Prima pagină » Știri externe » Donald Trump a declarat că „nu glumește” cu privire la ideea unui al TREILEA mandat de președinte: „Există metode”

Donald Trump a declarat că „nu glumește” cu privire la ideea unui al TREILEA mandat de președinte: „Există metode”

Donald Trump a declarat că „nu glumește” cu privire la ideea unui al TREILEA mandat de președinte:

Președintele Statelor Unite Donald Trump a declarat că „nu glumește” cu privire la încercarea de a exercita un al treilea mandat.

„Există metode prin care se poate face”, a declarat Trump într-un interviu telefonic acordat NBC News de la Mar-a-Lago, conform Associated Press.

Ulterior, Trump le-a explicat reporterilor, la bordul avionului Air Force One care îl ducea din Florida la Washington, că „mai mulți oameni mi-au cerut să am un al treilea mandat, care, într-un fel, este un al patrulea mandat, deoarece celelalte alegeri, cele din 2020, au fost complet fraudate”. Cu toate acestea, Trump a adăugat:

„Nu vreau să vorbesc acum despre un al treilea mandat pentru că, indiferent cum privești lucrurile, mai e mult timp până acolo”.

Kristen Welker de la NBC l-a întrebat pe Trump dacă o posibilă cale către un al treilea mandat ar fi ca vicepreședintele J.D. Vance să candideze pentru funcția de președinte și „apoi să vă predea ștafeta”.

„Ei bine, asta este una”, a răspuns Trump. „Dar mai sunt și altele. Mai sunt și altele.”

„Puteți să-mi spuneți alta?” a întrebat Welker.

„Nu”, a răspuns Trump.

Limitele mandatelor președinților Statelor Unite

Președinții SUA sunt limitați la două mandate de patru ani, consecutive sau nu, în conformitate cu amendamentul 22 din Constituția SUA.

O propunere de anulare a unui amendament constituțional necesită un vot de două treimi în ambele camere ale Congresului și ratificarea de către legislativele a trei sferturi din cele 50 de state americane.

În 1796, George Washington a stabilit precedentul pentru o președinție de două mandate, o limită autoimpusă care a fost respectată de majoritatea președinților americani timp de peste 140 de ani, până la Franklin D. Roosevelt în 1940.

Roosevelt, președinte în timpul Marii Crize și al celui de-al Doilea Război Mondial, a încălcat tradiția și a îndeplinit un al treilea mandat, apoi a murit la câteva luni după începutul celui de-al patrulea mandat, în 1945. Acest lucru a deschis calea pentru amendamentul privind limitarea mandatelor în 1951.

Acest amendament spune că „nicio persoană nu poate fi aleasă în funcția de președinte de mai mult de două ori”.

Orice încercare de a rămâne în funcție ar fi suspectă din punct de vedere juridic și nu este clar cât de în serios ar putea lua Trump ideea.

Experții în drept: „Nu există vreo ‘metodă neobișnuită’ pentru a evita limitele mandatelor prezidențiale”

Unii aliați ai lui Trump au lansat ideea menținerii acestuia la Casa Albă și după 2028, iar președintele a evocat de asemenea ideea în mai multe rânduri, într-un mod care părea să îi ironizeze pe adversarii săi politici.

Jeremy Paul, profesor de drept constituțional la Universitatea Northeastern din Boston, a declarat că „nu există argumente juridice credibile pentru ca Trump să candideze pentru un al treilea mandat”.

Derek Muller, profesor de drept electoral la Notre Dame, a declarat că, conform celui de-al 12-lea amendament, ratificat în 1804, dacă Trump nu este eligibil să candideze din nou la președinție din cauza celui de-al 22-lea amendament, nu este eligibil nici să candideze la funcția de vicepreședinte.

„Nu cred că există vreo ‘metodă neobișnuită’ pentru a evita limitele mandatelor prezidențiale”, a declarat Muller.

În plus, încercarea de a obține un al treilea mandat ar necesita o aprobare extraordinară din partea oficialilor federali și de stat, ca să nu mai vorbim de tribunale și de alegători înșiși.

Muller a sugerat că Trump vorbește despre un al treilea mandat din motive politice, pentru a „arăta cât mai multă forță”.

Trump, care va împlini 82 de ani la sfârșitul celui de-al doilea mandat, a fost întrebat dacă ar dori să continue să servească în „cea mai grea funcție din țară” la acel moment.

„Ei bine, îmi place să muncesc”, a spus președintele.

Trump a sugerat că americanii ar fi de acord cu un al treilea mandat datorită popularității sale. El a susținut în mod fals că are „cele mai mari cifre în sondaje dintre toți republicanii din ultimii 100 de ani”.

Trump a ajuns la un maxim de 47% în sondajele Gallup în timpul celui de-al doilea mandat al său, în ciuda faptului că a susținut că se află „în jur de 70 de procente în multe sondaje, în sondajele reale”.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
Reacția lui George Simion după ancheta despre șeful SPP, Lucian Pahonțu
Cancan.ro
Victoria Ionescu, îngropată cu porecla pe cruce. Cine este 'Natasha', de fapt
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
Relațiile diplomatice cu Ungaria scârțâie: Péter Magyar s-a văzut cu toți omologii vecini importanți, mai puțin cu Bolojan. Problema diplomației românești, analizată de un expert
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„E un nou standard?” Clientul unui restaurant din Cluj, revoltat de ce a găsit pe nota de plată
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Familia și prietenii și-au luat adio de la Victoria. Fiica EX-deputatului Cazimir Ionescu a fost condusă pe ultimul drum
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie