Un contract de alimentare cu combustibil a navelor militare NATO, în valoare de 9 milioane de euro, a devenit punctul de pornire al unei anchete de proporții, demarată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în coordonare cu investigatori din cadrul Departamentului Apărării al SUA – Serviciul de Investigații Penale al Apărării (DCIS) și Serviciul Naval de Investigații Penale (NCIS).
În urma cercetărilor, un om de afaceri grec – Manousos Bailakis – a fost reținut și acuzat că a mituit funcționari ai Agenției de sprijin și achiziții a NATO pentru a obține contractul de 9 milioane de euro. (Detalii AICI)
În scenariu apare firma Global Defense Logistics, unde Manousos Bailakis este director de operațiuni, secondat de Gelasakis Ioannis, coproprietar și director executiv. (Mai multe informații AICI)
Manousos Bailakis și Gelasakis Ioannis ar fi dat mită unui funcționar pentru achiziții publice din cadrul NATO, în schimbul influenței și acțiunilor acestuia în activitățile de achiziții publice ale Agenției de Sprijin și Achiziții a NATO (NSPA), încălcând legislația penală a SUA.
În data de 11 februarie 2025, un judecător din SUA a emis pe numele lui Manousos Bailakis un mandat de arestare. Afaceristul grec este acuzat de conspirație în vederea comiterii infracțiunii de dare de mită în legătură cu fonduri federale și de trei fapte de dare de mită în legătură cu fonduri federale, ceea ce îi poate aduce o pedeapsă de 10 ani de închisoare.
În 21 februarie 2025, cererea de arestare provizorie a grecului, în vederea extrădării, a fost admisă de magistrații de la Curtea de Apel București (CAB). După ce a făcut contestație, Manousos Bailakis a fost plasat în arest la domiciliu.
Afaceristul grec a avut termen în 26 mai, la Curtea de Apel București, în cazul cererii de extrădare. Instanța a dispus menţinerea măsurii arestului la domiciliu provizoriu, în vederea extrădării, a lui Manousos Bailakis și a stabilit un nou termen pentru 13 iunie.
”Pe fondul cauzei, acordă termen pentru a da posibilitatea persoanei extrădabile să negocieze cu autoritătile din SUA situatia sa juridică”, potrivit deciziei instanței din 26 mai.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F05%2Ftermen-curtea-de-apel-bucuresti.png)
Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de Gândul, avocatul din SUA al lui Manousos Bailakis a avansat mai multe discuţii cu procurorul american care anchetează cazul său, pentru a rezolva situaţia juridică a afaceristului grec.
Întâlnirea avocatului lui Bailakis cu procurorii americani ar fi avut loc la jumătatea lunii mai, iar în funcție de rezultatele acesteia, va decide dacă mai păstrează sau nu opoziţia la extrădare depusă în dosarul de la Curtea de Apel București.
Gândul prezintă informații în exclusivitate de la hotărârea judecătorilor din 9 mai, când au dispus ca afaceristul grec să rămână în arest la domiciliu până când va fi luată o decizie în cazul cererii de extrădare în SUA.
Potrivit magistraților, cererea de arestare provizorie a întrunit condiţiile art. 12 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA.
„Manousos Bailakis nu a formulat obiecţiuni la identitate şi nici nu au fost învederate împrejurări care să se circumscrie motivelor de refuz al extrădării prevăzute de lege, Curtea apreciază că se impune menţinerea stării de arest la domiciliu provizoriu a persoanei urmărite”, s-a menționat în încheierea de ședință din 9 mai 2025.
Motivele temeinice pentru menţinerea stării de arest la domiciliu, au mai precizat magistrații Curții de Apel București, sunt reprezentate de specificul şi de gravitatea faptelor comise, de prejudiciul de imagine cauzat alianţei NATO, precum şi de faptul că persoana solicitată este cetăţean grec şi există riscul să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.
În opinia judecătorilor, o altă măsură preventivă mai uşoară, respectiv controlul judiciar, nu poate preîntâmpina sustragerea persoanei solicitate.
„În baza art. 44 alin.1, art. 43 alin. 5 din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 12 alin. 4 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, menţine măsura arestului la domiciliu provizoriu, în vederea extrădării, a persoanei urmărite Manousos Bailakis, dispusă prin încheierea din data de 06.03.2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1121/2/2025/a1.
Fixează termen la data de 26.05.2025, ora 11:00, termen până la care, dacă este cazul, persoana solicitată poate formula opoziţie la extrădare. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, cu privire la dispoziţia de menţinere a măsurii arestului la domiciliu”, au decis magistrații CAB, în 9 mai.
Afaceristul grec a fost reținut în 21 februarie 2025 și ulterior a fost arestat provizoriu, în vederea extrădării în SUA. Manousos Bailakis a făcut contestația la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), magistrații i-au admis-o, iar acesta a fost plasat în arest la domiciliu, din 6 martie 2025. Măsura a fost prelungită ulterior de judecători, ultima dată în 9 mai.
