Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Mama fetiței găsite moartă sub patul unui apartament din Berceni, audiată din nou. Avocat: „Au ieșit la suprafață detalii picante pentru caz”

VIDEO | Mama fetiței găsite moartă sub patul unui apartament din Berceni, audiată din nou. Avocat: „Au ieșit la suprafață detalii picante pentru caz”

O nouă audiere în cazul fetiței găsite moartă în lada patului dintr-un apartament al Capitalei a avut loc, miercuri, la Serviciul Omoruri din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Mama victimei, Simona Iftimovici, a fost audiată de anchetatori, ieșind la iveală noi detalii despre ea și concubinul său, Marcel Șerbuc, autorul crimei șocante. Se pare că cei doi închiriau în mod ilegal apartamente, dându-se drept adevărații proprietari ai imobilelor și încasând, ulterior, banii de pe chirii.

Cu ochii în lacrimi și vizibil afectată de situația în care se află, mama copilei a ieșit în grabă de la audieri, refuzând să ofere vreo declarație referitoare la discuțiile purtate cu anchetatorii.

Avocatul tătălui biologic al fetiței, Adrian Cuculis, susține că, din punct de vedere criminalistic, Simona Iftimovici nu este implicată în uciderea fiicei sale, Ana Maria, în contextul în care „nu a făcut niciun fel de act care să contribuie în vreun fel la săvârșirea acestei infracțiuni”.

„Cel puțin pentru mine, în momentul de față, mi-am dat seama că ea chiar nu este implicată acolo – poate emoțional, în relația cu Șerbuc sau cu fiica ei – dar, din punct de vedere criminalistic, nu a făcut niciun fel de act care să-l ajute pe Șerbuc sau să contribuie în vreun fel la săvârșirea acestei infracțiuni.

Mai mult decât atât, au ieșit la suprafață niște detalii mai degrabă picante decât interesante pentru caz, pentru că se pare că ei aveau un mod de operare – și aici, într-adevăr, din punctul meu de vedere, ea este complice și procurorul de caz a fost foarte atent și a punctat lucrurile acestea – cine știe, poate se va deschide un dosar penal în sensul acesta.

Oamenii închiriau apartamente, ulterior se prezentau ca fiind adevărații proprietari, plecau din acele imobile, luând chiria de la viitorii sau următorii chiriași, și proprietarii se trezeau că nu-și mai primeau niciun fel de chirie, se trezeau cu alte persoane în apartament și, mai mult decât atât, le și vindeau bunurile din casă”, a declarat avocatul.

„Cât de curând, o să vedem un rechizitoriu și un Marcel trimis în judecată pentru omor calificat”

Mai mult, Adrian Cuculis a afirmat că Marcel Șerbuc ar fi amenințat-o cu moartea pe concubina sa, în timpul unei dispute cu aceasta, spunându-i că „dacă se va despărți de el, o să o tranșeze și o să o pună în beci, la mama sa”.

„Poate interesant pentru economia anchetei este că Șerbuc, la momentul la care ei au fost plecați la Suceava, acolo de unde el se trage, într-o ceartă, chiar i-a spus Simonei Iftimovici, adică mamei fetiței, că, dacă se va despărți de el, o să o tranșeze și o să o pună în beci, la mama sa.

Deci el avea o atitudine dintr-aceasta violentă, plus că știm din celelalte audieri, dar și din audierile altor persoane vătămate, că el și-a lovit în bătaie fosta concubină, copilul pe care îl are cu aceasta, fostele relații pe care le avea – pe toate le-a terorizat.

Este clar, în momentul de față, că ancheta se apropie, din punctul meu de vedere, de final. Deci, cât de curând, o să vedem un rechizitoriu și un Marcel care o să fie trimis în judecată pentru omor calificat”, a spus Adrian Cuculis.

Totodată, avocatul a precizat că, „fetița nu avea niciun fel de implicație” în povestea cu apartamentele închiriate în mod ilegal de Simona Iftimovici și Marcel Șerbuc.

„Interesant este că s-au pus întrebări în zona aceasta sexuală, mai degrabă, pentru că fetița, din spusele mamei, nu-și începuse viața sexuală, deci nu se punea problema de așa ceva. Se pare că Șerbuc nu ar fi avut un interes sexual – din contră, reiese din creionarea situației de către mamă, că Șerbuc ar fi încercat, cumva, să o protejeze, să nu-și înceapă viața sexuală.

