Secretarul general al NATO, Mark Rutte, avertizează asupra unui scenariu care ar putea pune Alianța într-o situație extrem de dificilă. În cazul în care China ar decide să atace Taiwanul, liderul NATO spune că Beijingul ar putea apela la Moscova pentru a provoca tensiuni în Europa și pentru a ține NATO ocupată pe două fronturi.
Mark Rutte a vorbit despre posibilitatea ca Beijingul să lanseze o acțiune militară împotriva Taiwanului, teritoriu revendicat de China. Într-un astfel de context, secretarul general al NATO consideră că Vladimir Putin ar putea fi solicitat de președintele chinez Xi Jinping să creeze probleme în Europa, astfel încât Alianța Nord-Atlantică să fie nevoită să-și împartă atenția și resursele.
Potrivit informațiilor publicate de Clash Report, Rutte a subliniat că evoluțiile din Europa și cele din regiunea Indo-Pacific sunt tot mai strâns legate.
„Dacă China ar decide să acționeze împotriva Taiwanului, Xi Jinping și-ar suna mai întâi partenerul, pe Vladimir Putin, la Moscova, pentru a ne ține ocupați aici. (…) Vom avea o situație complicată în ambele locuri. Cu alte cuvinte, Indo-Pacificul și Europa sunt din ce în ce mai interconectate”, a declarat Mark Rutte.
Secretarul general al NATO a făcut referire și la pierderile suferite de armata rusă în războiul din Ucraina. Potrivit estimării prezentate de Rutte, Rusia pierde lunar peste 40.000 de oameni, morți sau grav răniți.
„Gândiți-vă la asta pentru un moment. Peste 40.000. În fiecare lună. În ciuda acestor pierderi grele, Putin nu dă semne că ar dori să pună capăt războiului”, a mai spus Rutte.
În ultimii ani, relațiile dintre Moscova și Beijing s-au apropiat considerabil. Rusia și China își coordonează tot mai mult pozițiile în fața influenței Statelor Unite și a Occidentului, în timp ce Moscova se confruntă cu o izolare diplomatică și economică accentuată din partea statelor occidentale.
Cele două țări cooperează în cadrul mai multor organizații internaționale, inclusiv BRICS, în încercarea de a consolida un pol de putere alternativ celui occidental.
În ceea ce privește Taiwanul, Rusia susține poziția Beijingului, în timp ce China a adoptat o poziție favorabilă Rusiei în ceea ce privește preocupările Moscovei legate de NATO și securitatea regională.
Bai Rutte, Mutte, hahalera sorosiste….vezi scenarii peste tot, mai Ceva ca Scorsese….dar nu zici nimic despre regizarea Maidanului si darea unui presedinte ales democratic jos….pe toti, pe tine, pe mursula, pe piticul porno va asteapta bandera la o votca cu gheata! Mars la…..incornorat!
CoR(n)utte lingău trumpist, vezi ca ți-a rămas ceva praf pe nas…
Caz clar de DELIRIUM TREMENS…