Prima pagină » Știri externe » INDIA își redeschide Ambasada în AFGANISTAN/ New Delhi reia contactele diplomatice cu regimul taliban

INDIA își redeschide Ambasada în AFGANISTAN/ New Delhi reia contactele diplomatice cu regimul taliban

INDIA își redeschide Ambasada în AFGANISTAN/ New Delhi reia contactele diplomatice cu regimul taliban

India își va redeschide Ambasada din capitala afgană Kabul, care a fost închisă cu patru ani în urmă, a declarat ministrul indian de Externe, Subrahmanyam Jaishankar.

India își închisese Ambasada, precum și Consulatele din Afganistan în august 2021, după ce regimul taliban a preluat conducerea asupra Guvernului. Totuși, India și-a restabilit prezența diplomatică în țară în 2022, trimițând o echipă tehnică în Afganistan.

Jaishankar i-a întâmpinat pe ministrul afgan de Externe și delegația sa în India, spunând că vizita a marcat un pas important în progresul relațiilor diplomatice dintre cele două state.

„Am avut ocazia să vorbim unii cu alții în timpul atacului de la Pahalgam și al cutremurelor din Afganistan”, a dezvăluit Jaishankar.

De asemenea, ministrul a subliniat că India sprijină „pe deplin suveranitatea, integritatea teritorială și independența Afganistanului”. Acesta a evidențiat că o „colaborare mai strânsă” între cele două state ar contribui la „stabilitatea și rezistența regională”.

Reuniunea „Format Moscova” respinge preluarea controlului asupra bazei Bagram de către SUA

Ministrul afgan de Externe, Amir Khan Muttaqi, se numără printre liderii care se află sub sancțiunile ONU, care includ interdicții de călătorie și înghețarea activelor. Acesta a sosit la New Delhi după ce Consiliul de Securitate al ONU a acordat o scutire temporară de călătorie.

Președintele SUA, Donald Trump, și-a exprimat, anterior, dorința de a prelua controlul asupra bazei militare Bagram de lângă Kabul. Totuși, reuniunea „Format Moscova” privind Afganistanul, al șaptelea eveniment de acest tip găzduit de Rusia, la care a participat și ministrul de Externe al Administrației talibane, a inclus și oficiali ai SUA, Indiei, Pakistanului, Chinei, Iranului și ai unor țări din Asia Centrală, a respins pretențiile lui Trump, argumentând că „nu servește intereselor păcii și stabilității regionale”.

Foto: Profimedia

Recomandarea autorului:

SUA și Finlanda au încheiat un acord privind navele spărgătoare de gheață/ Trump își propune să își consolideze securitatea în Arctica

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!