Prima pagină » Actualitate » Este oficial: Stare de criză pe piața carburanților din România. Cum arată forma finală a ordonanței și ce prevede

Este oficial: Stare de criză pe piața carburanților din România. Cum arată forma finală a ordonanței și ce prevede

Bianca Dogaru
Este oficial: Stare de criză pe piața carburanților din România. Cum arată forma finală a ordonanței și ce prevede

Guvernul Bolojan a modificat radical proiectul Ordonanței de Urgență privind criza carburanților, chiar înainte de ședința de astăzi de la ora 11:00. Noua variantă a documentului stabilește că situația de criză pe piața țițeiului este valabilă până la data de 30 iunie 2026, față de termenul inițial de doar 6 luni. De asemenea, Executivul a schimbat și modul de calcul pentru adaosul comercial, care este limitat acum la valoarea medie din anul 2025. Această măsură se aplică însă doar distribuitorilor, în timp ce marii producători care dețin rafinării au fost scoși din schema de plafonare a profitului.

UPDATE: Guvernul a plafonat marja la carburanți, anunță UDMR

Executivul a plafonat marja comercială la benzină și motorină și a condiționat exporturile de o autorizație prealabilă. Barna Tánczos avertizează că sunt necesare intervenții suplimentare. UDMR va continua negocierile în coaliție pentru noi măsuri de control al prețurilor la pompă.

Prin ordonanța adoptată joi, Executivul a declarat stare de criză pe piața petrolului până la 30 iunie 2026, cu posibilitate de prelungire.

În perioada 1 aprilie – 30 iunie, marja comercială la benzină și motorină nu poate depăși media fiecărui operator din 2025.

Exportul de benzină și motorină va fi posibil numai cu autorizarea prealabilă a Ministerului Economiei și a Ministerului Energiei. Restricția se aplică și livrărilor în interiorul UE.

Totodată, conținutul de biocombustibil din benzină poate fi redus temporar de la 8% la minim 2%, pentru a contribui la scăderea prețului final. Operatorii care încalcă limita de marjă sau exportă fără autorizație riscă amenzi.

Barna Tánczos declară că ordonanța adoptată joi reprezintă „primul pas către reglementarea prețurilor pe piața combustibililor”. UDMR susține însă în continuare intervenții suplimentare.

„UDMR susține în continuare că sunt necesare intervenții suplimentare și limitarea prețurilor. Vom continua discuțiile în cadrul coaliției pentru a putea adopta măsuri suplimentare care să țină sub control prețurile la benzinării”, a declarat Tánczos.

Una dintre cele mai importante măsuri din pachetul adoptat este condiționarea exporturilor de obținerea unei autorizații. Scopul declarat este păstrarea în țară a unei cantități mai mari din combustibilul produs de rafinăriile naționale. Tánczos a precizat că măsura „introduce, practic, o interdicție la export” și că aceasta va contribui la menținerea stocurilor pe piața internă.

Măsurile adoptate acum de guvern:

Declararea stării de criză pe piața petrolului și/sau a produselor petroliere până la 30 iunie (cu posibilitatea prelungirii).

Limitarea marjei comerciale. În perioada 1 aprilie – 30 iunie, în cazul benzinei și motorinei, marja comercială nu poate depăși marja medie aplicată de respectivul operator economic în 2025.

Condiționarea exportului de obținerea unei autorizații. Exportul de benzină și motorină, precum și livrarea acestora în interiorul UE, sunt posibile numai cu autorizarea prealabilă în scris a Ministerului Economiei și a Ministerului Energiei.

Reducerea conținutului obligatoriu de biocombustibil. Conținutul de biocombustibil al benzinei comercializate pe piață poate fi redus temporar de la 8% în prezent la minimum 2% pe durata măsurilor de protecție.

Aplicarea de amenzi în cazul încălcării limitei de marjă sau al exportului fără autorizație

UPDATE: Cum arată forma finală a ordonanței crizei carburanților

– Se declară stare de criză pe piața carburanților până la 30 iunie 2026 (cu posibilitate de prelungire).
– Adaosul comercial la benzină și motorină este plafonat la nivelul mediu din 2025 (aprilie–iunie 2026).
– Exportul de motorină și țiței se face doar cu aprobarea statului.
– Se permite temporar vânzarea benzinei cu minimum 2% biocarburant.
– Se introduc amenzi pentru:
• depășirea adaosului comercial
• export fără aprobare
– Companiile sunt obligate să raporteze lunar prețuri și costuri către autorități.
– Se reorganizează distribuția gazelor pentru a asigura consumul populației și stocurile pentru iarnă.
– La gaze, consumatorii plătesc prețul mai mic dintre cel contractual și cel reglementat.

Vezi AICI forma finală a ordonanței, care se discută acum în ședința de guvern.

UPDATE: Modificările propuse în ordonanța de urgență privind combustibilii ar viza, într-o primă fază, limitarea adaosului comercial.

