Prima pagină » Știri externe » Investiție de 255 de milioane de euro lângă România. Bulgaria a inaugurat un parc solar uriaș, aproape dublu față de cel mai mare de la noi din țară

Investiție de 255 de milioane de euro lângă România. Bulgaria a inaugurat un parc solar uriaș, aproape dublu față de cel mai mare de la noi din țară

Bulgaria a inaugurat unul dintre cele mai mari proiecte de energie verde din sud-estul Europei, chiar la granița cu România. Este vorba despre parcul fotovoltaic St. George, construit în regiunea Silistra, o investiție estimată la aproximativ 255 de milioane de euro. Noul parc solar de 225 MW depășește clar capacitatea centralei Studina din județul Olt, cea mai mare centrală aflată în exploatare din România. 

Investiție de aproximativ 255 de milioane de euro la granița cu România

Noul parc solar are o capacitate instalată de 225 MW și produce aproape 13% din energia fotovoltaică a Bulgariei. Prin comparație, cea mai mare centrală solară aflată în prezent în exploatare în România, la Studina, are 174 MW, ceea ce înseamnă că proiectul bulgar este cu aproape 30% mai mare.

Diferența devine și mai importantă în contextul în care St. George include și unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Bulgaria, o componentă care lipsește încă din multe proiecte similare dezvoltate în regiune.

Investiție de aproximativ 255 de milioane de euro la granița cu România.

Bulgaria mută miza energetică lângă România

Parcul St. George a fost construit pe terenul unui fost aeroport din apropierea localității Polkovnik Lambrinovo, în regiunea Silistra, la malul Dunării, foarte aproape de granița cu România.

Proiectul include aproape 400.000 de panouri fotovoltaice amplasate pe circa 165 de hectare și este considerat unul dintre cele mai importante proiecte energetice inaugurate recent în Bulgaria.

Potrivit publicației Novinite, sistemul de baterii permite furnizarea de energie inclusiv după apus, într-un moment în care statele din regiune încearcă să își stabilizeze rețelele electrice pe fondul creșterii producției din surse regenerabile.

„De asemenea, deținem una dintre cele mai mari baterii pentru stocarea energiei electrice, ceea ce ne permite să furnizăm electricitate nu doar în timpul zilei”, a declarat Martin Langham, reprezentant al companiei Resolve Energy, implicată în dezvoltarea proiectului din Bulgaria.

România abia și-a schimbat liderul în fotovoltaic

În România, titlul de cea mai mare centrală solară operațională a fost preluat recent de proiectul Studina, dezvoltat în județul Olt de CWP Europe în parteneriat cu Renalfa.

Potrivit Balkan Green Energy News, centrala are o capacitate de 174 MW și produce aproximativ 245 GWh anual, suficient pentru a alimenta peste 122.500 de gospodării.

Centrala solară Studina

Studina a depășit astfel proiectul de la Rătești al companiei Econergy, care avea până acum statutul de cea mai mare centrală fotovoltaică din România, cu 155 MW.

Urmează proiecte și mai mari în România

Diferența față de Bulgaria s-ar putea reduce însă în anii următori. România are deja în construcție mai multe proiecte gigantice.

Compania Nofar Energy dezvoltă parcul Corbii Mari, cu o capacitate de 282 MW, iar grupul suedez Ingka Investments, divizia de investiții a celui mai mare francizat IKEA, construiește proiectul Butimanu, cu o capacitate de 300 MW.

În același timp, compania austriacă Enery pregătește lângă București un proiect uriaș de 750 MW, unul dintre cele mai mari anunțate până acum în sud-estul Europei.


Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertismentul lui Bolojan pentru România: „Crește riscul recăderii în populism și risipă”
Digi24
„Toată lumea este speriată”. Elita rusă se teme că FSB „scapă de sub control”, după ce Putin a extins puterea serviciului
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu a primit o nouă LOVITURĂ de la părinții lui Felix Baumgartner: 'Am fost ȘTEARSĂ complet din
Prosport.ro
Cum a apărut Alicia, fiica marelui fotbalist, într-o pereche de bikini. Internetul a explodat: „Zeiță superbă!”
Adevarul
Tensiune maximă înainte de verdictul Moody’s. Daniel Dăianu explică de ce decizia este crucială pentru economia României
Mediafax
Miliardarii turci de la Ford Otosan investesc 100 de milioane de euro în România. Banca Transilvania le acordă o finanțare uriașă
Click
Monica Dascălu, de nerecunoscut la 48 de ani. Cum arată după ce a slăbit 10 kilograme. „Nu mă simt bine în această perioadă”
Digi24
Stânca vandalizată pe Transfăgărășan. Ce le răspunde un inspector de Poliție celor care întreabă: „Dar ce a făcut?”
Cancan.ro
Episodul extrem din dosarul lui Cătălin Avramescu, cercetat de DIICOT: 'A plecat în pădure cu o
Ce se întâmplă doctore
Vedeta celebră, diagnosticată cu cancer pentru a doua oară, dar a ales să păstreze totul secret. Boala a fost descoperită la un control de rutină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Care e presiunea corectă în anvelope pe caniculă. Cauciucurile de iarnă pot să facă explozie la peste 40°C?
Descopera.ro
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
De ce copiii crescuți fără telefoane au devenit adulți mai fericiți?