Prima pagină » Actualitate » „Se scuipă beton direct pe pământ!”. Ce țeapă și-a luat un orășean care a vrut o casă „la cheie” în Valu lui Traian, lângă Constanța!

„Se scuipă beton direct pe pământ!”. Ce țeapă și-a luat un orășean care a vrut o casă „la cheie” în Valu lui Traian, lângă Constanța!

„Se scuipă beton direct pe pământ!”. Ce țeapă și-a luat un orășean care a vrut o casă „la cheie” în Valu lui Traian, lângă Constanța!

Un bărbat care și-a cumpărat o locuință „la cheie” în Valu lui Traian, localitate aflată la câțiva kilometri de Constanța și în plină expansiune pe piața imobiliară, a avut parte de o surpriză deloc plăcută atunci când a decis să monteze un sistem de încălzire prin pardoseală.

Sub parchetul frumos aranjat, el a descoperit ce „calitate” avea cu adevărat casa pe care a dat mii de euro.

„Verificați și iar verificați când cumpărați!”

„Când am postat despre calitatea caselor făcute în Valu la duzină… Suntem o comunitate și ar fi normal să ne ajutăm și să ne sfătuim. Verificați și iar verificați când cumpărați, altfel riscați enorm!”, a transmis proprietarul pe un grup local.

Bărbatul a publicat două videoclipuri în care arată cât de ușor se fărâmițează betonul turnat sub pardoseală, strat care nu conținea nici plasă de armare, nici piatră, și care fusese pus direct pe pământ.

„Am constatat că nu există plasă de fier în șape, nu există piatră băgată, iar cimentul turnat direct pe pământ cred că a avut în compoziție trei saci de ciment la toată casa. Acum se ia totul de la zero. Atenție mare, deci! În privat vă pot da numele așa-zisului constructor care, sub directa supraveghere a autorităților locale, pur și simplu își bate joc. Nimeni din cei însărcinați cu supravegherea lucrărilor nu își face treaba”, a scris cumpărătorul.

În filmări, betonul se rupe aproape ca ghipsul, iar în locul unei plăci turnate după standarde este vizibil un strat subțire de compoziție slabă, turnat direct pe pământ – „Niciun fel de plasă de fier-beton, da?! Astea sunt casele construite în Valu lui Traian. Se scuipă beton pe pământ direct. Și nici măcar beton. Ăsta nu-i beton”.

Cum au reacționat cei care au văzut filmarea

Reacțiile nu au întârziat să apară. Un membru al comunității a comentat: „Dacă nu dai numele țeparului este o slăbiciune. Corect ar fi să îi dați numele, nu să generalizezi, că toate casele în Valu sunt făcute la duzină. Sigur, sunt foarte multe case făcute pentru vânzare și sunt făcute fără să respecte un proiect tehnic de construcție. Dar din clipul postat nu pare să fie vorba de 3 saci de ciment. Acolo spargi cu pickhammerul… să cobori 10 cm pentru încălzirea în pardoseală, să nu te înalți și să pierzi din înălțimea interioară a spațiului”.

Altcineva a oferit o observație practică: „Trebuia să vedeți cartea tehnică înainte să cumpărați casa. În ea sunt (sau ar trebui să fie) procese verbale semnate de dirigintele de șantier și responsabilul tehnic. Ei răspund, conform legii, de calitatea lucrărilor și de respectarea proiectului. Am scris asta pentru viitorii cumpărători”.

Un alt localnic ridică o întrebare firească: cum reușesc unii să construiască atât de repede? „Sunt curios cum reușesc să termine casele în 3-4 luni. Când cumperi o casă, se face expertiză. Constructorul, în general, face poze de la fundație până termină. Este un dosar voluminos, folositor dacă vrei să modifici sau să repari ceva. Mare grijă!”.

Sfaturile primite: de la refacere, la intentarea unui proces

Au existat și oameni care au încercat să tempereze generalizările: „Nu cred că e ok să spunem că toate casele din Valu sunt așa. Mă îndoiesc că procedează toți la fel. Și eu sunt curios despre cine e vorba”.

Un alt comentator atrage atenția asupra realității: „La câte zeci de mii de case sunt în Valu, ar fi imposibil să verifice cineva la toate etapele dacă s-a respectat ce scrie în proiect. În astfel de cazuri aveți două variante: reclamație la poliție, la Inspectoratul de Stat în Construcții etc. Sau varianta cu datul în judecată. Ca să nu mai înșele și pe altcineva. Evident, puteți să dați și numele constructorului”.

Alții, în schimb, leagă calitatea slabă de prețul mic: „Din păcate, cam toate care sunt făcute pentru vânzare la Valu sunt făcute cam așa. Se vede de la o poștă. La Valu e o singură soluție: ori cumperi o casă făcută pentru a fi locuită și vândută (dar sunt de pe la 220.000 euro), ori o faci singur. Toate care sunt între 100 și 150–170.000 arată jalnic”.

Sunt și oameni care fac haz de necaz și îl încurajează pe bărbatul păgubit să spargă rapid ce are de refăcut. Sau, dacă are răbdare, să consulte un avocat și să își caute dreptatea în instanță.

CITEȘTE ȘI:

Cum eviți țepele imobiliare. Avocat: „Clienții sunt seduși de prețuri imposibile”

Țeapa „Revolut” care vă poate lăsa fără BANI în cont dacă răspundeți la acest număr de telefon

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Noua eră a secetei: râurile din Europa care au secat pentru prima dată