Se pregătește scoaterea PSD de la guvernare? Cum ar arăta guvernul minoritar condus de Bolojan: „Vulnerabil, nu poate sta în picioare” / Tăriceanu: Trebuie să ții cont de parteneri și să negociezi

Publicat: 29 01. 2026, 06:00
Actualizat: 29 01. 2026, 08:14

Sunt zile fierbinți pe scena politică din România și un joc pe contre în coaliția de guvernare. Premierul Ilie Bolojan ia în calcul și ideea unui guvern minoritar, fără Partidul Social Democrat. O astfel de variantă nu este exclusă, însă nici nu este „de dorit”, a recunoscut Bolojan.

Premierul i-a acuzat pe social-democrați că „dacă am fi respectat protocolul şi programul de guvernare, multe măsuri care azi nu sunt adoptate ar fi fost adoptate”. (mai multe detalii AICI)

Ilie Bolojan nu exclude un guvern minoritar

„Nu poţi să ai dezvoltare, politici predictibile, dacă nu ai stabilitate în coaliție. Nu e foarte comod să ai patru partide în coaliție, dintre care unele vor să joace și rolul opoziției din interior. Într-o situație de criză politică am mai ajuns la guverne minoritare. Nu exclud ca acest lucru să se poată întâmpla, dar este de dorit să avem stabilitate politică și comportamente responsabile ale partidelor politice”,  a declarat Ilie Bolojan.

Criza politică bate din nou la ușă

România nu a mai trecut printr-o astfel de situație – guvern minoritar – din perioada în care Călin Popescu Tăriceanu era premier, iar guvernul condus de acesta, chiar dacă nu a avut majoritate în Parlament, a rezistat mai mult de un an și jumătate.

  • Totuși, criza politică bate din nou la ușă în România, iar sustenabilitatea ideii unui guvern minoritar, la acest moment, este pusă sub semnul întrebării.
  • Un guvern minoritar este vulnerabil, în ultimă instanță, o moțiune de cenzură poate duce la căderea guvernului, iar românii s-ar vedea confruntați cu alegeri anticipate dacă un nou guvern nu trece de votul Parlamentului.

În exclusivitate pentru Gândul, Călin Popescu Tăriceanu, fost prim-ministru, Sergiu Mișcoiu – profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca -, și sociologul Vladimir Ionaș au comentat declarația lui Ilie Bolojan și au explicat ce se va întâmpla, într-o astfel de situație, pe scena politică din România.

Călin Popescu Tăriceanu: „Trebuie să ai o anumită flexibilitate, nu poți să-ți impui punctul de vedere fără să ții cont de parteneri”

Călin Popescu Tăriceanu – fost premier al României care a condus un guvern minoritar – a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că vulnerabilitatea unui guvern minoritar în Parlament este evidentă.

Călin Popescu Tăriceanu: Trebuie să ai o anumită flexibilitate

Dar fostul premier a ținut să precizeze că, într-un guvern de coaliție, nu poți guverna fără să ții cont de părerea partenerilor, reciproca fiind valabilă la rândul ei. Ilie Bolojan nu are un guvern monocolor, iar negocierile cu partenerii de guvernare sunt esențiale. Ilie Bolojan nu-și poate impune punctul de vedere fără să țină cont și de punctele de vedere ale partenerilor de coaliție.

Evident că un guvern minoritar este vulnerabil în Parlament, dar aceasta este o variantă care se întâlnește și în alte părți. În Olanda se pare că au făcut o înțelegere, se face o coaliție minoritară.

  • S-a mai întâmplat asta. De exemplu, Mihai Răzvan Ungureanu… Guvern minoritar, a fost depusă o moțiune de cenzură, a căzut guvernul la moțiune, s-a făcut alt guvern.
  • Nu se face alt guvern? Ok, sunt și alegeri anticipate, sunt și alte mecanisme democratice. Dar ce vreau să spun este valabil și pentru Bolojan și pentru oricine care este prim-ministru.

Într-un guvern de coaliție, nu poți să guvernezi fără să ții cont de punctul de vedere al partenerilor. Dacă ai guvern monocolor, tu ești șeful de partid și prim-ministru, faci cum vrei. Ai majoritate în Parlament, nici nu ai probleme.

În momentul în care este o coaliție politică și un guvern de coaliție, atunci lucrurile se schimbă. Trebuie să ții cont de parteneri și să negociezi. Trebuie să ai o anumită flexibilitate. Nu poți să-ți impui punctul de vedere fără să ții cont de parteneri.

Este, însă, și reciproca valabilă. Nici partenerii nu pot să-și impună punctul de vedere, așa funcționează sistemul de democrație parlamentară”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, fost premier al României, în exclusivitate pentru Gândul.

Sergiu Mișcoiu: „Un guvern minoritar va avea mari probleme în a-și impune agenda publică”

La rândul său, Sergiu Mișcoiu, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a comentat – în exclusivitate pentru Gândul – declarația lui Ilie Bolojan.

Sergiu Mișcoiu: Ar fi un calvar mai mare decât cel care este acum

Nu ar fi nici prima dată, nici ultima oară când ar exista un guvern minoritar în istoria României. Dacă ne amintim, Guvernul Tăriceanu a fost un guvern minoritar care a supraviețuit o perioadă de peste un an și jumătate.

Există, deci, precedente de acest tip și nu ar fi un capăt de țară dacă am ajunge în această situație pentru o perioadă scurtă de timp. Problema care se pune acum este și însă aceea că alegerile la termen sunt prevăzute doar în 2028, la final la anului.

Deci nu ne aflăm într-o perspectivă de alegeri care să urmeze și să clarifice scena politică, iar un guvern minoritar în aceste condiții va avea mari probleme în a-și impune în mod minimal agenda publică, de la adoptarea bugetului – care ar fi un calvar mai mare decât cel care este acum – până la, evident, supraviețuire la orice fel de moțiune de cenzură.

Nu cred că domnul Bolojan se referea la menținerea unui guvern minoritar pentru o perioadă lungă de timp, ci la o soluție de avarie pe o perioadă scurtă, așa cum se întâmplă și în alte părți”, a explicat Sergiu Mișcoiu, în exclusivitate pentru Gândul.

Vladimir Ionaș: „Blocaje inimaginabile”

Sociologul Valdimir Ionaș a avertizat că un guvern minoritar condus de Ilie Bolojan este greu de transpus în realitate.

Vladimir Ionaș: Totul ar duce automat la o criză politică

În primul rând, ideea unui guvern minoritar condus de domnul Bolojan mi se pare că nu poate sta în picioare. Pentru a ajunge la un guvern minoritar ar însemna ca Partidul Social Democrat – și poate și UDMR-ul – să părăsească această coaliție, ceea ce ar duce la votarea unei moțiuni de cenzură și atunci domnul Bolojan nu ar mai putea fi prim-ministru.

În altă ordine de idei, indiferent de formula care ar susține în Parlament, inițial, acel guvern minoritar, ar duce la niște blocaje inimaginabile ulterior și la negocieri de lungă durată pentru orice decizie pe care guvernul ar vrea să o impună.

Totul ar duce automat la o criză politică care ar îngreuna extrem de mult situația generală, mai ales cea economică, a României.

Până la urmă, cred că și domnul Bolojan, și toți ceilalți din coaliția de guvernare ar trebui să înțeleagă că obiectivul comun este ca românilor să le meargă mai bine.

Fiecare parte ar trebui să lase de la ea, dar se pare că lucrul acesta nu prea se întâmplă. Fiecare crede că știe și deține adevărul absolut”, a declarat sociologul Vladimir Ionaș, în exclusivitate pentru Gândul.


RECOMANDAREA AUTORULUI: