Verișoara lui Alice, cea despre care se spune că era amanta generalului Dorin Ioniță, vorbește în exclusivitate pentru Cancan despre femeia aflată în centrul scandalului și despre relația sa cu fostul comandant al Forțelor Întrunite, care s-a sinucis.
Rudele lui Alice oferă detalii despre viața și relația acesteia, dar și despre lucrurile mai puțin cunoscute din povestea care a atras atenția publicului. Vă reamintim că în spațiul public au apărut acuzații și imagini cu o altercație într-o scară de bloc, iar în videoclip apare o femeie brunetă despre care se spune că a fost amanta generalului. Verișoara lui Alice a mărturisit pentru Cancan că viața privată a femeii este pur și simplu „distrusă”.
Marți, 15 septembrie, generalul Dorin Ioniță a fost înmormântat. Ceremonia funerară a avut loc la Cimitirul Orășenesc Voluntari.
Verișoara lui Alice spune că aceasta provine dintr-o familie cu tradiție militară. Tatăl ei ar fi ocupat o funcție în Armată. Ea susține că Alice a fost agresată și critică imaginea creată în spațiul public despre ea. Spune că femeii i-ar fi fost afectată grav viața privată, însă nu cunoaște detalii despre relația cu generalul Dorin Ioniță.
„Această domnișoară provine dintr-o familie în care tatăl ei a fost în cadrul Armatei. Și tatăl ei a avut o anumită funcție. Îmi pare rău că văd asemenea r******i aruncate la adresa verișoarei mele.
Iar în momentul în care tot pe acele imagini se vede cu câtă bestialitate s-a lovit și s-a dat, se pare că ghici ce… Adică mă așteaptă acasă să-mi fiu bătută de un general și tot eu sunt pusă la zid.
I s-a distrus absolut tot ce înseamnă viața privată și, nu știu, fie vorba între noi, vreau să văd o femeie care ridică mâna care nu a avut niciodată nici o relație cu nimeni și s-a căsătorit virgină. Sincer, nu înțeleg de ce se lovește doar în ea. Când suni la poliție pentru un ordin de protecție înseamnă că acea instituție trebuie să-mi ofere protecție pentru că un psihopat m-a lovit.
Nu știu care a fost relația lor, nu mă interesează și nu o să mă intereseze niciodată. Dar să presupunem că tu ai avut o relație cu o persoană narcisistă, că după cum a lovit-o, cu siguranță nu era ușă de biserică, stimatul domn. Și cu siguranță el își făcea legea cu pumnul.
Eu pe el nu l-am văzut niciodată. Habar nu am cine e și, să-i țină Dumnezeu țărâna ușoară și bine că s-a dus”, a povestit verișoara lui Alice.
De asemenea, verișoara femeii a făcut lumină în cazul apartamentului în care locuiește Alice. Aceasta spune că locuința a fost achiziționată prin propriile eforturi financiare. De asemenea, femeia nu a fost niciodată căsătorită și nu are copii. Verișoara lui Alice susține că femeia ar fi fost terorizată de general și că ordinul de protecție ar fi fost cerut din teamă. Ea afirmă că imaginile cu agresiunea indică un comportament violent și spune că se teme că situația ar fi putut avea consecințe și mai grave.
„Probabil, dacă nu se omora el, probabil mi-o omora pe scumpa mea verișoară. Nu-i așa? Vă rog să vă mai uitați o data la filmări. Chiar credeți că ea degeaba a cerut ordin de protecție? Nu știu dacă a fost prima dată când a lovit-o, dar în momentul în care te uiți la imagini, cu câtă bestialitate este bătută și în momentul în care vine poliția și spune că a cerut ordin de protecție, nu știu de ce îmi vine să cred că nu era îngrozită, era terifiată de acest general”, a mai spus verișoara lui Alice.