul ingredientelor pentru aluat. Laptele trebuie încălzit puțin, ca să dospească drojdia. Ai grijă să nu folosești laptele fierbinte pentru că aluatul nu va mai crește la fel de bine.
Compoziția rezultată trebuie frământată foarte bine, exact ca la cozonac. După aceea, o lăsați să crească într-un loc călduț. Împărțiți aluatul în bucăți egale, pe care începeți să le modelați în forma cifrei 8. Mucenicii astfel obținuți se coc la cuptor, timp de 20-30 de minute.
După răcire, se stropesc cu sirop, se ung cu miere și se presară generos cu nucă măcinată.
Ingrediente pentru aluat de mucenici muntenești:
Mod de preparare
Făina se cerne grămăjoară pe blatul de lucru sau într-un castron larg. În mijloc se face o gropiţă în care se pune apă cu sare. Se frământă uşor cu mâna până devine un aluat moale, elastic, nelipicios.
Aluatul se lasă 5-10 minute să se odihnească. Se rup apoi din el bucăţi mici care se rulează între blat şi podul palmelor până se obţin rulouri de aprox. 0,5 cm grosime sau chiar mai subţiri. Din rulouri se formează un ineluş, încolăcind aluatul pe deget şi rupându-l, se presează uşor capetele unul de altul, cât să se lipească, se încolăcesc în formă de 8 şi se presează uşor la mijloc. Se pot lăsa şi ineluşe, după preferinţă
Mucenicii obţinuţi se pun la uscat pe o coală de hârtie tapetată cu puţină făină şi se lasă 1-2 h, întorcându-se din când în când de pe o parte pe alta.
Între timp, miezul de nucă se întinde într-o tavă de copt tapetată cu hârtie de copt şi se prăjeşte la cuptor 5 minute, la foc mic. Când s-a rumenit, nuca se scoate din cuptor şi se lasă la răcit, apoi se sfărâmă uşor cu o cană sau cu sucitorul.
După ce s-au uscat mucenicii, se ia o oală adâncă, se pun apa, zahărul, zahărul vanilat şi un praf de sare şi se pune totul la fiert. Când dă în clocot, se adaugă mucenicii şi se lasă la fiert până se înmoaie, aprox. 1 h. În timpul fierberii, se amestecă uşor cu o lingură de lemn, ca să nu se lipească unii de alţii. Când sunt aproape gata, se adaugă mierea, esenţa de rom şi nuca şi se mai lasă la fiert 5-10 minute.
Mucenicii se servesc calzi sau reci, după preferinţă, cu un praf de scorţişoară.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Ingredientul secret pentru ca MUCENICII moldovenești să fie moi, aurii și apetisanți