Prima pagină » Actualitate » Traian Băsescu: „Anularea alegerilor a fost o afacere românească. Nu mă poate convinge nimeni că Georgescu e omul rușilor”

Traian Băsescu: „Anularea alegerilor a fost o afacere românească. Nu mă poate convinge nimeni că Georgescu e omul rușilor”

Traian Băsescu: „Anularea alegerilor a fost o afacere românească. Nu mă poate convinge nimeni că Georgescu e omul rușilor”
Băsescu explică de ce nu vor fi alegeri anticipate prea curând / Sursa FOTO: Mediafax

Într-o intervenție avută duminică seară, 5 octombrie, la Digi24, Traian Băsescu a abordat și subiectul anulării alegerilor prezidențiale. Fostul președinte al României s-a declarat convins de faptul că decizia a fost una internă – „o afacere dâmbovițeană” -, luată pentru interesul de moment al partidelor politice aflate la putere. Mai mult, Băsescu a precizat că niciun argument prezentat nu îl poate face să creadă că învingătorul turului 1, Călin Georgescu, ar fi „omul rușilor”.

În opinia sa, rușii doar au profitat de haosul politic existent în România, dar nu au intervenit pentru a influența rezultatul alegerilor prezidențiale.

Băsescu: „Au distrus, pur și simplu, procesul electoral”

Traian Băsescu susține cu tărie că interesele de partid au dictat cursul evenimentelor legate de desfășurarea alegerilor, în 2024.

„Din interese de partid au distrus, pur și simplu, procesul electoral în anul 2024. Toți au fost de acord – și PSD, și PNL, și UDMR – să amestece europarlamentarele cu «localele», complet nerecomandat de Comisia de la Veneția, și imposibilă campanie și pentru europarlamentari, și pentru primari.

Apoi, au făcut cea mai spectaculoasă mizerie politică – la alegerile prezidențiale a fost turul 1, au intercalat alegerile parlamentare după o săptămână, și au făcut apoi turul 2 la alegerile prezidențiale. Rezultatul este cel pe care l-am văzut. Nu a ieșit cine trebuie, pentru că au și calculat prost mișcarea voturilor, și au făcut ceea ce va rămâne pentru totdeauna în istoria României – anularea alegerilor fără argumente.

Pentru mine nu e un argument că procurorul general a prezentat rechizitoriul, dacă înțeleg bine. Nu este un argument, pentru că l-aș crede după ce ar fi validat de un judecător. Informațiile din raport, Nicușor Dan le-a pus sub semnul întrebării. A spus: «Vor mai veni date și voi reveni să le clarificăm»”, a declarat Traian Băsescu la Digi24.

„Scopul: obținerea rezultatului maxim pentru partide”

„Dar, eu susțin fără rezerve că anularea alegerilor a fost o afacere românească, că debandada din sistem – anularea alegerilor prezidențiale – a fost o afacere românească. Mixarea alegerilor din 2024, patru rânduri de alegeri amestecate, n-a fost decât în scopul obținerii rezultatului maxim pentru partide… și n-au reușit să obțină rezultatul maxim scontat.

Și ultimul lucru pe care cred că l-au pierdut a fost capacitatea de a număra cum mișcă voturile, pentru că știm toți, a spus-o și Simonis, a spus-o și primarul de Buzău – am primit instrucțiuni să punem voturi la George Simion. Evident, n-au pus cum trebuie, pentru că Marcel Ciolacu n-a intrat în turul 2.

Dacă Marcel Ciolacu intra în turul doi, nu se anulau alegerile sub nicio formă. Dacă n-a intrat în turul 2, s-au anulat alegerile. Pentru că nu-l voiau nici pe Călin Georgescu, pe care nici eu nu l-aș vota pentru nimic în lume, nu o voiau nici pe doamna Lasconi”, a explicat fostul președinte.

