Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Agricultură » EXCLUSIV GÂNDUL FINANCIAR. Valul de frig din aprilie afectează producția de caise. Vom avea fructe mai puține și mai scumpe

EXCLUSIV GÂNDUL FINANCIAR. Valul de frig din aprilie afectează producția de caise. Vom avea fructe mai puține și mai scumpe

EXCLUSIV GÂNDUL FINANCIAR. Valul de frig din aprilie afectează producția de caise. Vom avea fructe mai puține și mai scumpe

Diferențele mari de temperatura dintre zi și noapte din perioada martie-aprilie afectează cel mai mult producția de fructe – caise, în special. De asemenea, semănăturile de primăvară vor fi întârziate, însă nu sunt așteptate pagube majore din acest motiv, susțin specialiștii.

Vremea rece le-a păcălit până și pe albine, care n-au ieșit încă la zbor, să sperăm, însă, că nu vor fi probleme legate de polenizarea culturilor.

Șocurile acestea termice din martie-aprilie afectează  foarte mult speciile de pomi fructiferi, în special sâmburoasele. Înghețurile mai târzii pot să aibă efecte la măr, păr și alte câteva specii – Valeriu Tabără, președintele  Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „​Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (ASAS).

Dacă anul trecut, seceta era marea problemă pentru fermierii români, acum stăm ceva mai bine din acest punct de vedere. Ceea ce îi preocupă pe agricultori, totuși, sunt șocurile termice de la zi la noapte, care pot produce pagube însemnate, și care pot să apară în continuare până spre sfârșitul lunii aprilie.

“Este o primăvară foarte dificilă pentru ceea ce înseamnă agricultură. Chiar dacă sub aspectul rezervei de apă stăm mai bine decât anul trecut, șocurile acestea termice de la zi la noapte, scăderile bruște de temperatură, ziua avem 10-12 grade Celsius, chiar către 15 grade Celsius, și noaptea coboară către zero și sub zero grade Celsius în unele zone, sunt șocuri care afectează în general culturile”, a declarat pentru Gândul Financiar profesorul Valeriu Tabără, președintele  ASAS.

El mai spune că în aceste condiții se întârzie semănatul culturilor de primăvară. În ceea ce privește culturile de toamnă, nu sunt probleme deosebite, chiar dacă s-a manifestat fenomenul de ofilire a frunzelor la cultura de grâu.

Vom avea mai puține caise în acest an

Anul acesta, vom avea, cel mai probabil, mai puține caise și mai scumpe, pentru că valul de frig din ultima perioadă a afectat în proporții destul de mari pomii care au apucat să înflorească. Probleme sunt și la piersicii și cireșii extratimpurii, chiar dacă gradul de afectare este ceva mai mic.

Specialiștii spun că fenomenul s-a manifestat în zonele unde temperaturile au coborât sub zero grade Celsius pe parcursul mai multor nopți și mai ales în locurile unde pomii erau deja înfloriți.

Citește și https://www.gandul.ro/actualitate/exclusiv-gandul-financiar-producatorii-romani-isi-striga-disperarea-avem-cel-mai-mic-pret-din-ue-la-oua-ne-paste-falimentul-19615179

“Acolo unde temperaturile au coborât la minus 4 grade Celsius, minus 5 grade Celsius sau mai jos, iar pomii erau infloriți în masă, aceștia au fost afectați foarte rău. Unde au fost înregistrate minime de doar minus 2 grade Celsius, minus 3 grade Celsius, dacă  pomii n-au fost puternic plecați în vegetație nu a fost afectată grav productia, vorbim de un procent de 10-15%. Sunt și regiuni unde recolta a fost compromisă total sau peste 50%”, a declarat pentru Gândul Financiar Viorel Roman, pomicultor.

Cel mai afectate de temperaturile scăzute sunt speciile termofile, în special caisul care înflorește extratimpuriu. Probleme sunt și la soiul de piersică extratimpuriu sau cireșii extratimpurii pe care frigul i-a prins înfloriți, mai spune Roman.

De altfel, în ultimii ani ne-am cam obișnuit cu aceste șocuri termice care au făcut ca oferta de caise autohtone pe  piața românească să fie destul de mică. Pe de altă parte, acesta este și unul dintre motivele pentru care suprafețele cultivate sunt destul de mici – undeva de ordinul a câteva mii de hectare.

Cea mai mare “catastrofă” agronomică a secolului

Nu doar fermierii români au probleme din cauza temperaturilor scăzute din această perioadă. În Franța, de exemplu, îngrijorarea este destul de mare, în condițiile în care temperaturile scăzute (cu mult sub cele normale pentru această perioadă) au afectat pomii, dar și vița de vie, cu pierderi de producție de până la 80%, în multe cazuri.

În acest context, este așteptată o creștere a prețurilor la fructe, în 2021, dar și o scădere semnificativă a producției de vin, avertizează analiștii.

Probabil este cea mai mare catastrofă agronomică pentru acest debut de secol – Julien Denormandie, ministrul Agriculturii din Franța

Potrivit primelor estimări, este vorba de sute de mii de hectare afectate, pagubele fiind semnificative. Autoritățile au promis, însă, că îi vor ajuta pe producători să depășească situația.

Probleme din cauza valului de frig sunt și la italieni, unde temperaturile au coborât și la minus 7 grade Celsius în prima săptămână a lunii aprilie. Temerile sunt legate în primul rând de cireșii extratimpuriii care au înflorit. Tot ce mai pot să spere pomicultorii acum este să nu aibă parte de un an dezastruos cum a fost 2017.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Atentat cu bombă în Monaco, acolo unde își face veacul Mihaela Rădulescu. Reacția vedetei după explozia care s-a soldat cu trei victime
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Ce ar putea fi arcul și săgeata strălucitoare depistate de astronomi?