Prima pagină » Actualitate » România – Austria, ultimul meci al lui Mircea Lucescu pe banca „naționalei”? „Eu am făcut o promisiune”

România – Austria, ultimul meci al lui Mircea Lucescu pe banca „naționalei”? „Eu am făcut o promisiune”

România - Austria, ultimul meci al lui Mircea Lucescu pe banca „naționalei”? „Eu am făcut o promisiune”

Mircea Lucescu, selecționerul României, a făcut show la conferința de presă ce a urmat meciului amicalul cu Moldova, câștigat de „tricolori” cu 2-1. Dincolo de entuziasmul victoriei și al jocului care l-a încântat pe reputatul tehnician, un alt moment neașteptat i-a lăsat mască pe jurnaliști – „Il Luce” și-a anunţat, voalat, despărțirea de echipa națională.

„Să vedem dacă va fi ultimul meu meci”, a spus selecționerul, ridicând semne de întrebare pentru toţi cei prezenţi.

Austria, din nou ultimul act?

La „Arena Națională”, Lucescu a salutat evoluţia fotbaliștilor debutanţi spunând că „au meritat şansa” să intre pe teren. De asemenea, el a explicat ce își dorește: să creeze o concurență serioasă la lot, astfel încât titularii să-și simtă amenințată poziția.

„Un meci bun, contra unei echipe bune, arțăgoase. I-am urmărit, ei jucaseră bine și cu Italia, au făcut progrese, i-am văzut cu Ceholslovacia, cu Italia, au jucători competitivi.

Sunt mulțumit că am dat posibilitatea jucătorilor din campionatul intern să acceadă la națională. Au demonstrat că merită, iar comportamentul lor din campionat s-a justificat prin prezența lor la națională. Am văzut jucători tineri, înseamnă mult pentru fotbalul românesc, e important să joace, să vină la națională, iar apoi să joace la echipe europene și să vină de acolo cu experiența. Se îngustase mult aria de selecție, acel grup de jucători care ne-a dus la Campionatul Europen, din diverse motive. Și-au schimbat echipele, s-au accidentat, mulți au dispărut și ajunseserăm într-o situație în care nu aveam mai mult de 20 de jucători.

Exercit o presiune asupra titularilor, ei trebuie să înțeleagă că fotbalul e într-o continuă mișcare, iar competiția e esențială în a alcătui o echipă națională puternică. Sunt mulțumit de evoluție”, a început conferința Mircea Lucescu.

Mai departe, Lucescu a detonat „bomba”: este posibil ca jocul România – Austria, din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, să fie ultimul al său pe banca echipei naționale.

„Am vrut să-mi dau demisia după Cipru. Urmează un meci de mare prestigiu, cu Austria. Să vedem dacă acesta va fi ultimul meu meci. Cipru e o echipă foarte bună, nu a fost întâmplător. Am fost atât de supărat încât mi-a venit să am demisia… Au existat câțiva jucători care au vrut să facă alt joc decât acesta. Trebuie să fii inteligent. Ne-am întors acasă cu un 2-2 și am fi rămas cu șanse. Nu știu ce va fi la baraj, eu am făcut o promisiune, vom vedea ce va fi”, a transmis Lucescu.

Despre partida care urmează, „Il Luce” a precizat: „Vom vedea mâine, poimâine, analizăm situația și vom vedea cum revin jucătorii. Vom vedea cum se refac jucătorii. Sunt unii jucători care revin greu după un astfel de meci, nefiind obișnuit să joace 90 de minute. Când sunt chemați, trebuie să facă față.

Alergând 3 kilometri în antrenament și 11 în meci… Ori îi lași să se refacă, ori se accidentează. Din păcate, lucrurile acestea nu existau înainte de 1990, știu foarte bine cum erau lucrurile atunci, eram mai profesioniști decât cei din Occident. Pretențiile sunt mari, iar ei au responsabilități”.

Calculele pentru locul 2 și baraj

După rezultatele de miercuri seară, România rămâne în lupta pentru locul 2 în grupă, poziție care i-ar asigura prezența la „barajul” pentru CM 2026.

Scenariul 1: calificare directă la baraj

  • România trebuie să câștige cu Austria, Bosnia și San Marino, caz în care ar ajunge la 16 puncte;
  • În același timp, Bosnia trebuie să piardă cu România și să nu bată Austria, situație în care  ar rămâne cu maximum 14 puncte și România va termina pe locul 2.

Scenariul 2: egal cu Austria, dar tot la baraj

  • România face egal cu Austria, bate Bosnia și San Marino și ajunge la 14 puncte.
  • Bosnia pierde cu Austria și România și rămâne la 13 puncte. Astfel, România termină pe locul 2, dar golaverajul va conta.

În cazul unei egalități de puncte, primul criteriu este golaverajul general, unde România este în dezavantaj.

Indiferent de ce se întâmplă în grupă, România e deja sigură de baraj datorită rezultatelor înregistrate în Liga Națiunilor. Diferența este doar de traseu: dacă terminăm pe 2, barajul va fi mai ușor, cu adversari accesibili; dacă nu, vom merge într-un traseu complicat, prin Liga Națiunilor.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

România – Moldova 2-1. Mircea Lucescu entuziasmat de doi JUCĂTORI. „Excelenți! De mult timp n-am mai avut la echipa națională”

Ionuț Radu, replică dură după ce a REVENIT la echipa națională. „Să-mi spună în față asta”

Povestea FOTBALISTULUI care a învins „Generația de Aur” a lui Hagi și s-a retras la doar 28 de ani. Incredibil cu ce se ocupă acum

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Fiica cea mare a lui Ilie Bolojan se căsătorește! Unde are loc ceremonia și ce politicieni ar putea participa la petrecere
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Aceste figurine din lut vechi de 15.000 de ani ar fi putut fi create de copii pentru a învăța despre lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...