Prima pagină » EXCLUSIV » Când sunt obligați frații TATE să revină în România. MOTIVUL invocat pentru plecarea neașteptată în SUA

Când sunt obligați frații TATE să revină în România. MOTIVUL invocat pentru plecarea neașteptată în SUA

Adina AnghelescuMara Răducanu
Când sunt obligați frații TATE să revină în România. MOTIVUL invocat pentru plecarea neașteptată în SUA
Andrew (s) si Tristan Tate

Informații noi cu privire la plecarea inopinată din România a fraților Tate, în Florida, cu un avion privat. Andrew și Tristan Tate au termen de la procuror să se întoarcă din SUA în România până pe 25 martie, au spus, pentru Gândul, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, Andrew și Tristan Tate au motivat că plecarea în SUA ar avea legătură cu o serie de probleme familiale pe care vor să le rezolve.

Acordul procurorilor DIICOT de a ridica temporar, din cadrul controlului judiciar, interdicția fraților Tate de a părăsi România este o decizie neașteptată, după aproape doi ani și jumătate în care nu au avut voie să plece din țară.

Frații Tate, cercetați în România într-un dosar de trafic de persoane

Fraţii Tate au plecat din România, joi dimineață, cu un avion privat. Andrew și Tristan Tate s-au îmbarcat în jurul orei 05:30, cu destinația Florida, potrivit surselor Gândul.

Andrew și Tristan Tate sunt cercetați într-un dosar de trafic de persoane, sub suspiciunea că au recrutat, începând cu anul 2015, 34 de femei pe care le-au obligat să producă materiale pornografice care au fost difuzate contra cost pe platforme de profil.

Solicitarea privind modificarea obligației impuse inculpaților de a nu părăsi teritoriul României, admisă

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a făcut câteva precizări privind plecarea din România a fraților Tate.

„Cu privire la doi inculpați, persoane cu dublă cetățenie, americană și britanică, aflați sub măsura controlului judiciar în cadrul dosarelor penale în care sunt cercetați de către procurorii DIICOT – Structura Centrală, facem următoarea precizare: cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar a fost respinsă, aceasta fiind menținută în ambele dosare în care se efectuează urmărirea penală.

A fost admisă solicitarea privind modificarea obligației impuse inculpaților de a nu părăsi teritoriul României, celelalte obligații fiind menținute de către procurorii DIICOT, inclusiv cea referitoare la prezentarea în fața organelor judiciare la fiecare chemare, cu atenționarea că încălcarea cu rea-credință a obligațiilor ce le revin poate conduce la înlocuirea controlului judiciar cu o măsură privativă de libertate superioară”, sunt precizările făcute de procurorii DIICOT.

Frații Tate, arestați în România în 2022 și acuzați de trafic de persoane și spălare de bani

Andrew și Tristan Tate se bucură de sprijin pe rețelele sociale de dreapta, după ce au fost arestați în România în 2022 și acuzați de trafic de persoane și spălare de bani, precum și pentru înființarea unei grupări de crimă organizată. Ei au negat toate acuzațiile.

Administraţia de la Washington, presiuni asupra autorităţilor române de ridicare a restricțiilor pentru Andrew Tate

Frații Tate au ajuns și mai mult în centrul atenției după ce Administrația Trump ar fi făcut presiuni asupra autorităților române, pentru a fi ridicate restricțiile de călătorie care îi vizează pe frații Tate, relatează Financial Times.

Nu mai este un secret pentru nimeni că Andrew Tate este un susţinător al preşedintelui Donald Trump.

„La întrebarea mea, «Vreți să veniți în România, dacă aveți în plan o vizită la București», pentru că anunțase așa ceva. Mi-a spus: «Nu. Deocamdată nu vin în România, dar mă interesează soarta fraților Tate». N-a fost o formă de presiune, n-a fost o amenințare, pentru că lucrurile sunt limpezi în ce ne privește”, a declarat Emil Hurezeanu la Antena 3. Frații Tate au cetățenie americană și britanică.

„Statele Unite nu au făcut nicio solicitare către România cu privire la situaţia juridică a unor cunoscuţi influenceri străini investigaţi de autorităţile române. Nu au existat solicitări nici în timpul discuţiei dintre Ministerul de Externe şi Richard Grenell sau după aceasta”, a scris Marcel Ciolacu într-o postare pe X.

Fraţii Tate s-au confruntat cu dosare civile şi penale în România şi Regatul Unit

Acuzaţiile împotriva acestora includ formarea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, raport sexual cu un minor şi spălare de bani. Cei doi au negat faptele.

Femeia este identificată în dosarul depus în instanţă drept „Jane Doe”  (n.r. –  nume folosit în sistemul de justiţie din SUA şi Regatul Unit ca pseudonim pentru o persoană a cărei identitate reală este necunoscută sau care trebuie protejată în cadrul unei acţiuni legale), scrie Agerpres, care citează Reuters.

Curtea de Apel București a decis retrimiterea la DIICOT a dosarului

Un tribunal din România a ridicat ordinul de arest la domiciliu împotriva lui Andrew Tate, înlocuindu-l cu o măsură preventivă mai uşoară, în aşteptarea rezultatului unei anchete penale.

Andrew Tate se afla în arest la domiciliu din august 2024, când procurorii au demarat o a doua anchetă penală împotriva sa, a fratelui său, Tristan, şi a altor patru suspecţi.

Un prim dosar penal a eşuat în decembrie, când Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv să restituie cauza la DIICOT, pentru refacerea anchetei de la zero.

Curtea de Apel a respins decizia de trimitere în judecată a fraților Tate în dosarul în care aceștia sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, hotărând excluderea mai multor probe şi declaraţii din dosar. Decizia magistraţilor este definitivă.

Colecția de mașini de lux a fraților Andrew și Tristan Tate valorează milioane de euro

În cadrul anchetei DIICOT, procurorii au dispus punere sub sechestru a mașinilor din colecția impresionată de lux a lui Andrew și Tristan Tate, însă deciziile au fost contestate și unele dintre mașini au ajuns din nou la frații Tate.

Colecția de mașini de lux a fraților Andrew și Tristan Tate, pe care nu au ezitat de-a lungul timpului să o etaleze în mediul online, valorează milioane de euro.

Între mașinile pe care procurorii de la DIICOT au pus sigiliu, în timpul anchetei, se numără o Lada 1500, care valorează aproximativ 10.000 euro, un Aston Martin Vanquish S Ultimate, de 250.000 euro, o mașină Rolls Royce Wraith Black Badge, care costă 360.000 euro, și un BMW X6 M, de 30.000 euro. De asemenea, sub sechestru s-a aflat și un Porsche Carrera 4S 911 992, care are o valoare de piață de 120.000 euro.


CITIȚI ȘI:

Afacerea de lux pe care FRAȚII TATE au ratat-o în România. ”Le-am zis că 1.000 de euro sunt prea puțini ca să iasă de calitate”

Frații Tate au CONTESTAT sechestrul pus de procurori pe cele 19 mașini de lux, 11 terenuri și alte bunuri de valoare 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„Cineva și-a construit o casă pe terenul meu”. Coșmarul unui român care a cumpărat o proprietate în urmă cu 12 ani
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale