Prima pagină » Economic » Super agenția de stat AMEPIP, care controlează toate companiile de stat, are o nouă conducere

Super agenția de stat AMEPIP, care controlează toate companiile de stat, are o nouă conducere

Super agenția de stat AMEPIP, care controlează toate companiile de stat, are o nouă conducere

Guvernul a selectat joi, un președinte și doi vicepreședinți ai Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Instituția va fi condusă de Anișoara Ulcelușe-Pîrvan, iar în funcțiile de vicepreședinți au fost numiți Bogdan-Codruț Stănescu și Oana-Mihaela Petrescu, fost CEO al Blue Air. 

Deși recrutarea la Hidroelectrica a eșuat, compania clujeană ARC Consulting a reușit să rezolve recrutarea la AMEPIP. Gândul a scris despre compania în cauză că are zeci de contracte cu statul, majoritatea pe consultanță sau resurse umane. Datele Termene.ro arată că firma de recrutare are zeci de contracte de achiziții directe cu mai multe entități ale statului, de la companii precum Hdiroelectrica, CE Oltenia, Primăria Reghin sau Mediaș.

Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) este insituția din „centrul guvernului” care urmărește aplicarea regulilor de guvernanță corporativă la întreprinderile publice și monitorizează performanța acestora. Numirile la super agenția care controlează companiile de stat din România vin pe fondul presiunii de a închide un jalon din PNRR privind guvernanța corporativă a companiilor de stat. Comisia Europeană a achitat doar 1,279 mld. euro din cererea de plată numărul 3 aferentă PNRR, iar 869 mil. euro sunt suspendate de la plată. Guvernul are timp la dispoziție să ia măsurile necesare până vineri, 28 noiembrie, pentru a recupera acești bani. Din suma oprită de la plată, 330 mil. euro sunt suspendate pentru că nu au fost selectați noii șefi ai AMEPIP, conform normelor solicitate de CE.

Cum arată noua conducere AMEPIP

Președinte a fost numită Anișoara Ulcelușe-Pîrvan, care a ocupat anterior funcția de Head of Unit la departamentul Grant Management & Amendments Coordination din cadrul European Research Council Executiv Agency. Unul dintre cei doi vicepreședinți este economista Oana-Mihaela Petrescu care a deținut funcții de conducere la Blue Air din 2018 până în 2022. Al doilea vicepreședinte este Bogdan-Codruț Stănescu, care a avut mai multe funcții în structurile de stat. Ultima funcție deținută a fost cea de director general la Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE). Acesta a fost director timp de 6 ani, până când a fost demis în primăvara aceasta, la solicitarea ministerului energiei, după ce a apărut un raport al Curții de Conturi care a scos la iveală un prejudiciu de peste 72. mil lei după achiziția unor măști.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recrutarea șefului Hidroelectrica, cea mai importantă companie pentru securitatea energetică a României, lăsată pe mâna unei agenții abonate la contracte cu statul. Un finalist din cursă are o istorie lungă cu Rusia

Eșec la recrutarea șefilor Hidroelectrica. Gândul a dezvăluit că recrutarea capilor Hidro, cea mai importantă companie pentru securitatea energetică a României, a fost lăsată pe mâna unei agenții abonate la contracte cu statul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!