„Pe perioada cuprinsă între 1 aprilie si 30 iunie, valoarea medie a adaosului comercial pentru benzină și motorină în segmentul de rafinare și vânzare en-gros și cu amănuntul, exceptând exporturile și livrările intracomunitare, este limitat la cel mult valoarea medie anuală a adaosului comercial practicat pentru acele produce în anul 2025 de către fiecare operator economic care importă, produce benzină și motorină, distribuie și/sau comercializează aceste produse”, prevede proiectul discutat în ședința de Guvern, potrivit unor surse citate de Mediafax.

UPDATE: Ordonanța de urgență privind combustibilii a fost introdusă pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de guvern, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului. „Forma finală a oricărui act normativ este doar cea adoptată și comunicată după adoptare”, a precizat Ioana Dogioiu.

UPDATE: Potrivit surselor Gândul, Ordonanța de Urgență nici măcar nu este inclusă pe ordinea de zi.

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței a Guvernului României din 26 martie 2026 pot fi consultate AICI

UPDATE: Cu mai mai puțin de o oră înainte de ședința de Guvern, nu există o formă finală a proiectului de OUG, potrivit informațiilor Mediafax, astfel că nu poate fi inclus pe ordinea de zi.

Chiar dacă se ajunge la un acord până se reunește Executivul, proiectul nu ar putea fi adoptat, potrivit procedurii, până nu are toate avizele interministeriale. Ședința de Guvern a fost din nou amânată. Astfel, Executivul se va reuni joi de la ora 11:30.

Amenzile pentru benzinării au scăzut de zece ori în noua formă a legii

O altă schimbare importantă vizează sancțiunile pentru companiile care încalcă noile reguli de preț. Guvernul a decis să reducă amenzile maxime de la 10% la doar 1% din cifra de afaceri, ca răspuns la solicitările venite din partea asociațiilor de profil. Premierul Ilie Bolojan a susținut că aceste soluții asigură o aplicare ușoară și transparentă a legii.

Modificările au apărut după ce Ministerul de Finanțe a operat ultimele corecții miercuri seară. Durata stării de criză poate fi prelungită succesiv cu perioade de câte 3 luni, atât timp cât problemele de pe piața internațională persistă.

Criza carburanților a declanșat un nou scandal în coaliție

Ieri, sindicatele au boicotat Guvernul și au prezentat un plan propriu la Camera Deputaților. Liderii marilor confederații au refuzat să participe la ședința Consiliului Național Tripartit și l-au acuzat pe Bolojan că a trimis invitația oficială cu doar câteva ore înainte.

Sindicaliștii au ales, în schimb, să meargă la Sorin Grindeanu pentru a-i cere măsuri mult mai dure, precum tăierea imediată a accizelor și a TVA-ului, taxe care reprezintă peste jumătate din prețul la pompă. Pe lângă reducerea taxelor, sindicatele au solicitat oprirea exporturilor de combustibil și gaze până la acoperirea consumului intern, dar și repornirea grupurilor energetice de la CE Oltenia.

Reacția PSD după întâlnirea cu sindicatele

PSD a susținut public aceste revendicări și a criticat planul lui Bolojan, pe care l-a numit un „simulacru de dialog”. Social-democrații au promis că vor impune în Coaliție un mecanism de consultare periodică pentru a forța scăderea reală a prețurilor.

„Principala nemulțumire a sindicatelor, exprimată în întâlnirea pe care am avut-o astăzi la Parlament, este lipsa dialogului real cu premierul Bolojan. Liderii principalelor confederații sindicale mi-au transmis acest lucru în termenii cei mai clari: toate discuțiile avute la nivelul guvernului au fost pur formale, iar premierul nu a ținut cont de niciuna dintre propunerile acestora. Prin urmare, am decis împreună o formă periodică de consultare cu sindicatele, iar cerințele lor să fie susținute și transmise la nivelul Coaliției de către Partidul Social Democrat.”


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Judecătorul care a respins arestarea lui Georgescu l-a lăsat în libertate și pe Vanghelie
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Cancan.ro
Nepotul lui Puya a căzut de la etajul 2, în timp ce se afla cu mama lui în locuință. Detalii de ultimă oră
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Nicușor Dan, pus într-o poziție de șah după reținerea lui Georgescu. De ce dizovarea Parlamentului ar fi o mișcare greșită, dacă Mureșan ar fi respins
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Click
Cât te costă, de fapt, o vacanță în Gdańsk cu un copil mic. Calculul făcut de doi români după 5 zile
Digi24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Cancan.ro
Imagini de neprivit! Cătălin Grozavu, fostul iubit al Mădălinei Apostol, și-a transformat partenera într-un sac de box
Ce se întâmplă doctore
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Șeful ONU atacă giganții petrolieri: Au tratat atmosfera „ca pe o groapă de gunoi”
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii