Prima pagină » EXCLUSIV » Bolojan a stat ilegal aproape 4 luni în fosta vilă a lui Traian Băsescu. Astăzi a dat o HOTĂRÂRE DE GUVERN SECRETĂ prin care a schimbat destinația imobilului. Dogioiu, fără răspuns la întrebarea Gândul

Bolojan a stat ilegal aproape 4 luni în fosta vilă a lui Traian Băsescu. Astăzi a dat o HOTĂRÂRE DE GUVERN SECRETĂ prin care a schimbat destinația imobilului. Dogioiu, fără răspuns la întrebarea Gândul

Premierul Ilie Bolojan a dat astăzi o hotărâre de Guvern, aflată pe agenda confidențială a ședinței, prin care a schimbat destinația vilei din Strada Nikolai Gogol, fosta reședință a lui Traian Băsescu, spun surse guvernamentale pentru Gândul.

Potrivit surselor Gândul, premierul a locuit până acum în vila din Strada Gogol, deși aceasta avea destinația pentru foști șefi de stat. Premierul a schimbat astăzi destinația imobilului printr-o hotărâre de guvern ținută la secret, astfel încât să intre în legalitate și să poată locui în continuare în respectiva reședință.

Ilie Bolojan nu este la prima tentativă de a intra în legalitate. Potrivit surselor citate, acesta a mai încercat de încă trei ori să includă hotărârea de guvern pe agenda confidențială, însă abia în ședința de joi, 23 octombrie, aceasta a fost adoptată.

VEZI ȘI: Gândul a avut dreptate! Publicăm în exclusivitate DOCUMENTUL care atestă că Bolojan a stat ABUZIV în imobilul din strada Gogol. RA-APPS l-a informat pe Bolojan că nu are dreptul să stea acolo, dar NU a ținut cont

Întrebarea rămâne însă. De ce premierul nu a pus hotărârea pe ordinea de zi publică și a ales să o țină la secret, departe de ochii cetățenilor, deși promisese transparență la Guvern.

Aproape 4 luni în ilegalitate

Premierul s-a mutat în vila de pe Strada Gogol la sfârșitul lunii iunie, spun sursele Gândul. Practic, premierul a stat mai bine de trei luni în ilegalitate în vila destinată foștilor președinți.

Practic de la sfârșitul lunii iunie și până pe 23 ocotmbrie, premierul Ilie Bolojan nu avea dreptul să folosească o vilă de protocol cu destinația exclusivă pentru foștii președinți.

Dogioiu, fără răspuns la întrebarea Gândul

Întrebată de reporterul Gândul despre această hotărâre de guvern, purtătoarea de cuvânt a refuzat să răspundă. De menționat că hotărârile de guvern clasificate au un regim secret/nepublic.

Gândul: Vă rog să ne mai precizați și dacă pe agenda ședinței de astăzi a existat o hotărâre de guvern prin care s-a schimbat destinația unei vile de protocol din strada Gogol?

Ioana Dogioiu: Agenda publică a ședinței de guvern ați avut-o la dispoziție. Ce e pe agenda publică a ședinței de guvern, ați avut la dispoziție.

Gândul: Și ne puteți spune și dvs. dacă a fost o astfel de hotărâre de guvern?

Ioana Dogioiu: Agenda publică, agenda suplimentară, este agenda publică. Ați avut la dispoziție agenda ședinței de guvern de astăzi.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia și Ucraina își construiesc propriile alternative la Starlink. Cum se schimbă războiul dronelor
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
FOTO. Fosta mare rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut!
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Maria Ciobanu nu renunță nici la 89 de ani la gulerul de vulpe, de mii de lei, din comunism. Verdictul designerilor: „Moda n-are vârstă”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit osul unui strămoș uman misterios, într-o peșteră din China
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute