Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Ion Cristoiu: „Americanii vor conduce Venezuela prin Zoom”

Ion Cristoiu: „Americanii vor conduce Venezuela prin Zoom”

Alexandra Anton Marinescu
Ion Cristoiu: „Americanii vor conduce Venezuela prin Zoom”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Ion Cristoiu, scriitor și publicist, a comentat modul în care ar urma să fie controlată Venezuela după schimbările politice recente. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Ion Cristoiu: „Venezuela va fi condusă prin Zoom”

Invitatul susține că Venezuela nu va fi condusă direct, ci de la distanță. El face o paralelă cu un episod din istoria României, când Principatele Unite erau administrate din afară.

„De fapt, prin Zoom. Am mai avut în România, în istoria României, Principatele Unite, când au fost conduse de Kiselev. Da. Adică dimineața, în fiecare dimineață, Rubio… Îl sună președinta la ora 08:00 și el îi spune fă astea, astea, astea. Era absolut obligatoriu să facă asta, acolo lucrurile sunt mult mai complicate.”, susține publicistul.

Scopul lui Donald Trump

În continuare, Ion Cristoiu a afirmat că administrația Trump nu este interesată de forma regimului politic. Ideea impunerii democrației, promovată după căderea comunismului, ar fi fost abandonată. Nici democrații, nici republicanii nu mai urmăresc acest obiectiv. Prioritatea este stabilitatea.

„Deci, care-i scopul lui? În primul rând, a dispărut acea teză a democraților, dar și a republicanilor de după căderea comunismului, că trebuie să impui un regim. Păi pe el nu-l interesează regimul. Îl interesează acum, pentru ca să vină firmele americane, îl interesează liniștea. Și cel mai mare dușman al stabilității e Corina Machado, nu președinta.”, afirmă Ion Cristoiu.

CITEȘTE ȘI:

Dan Dungaciu: „Noi cerșim bunăvoința președintelui AMERICAN prin achiziții militare”

Dan Dungaciu: „Nu mai este niciun discurs în PARLAMENT care să explice ce se întâmplă în țara asta”

Victor Ponta: „Alegerile s-au anulat în decembrie pentru că urma să câștige GEORGESCU”

Victor Ponta: „Cea mai bună apărare împotriva rușilor este să avem o ECONOMIE puternică”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Hoții au furat o banană din muzeu, iar valoarea ei ajunge la milioane de dolari
Digi24
Reacția Kremlinului după ce președintele Dan a reconfirmat că drona de la Galați era rusească
Cancan.ro
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Prosport.ro
Simona Halep, bogată și divorțată, a atras toate privirile cu apariția ei la gala pentru Nadia Comăneci. Și-a făcut selfie în oglindă
Adevarul
SURSE Guvernul Tomac, în impas: Nicușor Dan are voturile, dar refuză sprijinul suveraniștilor
Mediafax
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Click
Nadia Comăneci, moment emoționant alături de mama ei. Cum au apărut cele două: „Bravo, mamă, te iubesc”
Digi24
Cum funcționează injecţia care a eliminat complet tumorile la pacienţi la care chimioterapia nu dădea rezultate
Cancan.ro
Pensii mai mari pentru 800.000 de pensionari români, dacă depun acest document
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Monica Gabor din America! Fosta lui Columbeanu duce o viață luxoasă, după ce a renunțat la viața publică
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Te-ai gândit vreodată că va exista o CAMIONETĂ PORSCHE?
Descopera.ro
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
„Cristalele” spațiu-timpului s-ar putea prăbuși în găuri negre minuscule, propune un studiu recent