Ce joc au făcut rușii

„Or, aici, România a intrat într-o criză de credibilitate incredibilă, iar eforturile pe care le face Nicușor Dan acum, să mai explice cu rușii, atât cât se poate, e o copilărie. Eu susțin că este o afacere dâmbovițeană afacerea anulării alegerilor.

Părerea mea este că rușii au jucat, categoric, când au văzut că e loc să joace datorită prostiilor, a confuziilor pe care le-au creat partidele aflate la guvernare cu organizarea alegerilor; au venit și rușii cu propaganda lor.

Dar, pe mine nu mă poate convinge nimeni că acest Georgescu este omul rușilor. El a devenit susținut de ruși pentru că le-a convenit. E jocul pe care rușii l-au făcut”, a insistat Băsescu.

„De ce nu cred în povestea asta cu omul rușilor? Pentru că omul ăsta a fost la mine în birou în 2011. Era, cred, în Ministerul de Externe sau la Ministerul Mediului, a lucrat ani de zile. A fost trimis de Baconschi, deci, în timpul guvernării mele, la unul pentru niște negocieri pe niște rezoluții legate de mediu, deci nu este format de instituțiile rusești, este format de instituțiile românești”, și-a amintit fostul șef al statului.

„Noi am creat condiții să se amestece rușii, prin modul cum am organizat alegerile și cum s-au manifestat. Exact cum s-a manifestat și JD Vance, să mă scuzați, da, Vance ne-a acuzat că am anulat alegerile, Putin ne-a acuzat săptămâna trecută și ne-a dat exemplu că am anulat alegerile.

Dar, faptul că în materialul prezentat de președintele Dan una din informații este că s-au creat adrese din 2022-2023 și că ele au fost activate cu o zi înainte de vot… Cât de proști să fie rușii ca să pregătească site-uri de atac, de promovare a lui Călin Georgescu în Rusia? Le puteau face într-o țară africană, le puteau face în Asia, le puteau face oriunde”, consideră Traian Băsescu.

Despre implicarea CSAT-ului în alegeri

În schimb, fostul președinte consideră că Georgescu „a fost susținut de Kremlin, da, pentru că s-a intrat în hora în care s-a intrat și propaganda Kremlinului nu avea cum să rateze ocazia de a discredita un proces de alegeri din România”.

„De asemenea, nu-i cred atât de proști încât să-și fi instalat în Rusia toată infrastructura de falsificare a alegerilor. Nu-i cred pentru nimic în lume. Nu cred asta.

Nu este Rusia cea care a inițiat, a pregătit și a executat operațiunea. Rusia a valorificat-o propagandistic, după părerea mea, atât. L-a susținut pe Georgescu. Dacă era Georgescu omul rușilor, îl devoalau, să spună că îl susțin pe Georgescu.

Puteți să întoarceți și Constituția, și legea CSAT-ului pe toate părțile și nu veți găsi nicio atribuțiune a CSAT-ului legată de alegeri. Validarea voturilor, a corectitudinii campaniei le face AP-ul cu Biroul Electoral Central, sunt alte instituții. De unde a venit inovația cu CSAT? S-a vrut o protecție majoră.

Trebuie să nu ne facem că uităm ceva. Declarația lui Ciolacu, care a spus că «Au vrut să renumere, dar eu nu m-am băgat la treaba asta ca să anulăm alegerile», este declarația lui Ciolacu, nu a mea. Deci, cu formularea «să anulăm alegerile» nu este a mea, este a lui Ciolacu, care este vicepreședinte CSAT”, a pus punctul pe i Traian Băsescu.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ce spune Băsescu despre GAFELE de protocol ale lui Nicușor Dan: „Încă nu este pregătit”

Ion Cristoiu: „Iohannis a fost pus PREȘEDINTE de generalul Coldea”

Prima REACȚIE a lui Traian Băsescu după eliberarea Elenei Udrea: „Ar fi fost un bun politician”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Inteligența Artificială a identificat aproape 10.000 de reacții chimice noi care ar putea fi utile în industrie
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!