Prima pagină » Social » Doctorița care s-a sinucis azi-dimineață în București era fiica pilotului aeronavei lui Ceaușescu. Filmul complet al tragediei

Doctorița care s-a sinucis azi-dimineață în București era fiica pilotului aeronavei lui Ceaușescu. Filmul complet al tragediei

Adina AnghelescuAndrei Dumitrescu

În dimineața zilei de miercuri, 29 aprilie 2026, o doctoriță în vârstă de 42 de ani a fost găsită fără suflare la o adresă din Sectorul 3, București. Un apel la 112, la ora 07:50, avea să anunțe o sinucidere prin spânzurare. Sursele GÂNDUL aduc în atenție, însă filmul tragediei. Femeia și-ar fi pus capăt zilelor după ce a fost concediată de INML, desfacerea contractului de muncă venind pe fondul întârzierilor repetate la muncă. Doctorița era fiica pilotului aeronavei lui Nicolae Ceaușescu.

Sursele GÂNDUL transmit că doctorița Olivia Goleanu a fost concediată în luna noiembrie a anului 2025. Decizia a fost luată de Consiliul superior de medicină legală, care se întrunise în ședință pe 28.11.2025. Așa cum arată documentul oficial emis de consiliu, s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al femeii în vârstă de 42 de ani.

„În conformitate cu prevederile art. 11 din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, cu modificările și completările ulterioare și ținând cont de Raportul Comisiei de disciplină din cadrul INML Mina Minovici București și de solicitarea dlui Director general al INML Mina Minovici București, Consiliul superior de medicină legală, întrunit în ședința din data de 28.11.2025, își exprimă acordul, prin votul în unanimitate al membrilor prezenți, pentru desfacerea contractului individual de muncă al dnei dr. Goleanu Olivia Mirabela, cu Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București”, se arată în decizie.

Doctorița care s-a sinucis azi-dimineață în București era fiica pilotului aeronavei lui Ceaușescu. Filmul complet al tragediei

Imagine de la fața locului – doctorița s-a spânzurat

Necazurile au fost înlănțuite

Sursele GÂNDUL transmit că dr. Olivia Goleanu a fost concediată deoarece, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a substanțelor interzise, ar fi întârziat în mod repetat la muncă.

Decizia de desfacere a contractului de munca a medicului legist care s-a sinucis prin „spânzurare atipică completă” (potrivit terminologiei de specialitate, n.r.) a fost luată după de s-a demarat o anchetă disciplinară la nivelul INML.

Sursele citate susțin că doctorița avea întârzieri mari în redactarea actelor medico-legale. Aceleași surse mai arată că femeia ar fi consumat și substanțe interzise.

Situația personală s-a complicat și mai mult, căci femeia ar fi intrat într-o depresie, mai ales că, recent, i-a murit și mama. Sursele transmit că doctorița făcea activitate de teren cu Poliția, fiind prezentă la locul diverselor incident, atunci când era nevoie, și ar fi efectuat sute de necropsii. Deși nu se angajase nicăieri, medicul avea o situație financiară favorabilă. Femeia nu a fost măritată și nici nu avea copii.

Miercuri dimineața, 29 aprilie 2026, doctorița și-a pus capăt zilelor într-un bloc din sectorul 3, București. Sursele GÂNDUL transmit că aceasta își legase o sfoară groasă de calorifer, apoi s-a aruncat de la etaj, trupul ei fiind descoperit în apropierea aparatului de aer condiționat.

„Astăzi, 29 aprilie 2026, în jurul orei 07.50, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 3, s-ar afla o persoană, ce pare a fi spânzurată, în exteriorul imobilului.

Polițiștii care s-au deplasat de urgență la adresa indicată, au constatat că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind o femeie, în vârstă de aproximativ 42 de ani, care se afla spânzurată de unitatea exterioară de aer condiționat, situată la etajul doi al locuinței”, se arată în comunicatul emis de poliție.

Relația cu tatăl ei, generalul Goleanu, ar fi fost una rece

Tătăl ei este generalul de flotilă aeriană Adrian-Iuliu Goleanu, care a fost, înainte de 1989, pilot al aeronavei prezidențiale a lui Nicolae Ceaușescu.

Relația tată-fiică era una rece, afirmă sursele GÂNDUL. În anii 2000, Adrian-Iuliu Goleanu a fost director general al ROMAVIA. Generalul Goleanu a fost trecut în rezervă în 2008 prin decret semnat de Traian Băsescu.

Autorul recomandă:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Unde a fugit iubitul Valentinei, de fapt. Complicele lui Vlad Bălțățeanu le-a spus anchetatorilor planul lui Vlad Bălțățeanu
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Mărturisire neașteptată făcută de Cheloo la „Asia Express” despre moartea mamei sale: „A fost decizia ei”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii