Prima pagină » Știri externe » Erdoğan, atac fără precedent: „Complexul Holocaust” face ca Germania să sprijine Israel. Acuzația i-a fost aruncată Cancelarului Scholz la Berlin

Erdoğan, atac fără precedent: „Complexul Holocaust” face ca Germania să sprijine Israel. Acuzația i-a fost aruncată Cancelarului Scholz la Berlin

Rene Pârșan
Erdoğan, atac fără precedent:

Președintele turc Recep Erdoğan a comis un atac fără precedent în diplomație. Aflat la Berlin într-o vizită oficială, „Sultanul” de la Istanbul l-a acuzat fățiș pe Cancelarul german Olaf Scholz, în conferința de presă comună, că Germania sprijină statul evreu condiționată de complexul Holocaust. Reamintim că Erdogan a câștigat ultimele alegeri, și schimbarea Constituției democrate inspirată de Kemal Ataturk, cu aportul covârșitor al compatrioților din Germania, țara care găzduiește cea mai importantă comunitate turcă din lume.

Mai mult, lui Erdogan i s-a permis să își facă campanie electorală mascată în Germania sub pretextul întâlnirii cu minoritatea de peste 10 milioane de turci cu dublă cetățenie

Erdogan, ale cărui critici sunt din ce în ce mai violente la adresa Israelului, a ajuns în vizită în Germania, țara și-a exprimat și manifestat suportul față de Israel în conflictul cu teroriștii Hamas din Fâșia Gaza, într-o vizită programată înainte de începerea războiului. Calendarul și temele întâlnirii era cu totul altele – Ucraina, Rusia, aderarea la UE, livrarea Eurofighter etc – dar liderul turc a profitat de ocazie pentru a-i reproșa cancelarului german Olaf Scholz că susține Israelul doar pentru că Germania se simte vinovată din cauza istoriei sale legate de Holocaust.

„Noi n-avem nici o datorie față de Israel”

Potrivit Politico, între cei doi oficiali de stat au avut loc replici acide în cadrul conferinței de presă de vineri seara.

Din moment ce ne aflăm într-un fel de psihologie a vinovăției aici, nu puteți judeca în acest fel. Noi nu avem nicio datorie față de Israel. Dacă ar fi așa, atunci poate că nu am putea vorbi atât de ușor. Nici nu am trecut prin istoria Holocaustului…, a declarat președintele turc prin intermediul unui traducător oficial german.

Erdoğan a lansat din nou acuzații la adresa Israelului pentru atacurile sale aeriene zilnice și operațiunea terestră din Gaza. „Abia dacă mai există un loc pe care să-l numim Gaza. Totul a fost ras de pe fața pământului”, a comentat Erdoğan, sugerând că Israelul ar lovi în mod deliberat spitale, moschei și copii.

Erdogan nu a mai acuzat Israel de fascism

Totuși, potrivit Politico, Erdoğan s-ar fi abținut de la repetarea unora dintre cele mai șocante remarci recente ale sale, cum ar fi numirea Israelului „stat al terorii” și acuzarea acestuia de îmbrățișarea „fascismului”. În schimb, el și-a exprimat dorința de a contribui la încheierea războiului din Orientul Mijlociu, spunând că este necesar să „salvăm zona din această situație dificilă, din acest foc”.

Scholz condamnă terorismul

Scholz a încercat, de asemenea, să detensioneze conferința, spunându-i liderului turc că „nu este un secret că avem perspective foarte diferite asupra conflictului – de aceea conversațiile noastre sunt importante. Mai ales în momentele dificile, trebuie să vorbim direct unul cu celălalt.”

Scholz n-a ezitat însă să repete că Germania sprijină Israelul, ripostându-i lui Erdoğan cu argumentul că: „Israelul trebuie să fie capabil să se protejeze și să se apere” în urma „atacului teribil și brutal pe care l-a comis Hamas”.

Scholz a recunoscut că Israelul trebuie „să folosească orice oportunitate pentru a reduce numărul victimelor civile și să țină cont de acest lucru în tot ceea ce face”. De asemenea, el a aprobat pauzele umanitare pentru a permite eliberarea ostaticilor sau furnizarea de ajutor umanitar – subliniind în același timp că acest lucru „nu schimbă faptul că este necesar să se facă posibilă autoapărarea Israelului și să nu o punem sub semnul întrebării”.

Erdoğan a adăugat că țara sa are obligația morală de a exprima critici la adresa acțiunilor Israelului: „Dacă nu ne ridicăm vocea, dacă nu facem nimic, cum vom plăti prețul în istorie când se va privi înapoi?”.

Turcia susține nu depinde de Eurofighter

Întrebat despre o potențială blocare germană a vânzării a 40 de avioane Eurofighter către Turcia, Erdoğan a adoptat un ton sfidător – spunând că „sunt multe țări care produc avioane de luptă, nu doar Germania” – pentru ca apoi să îl atace pe jurnalistul care l-a întrebat pe Scholz despre o astfel de potențială interdicție a exporturilor. „În calitate de reprezentanți ai presei, nu ar trebui să ne amenințați cu asta”, a spus Erdoğan. „Puneți-ne întrebări care sunt conștiincioase, care sunt umane și la care putem apoi să dăm răspunsuri adecvate”. Scholz nu a răspuns dacă va interzice exportul de arme către Turcia a avionului Eurofighter, care a fost dezvoltat în comun de Germania, Franța, Marea Britanie și Italia.

Citiți și: VIDEO | Președintele Erdoğan s-a dezlănțuit la un uriaș miting pro-palestinian. „Israelul este un ocupant. Vom declara Israelul criminal de război”

Olaf Scholz reafirmă susținerea Germaniei pentru Israel / Recep Erdogan condamnă atacurile israeliene asupra civililor palestinieni

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Spoiler Insula Iubirii 2026 | Lorenzo, Remi sau Mocăniță: Cu cine s-a cuplat Andrușca în Thailanda? „S-au iubit foarte tare pe avion”
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli