Prima pagină » Actualitate » Ședință de guvern: ce proiecte și propuneri sunt pe masa Executivului miercuri, 14 mai

Ședință de guvern: ce proiecte și propuneri sunt pe masa Executivului miercuri, 14 mai

Ședință de guvern: ce proiecte și propuneri sunt pe masa Executivului miercuri, 14 mai

Guvernul va aproba miercuri, 14 mai, prin hotărâre, Programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor – 29 mai 2025.

„În spiritul tradiției europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit, prin lege, statutul de sărbătoare națională”, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

Cupru Min S.A, în discuție

„Cadrul juridic care reglementează desfășurarea manifestărilor comemorative prilejuite de Ziua Eroilor, anul acesta, joi 29 mai, este prevăzut la articolul 39 din Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, cu modificările și completările ulterioare, care proclamă Ziua Eroilor «sărbătoare națională a poporului român, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării Domnului Isus Hristos, potrivit tradiției românești».

Prin acest demers legislativ se urmărește aprobarea Programului manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor în data de 29 mai 2025, care cuprinde măsuri administrativ-organizatorice, manifestări comemorative în Capitală, pe teritoriul național, precum și în străinătate”, mai menționează nota de fundamentare.

Printr-o altă hotărâre, Executivul va aproba bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea CUPRU MIN S.A. Abrud, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

„Nivelul veniturilor totale propuse sunt în sumă de 475.767 mii lei, în creștere cu 4,95% față de nivelul preliminat la finalul anului 2024. Nivelul cheltuielilor totale propuse sunt în sumă de 396.765 mii lei, în creștere cu 4,93% față de nivelul preliminat la finalul anului 2024. Rezultatul brut propus este pozitiv în sumă de 79.002 mii lei, în creștere cu 5,07% față de nivelul preliminat la finalul anului 2024”, conform notei de fundamentare.

Ce alte proiecte mai sunt pe masa Executivului

De asemenea, Guvernul va aproba, prin hotărâre, bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2025 al Regiei Autonome „Imprimeria Băncii Naționale a României”, aflată în subordinea Băncii Naționale a României.

Prin proiect sunt propuse „venituri totale în sumă de 163.656 mii lei, în creștere cu 21% (+28.124 mii lei) față de nivelul realizărilor preliminate aferente anului 2024, în valoare de 135.532 mii lei și cheltuieli totale în valoare de 150.604 mii lei, în creștere cu 53% (+52.091 mii lei) față de nivelul preliminat realizat în anul 2024, în sumă de 98.513 mii lei”.

În ședință va fi aprobat și un proiect de hotărâre pentru modificarea HG nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne.

Va fi aprobat și numărul de posturi și structura organizatorică a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
Traian Băsescu: Dacă e vorba de furat, se solidarizează politicienii cu cetăţenii. Legea salarizării e oglinda
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Declarație-șoc din Ucraina: „Cred că pierdem războiul”. Răspunsul unui general NATO
Mediafax
Inteligența artificială, folosită în premieră la o operație pe creier. Tumora a fost îndepărtată cu succes
Click
Ce iubesc și ce urăsc turiștii străini la țara noastră. „Traficul este atât de rău, încât poate dura chiar și cinci ore să ajungi”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație