Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Jumătate din blocurile din Capitală au rămas, din nou, fără apă caldă. Ce soluții au găsit unii bucureșteni. ”Am ajuns ca la țară, la lighean”

VIDEO | Jumătate din blocurile din Capitală au rămas, din nou, fără apă caldă. Ce soluții au găsit unii bucureșteni. ”Am ajuns ca la țară, la lighean”

Oana Zvobodă

Mii de blocuri din Capitală nu au apă caldă, iar bucureștenii sunt nevoiți să găsească o soluție pentru această problemă. Deși pentru mulți a devenit un mod de viață, oamenii speră în continuare să se rezolve situația. Conform aplicației Termoalert, prin care locuitorii din București sunt informați în timp real despre starea sistemului de termoficare, aproximativ 5.500 de blocuri nu au apă caldă.

Oamenii speră ca problemele să fie rezolvate în câteva zile, însă, în multe zone, lucrările ar putea continua cel puțin până în 22 august 2023.

Aplicația Termoalert în data de 8 august 2023

„Ce nu s-a putut face în 30 de ani, nu se va face în câteva luni”

Pentru locuitorii Capitalei, a devenit o obișnuință ca la robinet să curgă doar apă rece.

„Nu avem apă caldă, din păcate, probabil din cauza lucrărilor care se fac. Este un fel de apă călâie. Nu pot să-mi dau seama dacă e de la Dumnezeu, că e foarte cald pământul, pentru că s-a încălzit de la căldura care a fost zilele trecute, sau ei nu reușesc să dea. De curs, curge. Am avut perioade când era oprită. Nu curgea apa. Aici a fost o perioadă în care s-a lucrat de la un capăt la altul și am avut cu intermitențe, cum s-ar zice. Cam asta a fost”, a spus o femeie care nu are apă caldă în apartament de mai multe zile.

Chiar dacă se fac lucrări pentru a nu mai fi avarii pe viitor din cauza rețelei foarte vechi, bucureștenii sunt sceptici că situația va reveni la normal prea curând, după anii în care au tot avut apa caldă sau căldura oprite frecvent.

Oamenii spun că, de obicei, execuția lasă de dorit, iar după puțin timp, muncitorii se întorc în același loc, pentru a remedia ce nu au făcut de prima dată.

„Încălzim apa, pe căldura aceasta, trebuie să facem baie. Mai greu este când trebuie să speli lenjeria și altceva. Trebuie să ne obișnuim că nu avem ce face. Singurul lucru care ar trebui să fie punctat este acela că, dacă tot încep să facă ceva, să fie bine făcut. Am înțeles că uneori lucrează și apoi se trezesc că nu e bine pus ceva.

Ce nu s-a putut face în 30 de ani, este greu să fie făcut în câteva luni. E destul de greu. Pentru cei care au copii, e o problemă, pentru cei în vârstă, care se descurcă mai greu, este o problemă. Poate trecem și peste asta. Trebuie să le luăm așa cum sunt și măcar să facă ceva de bună calitate. Sperăm să nu ne pomenim că peste o lună vin din nou să repare”, a adăugat femeia.

”Suntem ca la țară, cu apă și cu lighean”

Deși problemele din rețeaua de distribuție a apei calde și a căldurii sunt cunoscute de mai bine de 30 de ani, iar după 1989, conducerile administrației Capitalei s-au tot schimbat, avariile continuă să îngreuneze viața bucureștenilor, mai ales a celor care stau la bloc și nu și-au putut monta centrale proprii.

„Au fost două săptămâni în care nu am avut. A fost greu, ca la țară, cu apă și cu ligheanul”, a spus o altă femeie.

Sunt și unii bucureșteni care au decis să-și rezolve singuri problemele și au montat centrale proprii, pentru a scăpa de perioadele lungi în care se întrerupe alimentarea cu apă caldă, iar iarna rămâneau fără căldură.

„Avem centrală, de doi ani. Ne-am chinuit atâția ani cât n-am avut. Sunt 40 de ani de când stau aici și n-am avut apă caldă. Aveam perioade și perioade, când era, când nu era. Când îți era lumea mai dragă, nu aveai. Era foarte greu. Am preferat să facem un sacrificiu și să punem centrală. Noi suntem mulți în casă și era greu să încălzești apă, la copii, la nepoți, la toată lumea. Suntem cinci persoane, iarna tremuram de frig”, a spus o femeie.

„Făceam baie la serviciu în fiecare zi”

Până să-și achiziționeze o centrală proprie, un bărbat a mărturisit că ajunsese să-și facă baie zilnic la serviciu.

„Cartierul acesta este vai de mama lui. Noi am fost obligați să ne băgăm centrală. Nicușor Dan e… Nu sunt eu prea deștept, dar dacă îi iau locul, pot să fac mai multe. Asta este, mai încălzeam când nu aveam. Fiecare familie își făcea cum putea. Am fost obligat să-mi pun centrală și pentru apă caldă, și pentru căldură. Unde am lucrat, aveam condiții și făceam baie la serviciu. Făceam acolo zi de zi. Aici s-a ajuns”, a spus acesta.


CITEȘTE ȘI:

Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Aproape 600 de blocuri vor avea întreruptă furnizarea. Care sunt zonele afectate

PNL Sector 1 ACUZĂ un atac la siguranța energetică a bucureștenilor: ”Clotilde Armand lasă 20.000 de apartamente fără căldură și apă caldă”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un oraș din România a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi