Prima pagină » Actualitate » Sindicatele din Învățământ, MESAJ pentru președintele Nicușor Dan: „Tăbărâm pe tot ce înseamnă putere în România”. Protestele continuă și în octombrie

Sindicatele din Învățământ, MESAJ pentru președintele Nicușor Dan: „Tăbărâm pe tot ce înseamnă putere în România”. Protestele continuă și în octombrie

Ruxandra Radulescu

Liderul Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, a transmis un mesaj președintelui Nicușor Dan, în timpul protestului de boicotarea a începutului de an școlar, din fața Guvernului, că manifestațiile vor continua și în luna octombrie. Hăncescu a anunțat un protest masiv duminică, 5 octombrie, de „Ziua mondială a Educației”. „Trebuie să fim văzuți în stradă” a subliniat acesta. 

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a adresat un mesaj președintelui Nicușor Dan, în care a precizat că protestele vor continua și în luna octombrie și o manifestația va avea loc chiar de Ziua Mondială a Educației. Hăncescu a menționat că se vor organiza pichetări și la Palatul Cotroceni și la sediile partidelor.

„Protestele vor continua. Cele trei federații, în decursul zilei de mâine, se vor consulta și vom continua protestele de stradă și la Guvern. În afara protestului la catedră, sunt alte lucruri care nu se văd. Trebuie să fim văzuți în stradă. Avem varianta de 5 octombrie, putem să ne întâlnim duminică în fața Guvernului de „Ziua mondială a Educației”.

O să propunem și la Cotroceni pichetări și la partide. Trebuie să tăbărâm pe tot ce înseamnă putere în România”, a transmis Simion Hăncescu din mijlocul protestatarilor.

FOTO: Gândul/Mediafax


Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Iată meniul care încetinește îmbătrânirea, inspirat direct din studiile științifice
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea