Prima pagină » Actualitate » Topul celor mai SĂRACE țări din Uniunea Europeană. Pe ce loc este România, de fapt

Topul celor mai SĂRACE țări din Uniunea Europeană. Pe ce loc este România, de fapt

Topul celor mai SĂRACE țări din Uniunea Europeană. Pe ce loc este România, de fapt

În 2022, consumul individual efectiv (AIC – un indicator al nivelului bunăstării gospodăriilor) per capita, exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) varia între 69% din media UE în Bulgaria, 86% în România şi 138% din media UE în Luxemburg.

Datele au fost publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

România, peste Ungaria

Statistica arată că în România se trăiește mai bine decât în Ungaria, de exemplu.

Nouă state membre UE au avut în 2022 un consum per capita mai mare decât media din UE, cel mai ridicat nivel fiind în Luxemburg (38% peste media din UE), Germania şi Austria (ambele cu 18%), Ţările de Jos (16%), Belgia (15%), Danemarca şi Suedia (ambele cu 10%), Finlanda (9%) şi Franţa (7%).

Cel mai scăzut nivel a fost în Bulgaria (31% sub media UE), Ungaria (29% sub media UE), Croaţia şi Letonia (ambele cu 24% sub media UE) şi Slovacia (23% sub media UE). Urmează ţările cu un consum per capita uşor mai mic decât media din UE: Estonia şi Grecia (ambele cu 22% sub media UE), Malta şi Cehia (ambele cu 17% sub media UE), România (14% sub media UE) şi Slovenia (13% sub media UE).

În ultimii trei ani, indicatorul AIC s-a modificat în majoritatea statelor membre UE. Între 2020 şi 2022, nivelul AIC a crescut în 18 ţări membre UE, cel mai semnificativ avans fiind în Bulgaria (69% din media UE în 2022 comparativ cu 60% în 2020), Croaţia (76% faţă de 69%), România (86% faţă de 81%) şi Irlanda (94% faţă de 89%).

Unde a scăzut nivelul AIC

Pe de altă parte, nivelul AIC a scăzut în şapte ţări membre UE, cel mai semnificativ declin fiind în Danemarca (110% în 2022 faţă de 121% în 2020), Germania (118% faţă de 124%) şi Finlanda (109% faţă de 114%).

De asemenea, în 2022, ca şi în 2020 şi 2021, Luxemburg şi Irlanda au avut cel mai ridicat nivel al PIB-ului per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), la 156% şi, respectiv, 135% peste media UE. După Luxemburg şi Irlanda, urmează Danemarca (36% peste media UE), Ţările de Jos (30% peste media UE), Austria (24% peste media UE) şi Belgia (20% peste media UE).

Cel mai scăzut nivel a fost în Bulgaria (38% sub media UE), Grecia (33% sub media UE), Slovacia (29% sub media UE), Letonia şi Croaţia (ambele cu 27% sub media UE), România şi Ungaria (ambele cu 24% sub media UE) şi Portugalia şi Polonia (ambele cu 21% sub media UE).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Caz șocant în Olt! Un bărbat beat și fără permis a furat o mașină cu un copil înăuntru
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
Trei surori, găsite fără viață pe o plajă din Marea Britanie. Ancheta a scos la iveală o dramă care a început cu mulți ani în urmă
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi recalculată. Cine poate primi bani în plus și ce documente trebuie depuse
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!