Prima pagină » Actualitate » Ar putea fi cerută deshumarea Rodicăi Stănoiu? Controversele morții fostei ministre a Justiției. Vila de la mare a fost vandalizată

Ar putea fi cerută deshumarea Rodicăi Stănoiu? Controversele morții fostei ministre a Justiției. Vila de la mare a fost vandalizată

Ar putea fi cerută deshumarea Rodicăi Stănoiu? Controversele morții fostei ministre a Justiției.  Vila de la mare a fost vandalizată
Rodica Stănoiu și iubitul. Foto: Cancan,ro

Răsturnare de situație în cazul morții fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu. Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a deschis dosar de moarte suspectă, anchetatorii dorind să clarifice circumstanțele în care a murit aceasta. Astfel, procurorii au cerut documentele medicale de la spitalele Floreasca și Obregia, urmând să fie făcute audieri. Un rol aparte în această anchetă i-ar putea reveni partenerului acesteia, mai tânăr cu 50 de ani decât judecătoarea. 

Procurorii au deschis oficial dosar de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu. Decizia de ultimă oră a survenit la 10 zile de la decesul fostului ministru al Justiției, la vârsta de 86 de ani. Așa cum a scris Gândul, fostul ministru al Justiției din timpul Guvernului Năstase avea o relație de dragoste cu un bărbat mai tânăr cu 50 de ani decât ea.

Dosar de moarte suspectă în cazul fostei judecătoare

În ultima lună din viață, fosta ministră a Justiției ar fi fost internată la Spitalul Floreasca din București, apoi transferată la Obregia. Potrivit Cancan, femeia ar fi ajuns la Obregia cu răni la cap, vânătă la un ochi, subnutrită și într-o stare aproape de inconștiență. Chiar și în aceste condiții, surse medico-legale au confirmat pentru sursa citată că Rodicăi Stănoiu nu i s-a făcut o autopsie.

Avocat: Toate persoanele apropiate și cele care au intrat în contact cu victima vor fi audiate

Însă, la aproape două săptămâni de la deces, pe 12 decembrie, procurorii de la Parchetul de la lângă Tribunalul Ilfov au decis să deschidă un dosar de moarte suspectă. Așadar, trupul neînsuflețit al Rodicăi Stănoiu ar putea fi deshumat pentru a se stabili cauza decesului. De asemenea, toate persoanele apropiate (inclusiv controversatul partener de viață al judecătoarei) urmează să fie audiate.

Rodica-Stănoiu

„Procurorul de caz poate dispune deshumarea pentru a stabili cauza decesului. De asemenea, medicul sau asistenții medicali care au îngrijit-o aveau obligația legală de a anunța autoritățile dacă au observat urme de agresiune, pentru a se putea verifica dacă victima a fost agresată.

Adică persoanele cele mai apropiate și cele care au intrat ultimele în contact cu victima, inclusiv asistentele care au consultat-o. De asemenea, rudele care au văzut-o sau au vizitat-o acasă după externare, precum și bărbatul cu care conviețuia – toate persoanele cu care aceasta a intrat în contact”, a spus avocata Crina Radu în cadrul unei emisiuni TV.

Lupta pentru averea impresionantă a fostului ministru: proprietăți în Franța, București și Constanța

Ancheta e cu atât mai complicată cu cât iubitul acesteia, mai scrie publicația menționată, ar fi manipulat-o și controlat-o cu un scop evident: averea. Astfel, fostul ministru deținea o avere impresionantă: proprietăți în Franța, dar și în București sau Constanța. Una dintre casele ei ar fi fost vandalizată fix recent, episod care aruncă și mai mult mister asupra moștenirii ei.

Iubitul Rodicăi Stănoiu. Foto Cancan.

În acest punct, în scenă intră și iubitul de 36 de ani, pe numele lui Marius Calotă, de profesie jurist. Potrivit surselor Cancan, întâlnirea lor nu ar fi fost deloc întâmplătoare: tânărul ar fi urmărit-o multă vreme, studiindu-i programul, tabieturile și plimbările prin parc — momentul preferat al fostei judecătoare.

De notat că vila din Mamaia Sat (Năvodari), proprietatea Rodicăi Stănoiu o deținea, ar fi fost vandalizată. Nu se știe de către cine, însă există o certitudine: cheile se află la Marius. Acesta le-ar fi spus unor cunoștințe că vrea să închirieze locuința sau să deschidă acolo o afacere. Potrivit aceleiași surse, iubitul tinerel ar fi fost surprins zilele trecute la notar, fiind extrem de probaibil să fi deschis succesiunea în vederea moștenirii.

Magistrat:  ”Nu știm de unde a apărut acest individ”

Magistratul Emilian Stănișor, unul dintre apropiații fostului ministru, a declarat pentru sursa citată că, în ultimele ei luni de viață, Rodica Stănoiu s-a schimbat radical. Totul de când a apărut în viața ei acest tânăr dubios care i-a devenit iubit, deși putea să-i fie nepot.

”Nu a auzit nimeni de el, nu știm de unde a apărut acest individ. Nimeni nu știe cine este. Ea a stat izolată în ultima perioadă nici doctoranzii ei nu au mai dat de ea. A fost tot timpul rațională, dar nu știm ce s-a întâmplat recent, dacă a apărut o fragilitate emoțională. Eu nu am cunoștințe că relația dintre ei dura de mult timp, apreciez că de câteva luni, maxim un an”, a declarat magistratul.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Întorsătură de situație în cazul morții Rodicăi Stănoiu. A fost înregistrat dosar de moarte suspectă. Spitalele Obregia și Floreasca trimit fișele medicale

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa cu două viteze în sănătate. Românii așteaptă peste trei ani pentru medicamente noi, germanii doar două luni
Digi24
Arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: Unde s-au pus de acord toți judecătorii care au analizat cererile DIICOT
Cancan.ro
Antena 1, acuzată că a aranjat cursa pentru Ultima Șansă de azi-noapte, pentru Mirela Vaida și Oana Tomoiagă. Cel 4 detalii ciudate observate în timpul probei
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
De ce vorbesc Finlanda și Norvegia cu Putin, iar România evită orice contact? Analist: „Diplomația nu o folosești doar cu prietenii”
Mediafax
Nicușor Dan, mesaj la Gala MEDIAFAX 35: „Un adevărat reper pe piața media din România”
Click
Jack Nicholson s-a retras definitiv din actorie. Ce spune Michael Douglas despre viața legendarului de la Hollywood
Digi24
Ce voiau să facă la Kiev doi soldați ruși care au dezertat de pe front și s-au deghizat în civili
Cancan.ro
Cele 4 cuvinte pe care i le-a șoptit Maurice la ureche lui Alex Gîlcă, după ce a fost eliminat de la Asia Express. Anterior, soțul Valeriei Lungu îl amenințase cu moartea
Ce se întâmplă doctore
Accidentul feroviar din Spania: misterul celor 17 minute în care centrul de control nu a oprit trenul. Ce au dezvăluit înregistrările
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ulise a făcut 10 ani până acasă! Cât te-ar costa să-i refaci călătoria în 2026? De la 3.000 de euro cu avionul și feribotul până la 40.000 de euro pe un iaht de lux (P)
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Primul pod transbordor din lume! Poți traversa râul în nacelă