Prima pagină » Actualitate » Traian Băsescu, scandalizat de faptul că numele Bolojan și Moșteanu apar în dosarele DNA: „A ajuns corupția la un nivel inimaginabil”

Traian Băsescu, scandalizat de faptul că numele Bolojan și Moșteanu apar în dosarele DNA: „A ajuns corupția la un nivel inimaginabil”

Bianca Dogaru

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat, într-o intervenție televizată, valul de anchete care îi vizează și pe premierul Ilie Bolojan și ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu.

Băsescu s-a referit la cazul în care a fost implicat Ilie Bolojan care s-a întâlnit cu omul de afaceri Fănel Bogos, arestat pentru instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă.

„Ieri unul merge la premier cu promisiunea că va da spagă 1,5 milioane. Cred că bani erau pentru partid, nu pentru premier. Azi apare incidentul de la minister. Lucruile par scăpate de sub control. A ajuns corupția la un nivel inimaginabil, spun mulți afaceriști,” a adăugat acesta.

Fostul președinte a vorbit și despre ancheta care-i vizează pe frații Micula.

„Păi mi-e foarte greu să împachetez într-o chestiune de joc politic al DNA-ului întâmplările astea, deși faptul că acum câteva zile s-a întâmplat tot la Bihor, cu frații Micula, care indiferent ce reputații or avea, dar sunt cel mai mare contribuitor la bugetul statului și la bugetul judetului Bihor prin activitățile economice pe care le desfășoară, sigur, se pare că este o concentrare pe PNL, dar n-aș spune că DNA-ul este neapărat un instrument politic, în preajma congresului PSD nu mi-e greu să cred asta,” a declarat Băsescu.


Surse foto: Mediafax

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Spitalele regionale din Craiova și Iași, pe drumul spre finalizare în 2028. Alexandru Rogobete: „La Cluj, din păcate, suntem în continuare în contestaţie…”
Digi24
„Trebuie să redeschidem Strâmtoarea Trump”. După Golful Mexic, liderul de la Casa Albă a botezat și Strâmtoarea Ormuz
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran
Prosport.ro
Sorana Cîrstea e o femeie singură și a atras toate privirile cu apariția ei la un restaurant din Miami
Adevarul
Operațiuni secrete: avioanele guvernului Orban ar fi transportat bani și obiecte de valoare din Rusia, conform dezvăluirilor unui jurnalist maghiar
Mediafax
Cătălin Predoiu: „România, printre cele mai sigure țări din lume, potrivit datelor recente”. 13.786 de percheziții domiciliare la suspecții de infracțiuni grave
Click
Câți lei costă o pâine în brutăriile Laurei Cosoi, după scumpiri? Sfatul nutriționiștilor, de ce maiaua e mai sănătoasă decât drojdia: „Cu timpul, am testat și am simțit”
Digi24
Metoda ingenioasă prin care sute de litri de motorină erau furați săptămânal de pe un șantier de modernizare a căii ferate
Cancan.ro
BREAKING | A murit celebrul actor din telenovela Clona😢
Ce se întâmplă doctore
Noi imagini controversate cu Elena Băsescu! Cât de mult s-a schimbat fiica cea mică a fostului președinte. Operațiile estetice au transformat-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Este nevoie de fișă medicală pentru duplicat la permisul auto?
Descopera.ro
O structură bizară de pe Marte seamănă cu o piramidă egipteană antică
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Descoperire surprinzătoare despre neanderthalieni! Ce au dezvăluit două studii?