Companiile din industria noastră de apărare ar putea primi doar o treime din fondurile alocate prin programul SAFE pentru achiziția de echipamente militare. Spre deosebire de alte țări din UE, România va achita dobânzi usturătoare dacă nu producem suficiente echipamente militare în țară. Dobânzile împrumutului pentru mega-programul de înarmare SAFE ajung la aproape jumătate din suma totală.
Guvernanții caută soluții pentru ca un procent cât mai mare din producție să se facă la noi, însă experții și reprezentanții industriei sunt sceptici. Un expert fiscal a explicat pentru Gândul de ce există riscul major ca românii să plătească în următorii 45 de ani un împrumut uriaș, fără ca banii să se întoarcă în economia locală.
Cu alte cuvinte, încă o gaură neagră la orizont pentru bugetul României.
Țara noastră a obținut o alocare totală de aproape 17 miliarde de euro.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F09%2Fhttps___www.gandul.ro_wp-content_uploads_2023_01_romarm.ro_.webp)
„Noi trebuie să ne uităm în acești 45 de ani cam care va fi valoarea dobânzii pe care o plătim. Ori din calcule rezultă că va fi cam undeva între 7 și 8 miliarde. Deci dacă la cei 9 miliarde pe care îi rambursăm mai adăugăm 7 miliarde, per ansamblu, va rezulta o sumă de rambursat la 16 miliarde. Nu toate sistemele vor putea fi localizate, pentru că nu există încă acele capabilități”, a declarat acesta pentru Euronews România.
Răzvan Pîrcălăbescu, președintele OPIA și managerul general ROMARM – una din marile companii românești care va prelua o parte din contracte – atrage atenția că dacă fabricile de tip greenfield (n.r. – investiție de la zero) vor părăsi la un moment dat România, prejudiciile sunt evidente.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2023%2F02%2Fcugir-1280x720.jpg)
România intră pe piața de armament și investește în fabricile de producție / Sursa FOTO: wikimedia.org
„Riscurile sunt dacă banii nu vor ajunge cu adevărat în economia românească. Adică dacă se vor realiza fabrici de tip greenfield și la un moment dat companiile respective vor pleca, să spunem într-un termen de 5-10 ani, noi va trebui să rambursăm acest credit pe o perioadă de 30-40 de ani, deci ele nu vor mai aduce un beneficiu real economiei pe termen mediu si lung”, a declarat acesta pentru sursa citată.
În opinia expertului fiscal Veronica Duțu (foto jos), contractul implică riscuri fiscale serioase pe termen lung. Practic, povara dobânzilor foarte mari la care ne împrumutăm, dacă nu se transpune în aport local, va apăsa serios pe umerii generațiilor viitoare.
„Din perspectivă fiscală și bugetară, programul SAFE poate fi util doar dacă România reușește să transforme aceste achiziții în efect economic intern. Altfel, riscăm să vorbim despre un împrumut foarte mare, contractat pe termen lung, care apasă pe buget fără să lase în urmă suficientă producție locală, locuri de muncă, taxe colectate și capacități industriale.
SAFE este un instrument european de până la 150 de miliarde de euro, bazat pe împrumuturi pe termen lung pentru investiții în apărare. Iar România este indicată printre statele cu o alocare foarte mare, de aproximativ 16,7 miliarde de euro”, a explicat aceasta pentru Gândul.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2F522996089_25036766875926379_7054651083120908322_n.jpg)
Expert fiscal Veronica Duțu. Foto; Facebook
Problema nu este doar valoarea principalului, ci costul total al banilor și randamentul economic al acestor cheltuieli, mai spune specialista. Astfel, dacă finanțăm achiziții de circa 17 miliarde de euro, „iar o parte semnificativă din producție, integrare și mentenanță rămâne în afara României, atunci multiplicarea economică internă scade puternic. În timp ce obligația de rambursare rămâne integral la statul român”.
„Cu alte cuvinte, pentru bugetul României, un astfel de program devine avantajos doar dacă banii atrași generează în paralel venituri fiscale suplimentare. TVA din lanțul de producție intern, contribuții salariale, impozit pe profit, investiții în fabrici, transfer de tehnologie și contracte de mentenanță pe termen lung.
Dacă însă majoritatea echipamentelor sunt cumpărate din import, iar companiile românești rămân doar cu o felie mică din execuție, atunci statul se alege mai degrabă cu o datorie extinsă în timp decât cu o politică industrială reală.
Din acest motiv, SAFE nu trebuie privit doar ca program de înzestrare militară, ci ca test de inteligență economică. Cât din acești bani rămân efectiv în economia națională și cât pleacă imediat în afara țării”.
„Riscul major pentru buget nu este neapărat împrumutul în sine. Pentru că instrumentul european este gândit tocmai pentru a oferi finanțare pe maturități lungi și în condiții mai avantajoase decât cele pe care unele state le-ar obține singure de pe piață.
Riscul real apare atunci când costul total al finanțării nu este compensat de beneficii economice interne. În acel scenariu, România plătește zeci de ani pentru active cumpărate acum, dar fără să-și consolideze suficient baza industrială și fiscală. Asta înseamnă presiune suplimentară pe deficit, pe serviciul datoriei publice și pe spațiul fiscal disponibil pentru alte priorități bugetare.
Pentru buget, SAFE este bun doar dacă din 17 miliarde de euro cumpărăm și securitate, și industrie românească. Dacă luăm doar echipamente, iar dobânzile și rambursarea rămân la noi, câștigul fiscal devine mult prea mic față de cost”, conchide Veronica Duțu.
AUTORUL RECOMANDĂ