Acea informație care a apărut prima dată, cum că îi cerea poze cu hainele, cu ce e îmbrăcată, era, mai degrabă, o chestiune protectivă, în așa fel încât să nu iasă prea dezbrăcată din casă, nicidecum să aibă vreun interes în sensul acesta”, a menționat avocatul.

„Marcel Șerbuc juca toți banii ce îi intrau pe mână, chiar fura bani din cadrul familiei”

Adrian Cuculis a precizat că teribila crimă s-ar fi petrecut „din pricina faptului că el era dependent de jocuri de noroc, de păcănele”.

„Juca toți banii ce îi intrau pe mână, chiar fura bani din cadrul familiei, amaneta bunuri și, ulterior, juca banii respectivi la păcănele, pe site-uri online de pariuri. În ziua respectivă, fata i-ar fi cerut niște bani, el s-ar fi enervat că nu avea bani să joace la păcănele și, în cele din urmă, ar fi lovit-o, acolo, în apartament – scenă care nu prea bate cu datele și cu probele din dosar.

S-au făcut analize la fața locului, s-a investigat zona și nu există niciun strop de sânge în baie, deși el spune că ar fi lovit-o în baie și acolo ar fi pierdut mult sânge. Ulterior, nu se justifică de ce să nu suni la Salvare și să îi pui cordonul de trei ori în jurul gâtului. Dar lucrurile acestea vor trebui să să fie rezolvate în economia anchetei, iar din discuțiile cu organele de urmărire penală, nu suntem departe de trimiterea în judecată.

Mai mult decât atât, mama fetiței, Anei, s-a constituit și parte civilă împotriva lui Șerbuc. Nu a precizat suma, a zis că o să spună ulterior, dar a și plâns în decursul audierilor. Din punctul meu de vedere, nu cred că este implicată. Am constatat, astăzi, că nu se mai impune nici măcar confruntarea dintre cei doi. Ea nu este capabilă să mintă – sau o fi capabilă, dar cel puțin, cu ceea ce a spus, nu am simțit că ar fi mințit în vreun fel”, a relatat Adrian Cuculis.

Întrebat de câte ori s-a repetat povestea cu închirierile ilegale de apartamentele, avocatul a răspus: „De mai multe ori, de cinci-șase ori. Era un mod de operare, până la urmă, pentru ei – sau mai degrabă, pentru el, în așa fel încât să strângă bani pentru păcănele, pentru jocurile de noroc, care, practic, în ele se duceau toți banii familiei”.

În ceea ce privește existența unor posibile plângeri anterioare ale păgubiților, Adrian Cuculis a precizat: „Se pare că el ar fi justificat dispariția, spre exemplu, a unei mașini de spălat, cum că s-ar fi stricat, a dus-o la reparat și, ulterior, nu s-a mai întors niciodată în patrimoniul proprietarului. Iar cu privire la ceilalți păgubiți, se pare că, deocamdată, nu există niciun fel de plângere în sensul acesta”.

După extrădarea din Olanda, Marcel Șerbuc a fost adus în țară, pe 22 august, fiind plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Pe 26 august, bărbatul în vârstă de 37 de ani a recunoscut că a ucis-o pe fiica partenerei sale, Ana Maria, susținând că mama ei nu a știut nimic despre crimă.

Criminalul a mărturisit că, după ce a ștrangulat-o cu un șnur pe minora în vârstă de 12 ani, i-a pus cadavrul într-un sac de plastic și l-a ascuns în lada patului din apartamentul în care locuia, situat în zona Berceni a Capitalei.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Mama fetei găsite moartă în lada patului, lăsată în libertate. În cât timp a mărturisit ce știe despre presupusul criminal, dispărut fără urmă

EXCLUSIV| Dezvăluiri cutremurătoare despre uciderea fetei găsite în lada patului. Criminalul din Berceni se încurcă în declarațiile despre strangulare

UPDATE | Șerbuc a recunoscut crima din Berceni. A spus că fata l-a atacat, iar el s-a apărat. Avocat: „Încearcă să scape de acuzația de omor”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Imagini hot! „Prea frumoasă ca să fie adevărată!”. Faimoasa Paige Spiranac a negat vehement că a folosit AI
Adevarul
Cine sondează opinia publică și cum pot influența sondajele politica din România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia