Prima pagină » Actualitate » Valul 4 transformă saloanele spitalelor în secții COVID-19. Manager: „Peste 95% dintre pacienți sunt nevaccinați”

Valul 4 transformă saloanele spitalelor în secții COVID-19. Manager: „Peste 95% dintre pacienți sunt nevaccinați”

Ina Stoica
Valul 4 transformă saloanele spitalelor în secții COVID-19. Manager: „Peste 95% dintre pacienți sunt nevaccinați”

Toate paturile din secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Giurgiu sunt ocupate de bolnavii cu COVID-19, iar la UPU se află încă 50 de persoane, motiv pentru care conducerea spitalului a decis să transforme secţia de Neurologie în secţie COVID-19 și să o suplimenteze cu 30 de paturi. 

Toți bolnavii internați în această secție, ce necesită tratament și supraveghere medicală, vor fi transferați pe secțiile Cardiologie și Interne din același spital, ceilalți urmând să își efectueze tratamentul la domiciliu.

”Ne confruntăm cu cazuri foarte grave de COVID, astfel că am decis suplimentarea cu 30 de paturi pentru bolnavii ce se adresează spitalului nostru. Am făcut demersuri pentru reabilitarea anumitor secții, pentru că ne dorim obținerea autorizației ISU, schimbând instalații electrice și de oxigen în secțiile ATI și Infecțioase, pentru a funcționa la capacitate maximă. Suntem în fază de achiziție și reabilitare a spitalului nou, astfel că vom răspunde necesarului. Problema de acum este, de fapt, legată de resursa umană, tocmai de aceea am decis aceste modificări”, spune managerul SJU Giurgiu, Dragoș Chivu, pentru Gândul.

95% dintre pacienți, nevaccinați

Dragoș Chivu a adăugat că valul 4 al pandemiei de COVID-19 este unul foarte agresiv, iar frecvența cu care vin ambulanțele la spital a crescut.

Situația a ajuns atât de gravă încât spitalul avea marți 30 de paturi pentru bolnavii de COVID 19, dar 50 de bolnavi infectați care aveau nevoie de oxigen. Din cei internați, peste 95% sunt nevaccinați, a atras atenția managerul Dragoș Chivu.

Despre unitatea mobilă promisă de secretarul de stat Raed Arafat pentru Giurgiu, managerul spune că va fi transferată la Spitalul Județean de Urgență în momentul în care vor exista medici și cadre medicale care să deservească această unitate.


Citește și

FOTOREPORTAJ| Imagini tulburătoare dintr-o secție ATI. Tineri intubați care luptă să trăiască și medici la capătul puterilor

EXCLUSIV | Cât de periculoasă a ajuns infecția cu COVID-19 pentru nevaccinați. Medicii au externat un pacient de 37 de ani crezând că e aproape vindecat și a murit după o săptămână

INTERVIU | Medicul Radu Țincu avertizează: „În două săptămâni, putem ajunge la peste 20.000 de cazuri COVID pe zi”. De ce unii pacienți refuză vaccinarea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un deținut reclamă la CCR o „anomalie” în Codul de Procedură Penală: „Legea îmi prelungește ILEGAL detenția”
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
CRITICI DURE lansate de Kelemen Hunor: Guvernul e varză, Parlamentul e varză, trebuie să avem o instituție în picioare
Click
Sara, fiica lui Brigitte Pastramă, s-a mutat cu iubitul ei la doar 18 ani. Cum a reacționat vedeta: „Copii mari, probleme mari”
Digi24
Aflat sub control judiciar, Ciprian Ciucu a primit aprobarea să plece în concediu. Unde merge edilul în vacanță
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia a deschis comenzile pentru noul Sandero Stepway Hybrid 155. Cât costă în România
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cercetătorii au numărat din nou câte insecte sunt pe Pământ, iar rezultatul a depășit așteptările