Prima pagină » Actualitate » Sindicaliștii Federației Silva contestă reforma Romsilva și anunță PROTESTE: „Pădurile statului sunt în pericol”

Sindicaliștii Federației Silva contestă reforma Romsilva și anunță PROTESTE: „Pădurile statului sunt în pericol”

Bianca Dogaru
Sindicaliștii Federației Silva contestă reforma Romsilva și anunță PROTESTE: „Pădurile statului sunt în pericol”

Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva critică dur proiectul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, pe care îl consideră „incorect” și cu „numeroase erori juridice și administrative”. Sindicaliștii cer retragerea documentului aflat în dezbatere publică și anunță proteste miercuri, între orele 10:00-14:00, în fața Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Potrivit acestora, actuala formă a proiectului ar pune în pericol pădurile statului și ar putea duce la „colapsul Romsilva”, prin desființarea a 70% dintre direcțiile silvice județele și pierderea a circa 500 de locuri de muncă.
„Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva a atras atenţia încă de la apariţia draftului de proiect de Hotărâre de Guvern care priveşte reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva că proiectul nu este făcut corect. Dacă va fi legiferat de Guvern, actualul proiect de „reformă” va pune pădurile statului în pericol, va duce la colapsul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi la pierderea locurilor de muncă ale silvicultorilor. Este de neînţeles înverşunarea conducerii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor în susţinerea acestui proiect eronat”, se arată în comunicatul citat. 
Sindicaliștii denunță și o „campanie de denigrare” la adresa personalului silvic, despre care afirmă că este „susținută chiar de autoritățile statului” și care ar fi afectat autoritatea silvicultorilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
„Această campanie de denigrare a afectat considerabil atât activitatea administratorului pădurilor statului, cât şi autoritatea personalului silvic aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, alimentând dezbinarea socială, cu consecinţe deosebit de grave (…). Proiectul forţează reorganizarea Romsilva prin desfiinţarea a 70% din numărul de direcţii silvice judeţene, prin separarea activităţilor de producţie cu scopul menţinerii doar a celor «eficiente economic», în detrimentul aspectelor de ordin social, organizatoric şi funcţional, punând în pericol circa 500 de locuri de muncă”, precizează sindicaliştii.
Federația Silva solicită:
  • retragerea proiectului de Hotărâre de Guvern privind reforma Romsilva
  • stoparea acțiunilor de discreditare a silvicultorilor
  • constituirea unui grup de lucru format din specialiști ai Ministerului Mediului, Romsilva, organizații profesionale și sindicate, pentru redactarea unui regulament corect de organizare și funcționare a regiei

„Un proiect făcut de oameni care, cel mai probabil, nu au expertiza profesională necesară pentru a gestiona sectorul silvic românesc şi care, în mod inexplicabil, refuză să colaboreze cu specialiştii. Nu putem accepta ca pădurile statului, pentru care au muncit generaţii întregi de silvicultori, să fie puse în pericol de această «reformă» experimentală. Nu putem fi de acord nici cu punerea în pericol a locurilor noastre de muncă doar pentru că unii conducători efemeri ai destinelor ţării, care nu au gestionat nici măcar un canton silvic, îşi imaginează că au dreptul să facă acest lucru. Nu au acest drept!”, încheie sindicaliştii Federaţiei Silva.


Sursa foto: Profimedia

CITEȘTE ȘI:

Capitala, BLOCATĂ de bicicliști! Pe 31 august, Bucureștiul devine scenă pentru Tour de France România

Rata de promovare la BAC 2025, sesiunea de toamnă, atinge MINIMUL ultimilor 7 ani

SCANDAL în China! Swatch retrage o reclamă acuzată de rasism, după apeluri la boicot

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!