În 16 aprilie 2025, SUA au transmis părții române cererea de extrădare şi documentele necesare, iar judecătorii au acordat – la solicitarea avocatului omului de afaceri grec – un termen în vederea pregătirii apărării.
La ședința CAB din 9 mai, judecătorii au reținut că „Manousos Bailakis și complicele lui, Ioannis Gelasakis, sunt directori ai unei corporații românești, Global Defense Logistics, care oferă, printre altele, servicii de întreținere a navelor la nivel mondial”.
„Manousos Bailakis este directorul de operațiuni al companiei Global Defense Logistics. Gelasakis este coproprietar și director executiv al companiei Global Defense Logistics.
Manousos Bailakis și complicele său au plătit mită unui funcționar pentru achiziții publice din cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în schimbul influenței și acțiunilor funcționarului privind activitățile de achiziții publice ale Agenției de Sprijin și Achiziții a NATO (NSPA), încălcând astfel legislația penală a Statelor Unite.
Aceste servicii sunt cunoscute sub denumirea colectivă de servicii de întreținere a navelor”, se arată în încheierea de ședință din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate.
Compania Global Defense Logistics a încheiat acorduri generale cu NSPA pentru servicii de întreținere a navelor în diferite porturi din întreaga lume, se mai precizează în încheierea de ședință de la CAB.
Numai că, în urma anchetei, au ieșit la iveală „mutările” afaceristului grec Manousos Bailakis și ale partenerului său, iar acestea au fost prezentate punctual, începând cu prima, respectiv o întâlnire care a avut loc în Luxemburg, urmată de un dineu.
„În luna sau în jurul lunii iunie 2024, Manousos Bailakis și complicele său s-au întâlnit, la cererea lor, în Luxemburg, cu un responsabil cu achizițiile publice din cadrul NSPA.
După încheierea dineului, funcționarul NSPA a întocmit o notă cu privire la întâlnire și a remis-o unui anchetator NATO care, Ia rândul său, a contactat DCIS.
În luna iulie 2024, Manousos Bailakis și complicele său s-au întâlnit cu o sursă confidențială umană (informator) la un hotel din Frankfurt, Germania, căruia i-au dat 50.000 EUR în numerar.
În luna septembrie 2024, Manousos Bailakis și complicele său s-au întâlnit cu informatorul la un alt hotel din Frankfurt, Germania, și i-au oferit informatorului aproximativ 1.000.000 euro dacă Global Defense Logistics obținea anumite contracte pentru combustibil.
În luna octombrie 2024, Manousos Bailakis și complicele s-au întâlnit din nou cu informatorul. Bailakis și complicele său au clarificat oferta lor de 1.000.000 euro, cerând informatorului asistență privind contractele NSPA și, în schimb, i-au dat informatorului suma de 50.000 EUR în numerar”, se mai arată în încheierea de ședință din care Gândul prezintă informații în exclusivitate.
În luna ianuarie 2025, grecul Manousos Bailakis s-a întâlnit din nou cu informatorul. În timpul acestei întâlniri, Manousos Bailakis i-a dat informatorului 30.000 de euro.
Procurorii DNA au anunțat, în luna februarie a acestui an, că au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de:
„În cursul anului 2024, suspecta SC Global Defense Logistics SRL, prin intermediul asociatului său, ar fi promis unui funcţionar din cadrul unei organizaţii internaţionale remiterea unor sume de bani de peste 200.000 de dolari, pentru facilitarea obţinerii de către firma din România menţionată anterior a unui contract de servicii de administraţie portuară tip husbanding privind alimentarea cu combustibil a navelor, în valoare de peste 9.000.000 de euro”, precizau procurorii DNA.
Firma Global Defense Logistics SRL are cinci asociați: Moran Tevfik Lutfi (48%), Ozbek Haldun (16%), Ioannis Gelasakis (15%), Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (10%) și fratele acestuia, Gabriel Daraban (10%).
Global Defense Logistics a avut o cifră de afaceri de 1.000.217.009 lei, înregistrând o creștere de 34% în anul 2023. Profitul firmei a fost de 44.353.503 lei, cu o creștere de 83% în anul 2023. Global Defense Logistics, firmă înființată în 11 mai 2012, a avut, în medie, 25 de angajați.
După ce DNA a anunțat persoanele urmărite penal din acest dosar, președintele CCIR, Mihai Daraban, a transmis că nu este implicat în niciun fel în acest caz.
”Pentru început, doresc să fac precizarea nu există niciun fel de implicare a mea într-un eventual dosar de corupție, fapt relevat și de comunicatul DNA care nu face nicio referire la numele meu. Sunt acționar al firmei Global Defense Logistics SRL, cu o participație de 10,38%, dar nu dețin funcții de conducere și nici administrative remunerate.
De asemenea, GDL este contractorul navelor NATO, pe de o parte, și al US Navy, pe de altă parte, încă din 2016. GDL nu are niciun fel de contract sau altă legătură cu baza militară de la Mihail Kogălniceanu, neavând niciun fel de activitate legată de aceasta”, preciza atunci Mihai Daraban.
CITEȘTE ȘI: