Prima pagină » Economic » Aproape 60 de proprietari de apartamente au deschis dosare de daună după incendiul din Constanța. O treime erau asigurați și pentru bunuri

Aproape 60 de proprietari de apartamente au deschis dosare de daună după incendiul din Constanța. O treime erau asigurați și pentru bunuri

Madalina Prundea
Aproape 60 de proprietari de apartamente au deschis dosare de daună după incendiul din Constanța. O treime erau asigurați și pentru bunuri

După incediul uriaș de acum o săptămână din Constanța, care a izbucnit la un ansamblu de locuințe, asigurătorii au început constatarea daunelor în cazul zecilor de apartamente afectate imediat după ridicarea restricțiilor impuse de autorități. Până în prezent, au fost deschise peste 58 de dosare de daună în baza polițelor de asigurare facultativă pentru locuințe emise de către companiile membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).

Cinci scări de bloc cu peste 200 de locatari au fost în pericol în timpul incediului care a izbucnit săptămâna trecută, în noapte de miercuri spre joi, în municipiul Constanța, un foc atât de violent încât ISU Dobrogea a activat Planul Roșu de Intervenție.

Au ajuns la fața locului 200 de pompieri cu 35 de autospeciale, inclusiv echipaje ale ISU Călărași și ISU Ialomița. Care au ajutat ca 250 de oameni au fost evacuați, dintre care 70 de copii. Șase persoane au fost duse la spital cu diferite afecțiuni (intoxicate cu fum sau arsuri). 36 de mașini au fost avariate.

Din informatiile colectate la nivelul UNSAR- care reprezintă 19 de companii de profil, ce dețin o pondere de aproximativ 80% din piața locală de asigurări – majoritatea persoanelor asigurate din imobil au contractat polițe care acoperă daunele produse clădirii, în timp ce circa 35% au ales varianta ce oferă acoperire atât pentru clădire, cât și pentru conținut, respectiv bunuri.

„Suntem alături de cei afectați de incendiul produs la Constanța. Locuința este unul dintre cele mai importante bunuri pe care le avem, iar în astfel de momente putem vedea cât de mult contează să ai o asigurare”, a declarat Adrian Marin, președintele UNSAR.

Cei afectați de incendiul produs la Constanța  sunt îndemnați să se adreseze companiilor de asigurări sau intermediarilor care au emis polițele, pentru a aviza daunele.

Cum te poți asigura în cazul unui incendiu

Potrivit reprezentanțilior UNSAR, pentru a fi protejați în cazul unui incendiu, proprietarii locuințelor pot achiziționa o asigurare facultativă, cu condiția să aibă încheiată o asigurare obligatorie, PAD – impusă de lege. Polița PAD acoperă riscurile catastrofale de cutremur, inundație și alunecare de teren, până la limita de 20.000 EUR / 10.000 EUR (în funcție de tipul construcției), însă o asigurare facultativă acoperă, în plus, riscuri precum ar fi incendiul, explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul – la sume asigurate care corespund valorii reale a locuinței.

Suplimentar, polițelor facultative li se pot atașa și clauze speciale. Printre acestea se numără: asigurarea instalațiilor interioare ale clădirii, asigurarea aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, dar și răspunderea civilă față de terțe persoane (cum ar fi pagubele provocate vecinilor), și nu numai, au transmis reprezentanții asigurătorilor.

„Incendiul cauzează anual daune importante, iar românii trebuie să știe că acest risc poate fi acoperit printr-o poliță facultativă de asigurare a locuințelor”, a precizat Alexandru Ciuncan, director general al UNSAR.

Invitat recent la GÂNDUL FINANCIAR, Alexandru Ciuncan a declarat că piața asigurărilor facultative pentru locuințe este în creștere. În plus, potrivit datelor culese în rândul membrilor UNSAR, 66% din cele mai mari 50 de daune care au fost achitate în baza asigurărilor pentru locuințe au fost provocate de incendii, însă inundațiile provocate de vecini constituie 26% din numărul dosarelor de daună care au fost achitate în ultimii doi ani.

Incendiul este riscul care produce cele mai mari și mai frecvente daune din România și rămâne, totodată, riscul de care se tem cel mai mult românii. Astfel, 56% dintre respondenții celui mai recent studiu realizat de UNSAR împreună cu IRES clasează incendiul pe primul loc în ierarhia riscurilor care le-ar putea afecta locuințele.

Majoritarea celor cu polițe obligatorii au încheiate polițe facultative, respectiv aproximativ 1,57 milioane de români – aproape 17% din locuințe – la jumătatea acestui an.

Gradul de acoperire al poliţelor de asigurare obligatorie a locuinţelor este aproape 20%, la nivel naţional, după aproape 13 ani de când s-a adoptat legea și la zece ani de când a fost emisă prima poliță, conform datelor recente ale Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernatorul BNR, anunțul MOMENTULUI despre cursul leu-euro: Îl lăsăm în continuare să fie mai FLEXIBIL
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Femeile din Afganistan, tot mai izolate de lume. Jumătate dintre ele ies din casă cel mult de două ori pe lună
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Dușul rece înainte de culcare te răcorește sau nu?