Prima pagină » Știri externe » LIVE UPDATE. Războiul din Ucraina intră în cea de-a unsprezecea zi. Noi atacuri ale Rusiei au avut loc în nord-estul țării

LIVE UPDATE. Războiul din Ucraina intră în cea de-a unsprezecea zi. Noi atacuri ale Rusiei au avut loc în nord-estul țării

Andrei Văcaru
LIVE UPDATE. Războiul din Ucraina intră în cea de-a unsprezecea zi. Noi atacuri ale Rusiei au avut loc în nord-estul țării

Războiul din Ucraina a intrat în cea de-a unsprezecea zi duminică, iar atacurile Rusiei asupra orașelor ucrainene continuă. Duminică dimineața, sirenele au răsunat pe străzile orașului Poltava, aflat între Kiev și Harkiv.

Un oficial din cadrul Guvernului de la Kiev a atras atenția că orașe precum Sumy și Mariupol sunt în pragul unei „catastrofe umanitare”. Deși Rusia și Ucraina au ajuns la un acord de încetare a focului, care ar fi permis evacuarea civililor din Mariupol, atacurile forțelor ruse au continuat în cursul zilei de sâmbătă. Potrivit unui oficial rus, acțiunile de evacuare ar urma să fie reluate.

Ce s-a întâmplat până acum în războiul dintre Rusia și Ucraina:

  • Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a cerut din nou aliaților occidentali să instituie o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei, în cadrul unui apel video cu 300 de congresmeni americani. De asemenea, acesta a discutat sâmbătă seara cu președintele american, Joe Biden
  • NATO a respins în mod constant ideea unei zone de interdicție aeriană, susținând că acest lucru ar putea duce la o confruntare militară cu Rusia
  • Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat că va considera o eventuală instituire a unei zone de interdicție aeriană ca fiind o declarație de război
  • Rusia continuă să bombardeze orașul strategic Mariupol. Acordul de încetare a focului semnat anterior nu a fost pus în aplicare, potrivit oficialilor ucraineni
  • Mariupol și regiunea Sumy sunt în „pragul unei catastrofe umanitare”, a declarat un oficial guvernamental ucrainean
  • Alimentarea cu energie electrică și apă curentă este oprită în două orașe din regiunea Sumy
  • Companiile americane Visa și Mastercard și-au suspendat toate operațiunile din Rusia
  • Reprezentanții Rusiei și Ucrainei se vor întâlni luni pentru o nouă rundă de negocieri

UPDATE ORA 17:20 – Şeful statului major din Belarus ar fi demisionat pentru că militarii săi nu vor să susţină invazia în Ucraina

Mai multe ziare au publicat o scrisoare de demisie atribuită şefului marelui stat major al Belarusului, Viktor Gulevich. Oleksiy Arestovych, consilier al şefului de cabinet al preşedinţiei ucrainene, a precizat că verifică această informaţie. Scrisoarea este atribuită lui Viktor Gulevich, şeful de stat major şi este datată 4 martie. Acesta ar afirma în document că militarii din Belarus refuză să participe la războiul din Ucraina şi că nu poate completa nici măcar un batalion, relatează Daily Mail.

UPDATE ORA 16:00 – Evacuarea civililor din Mariupol, la al doilea eșec. Doar 300 din 200.000 de oameni au părăsit orașul

Separatiştii pro-ruşi şi Garda Naţională din Ucraina s-au acuzat reciproc că nu au reuşit să stabilească un coridor umanitar pentru evacuarea civililor din Mariupol, duminică, a doua oară când părţile au încercat să îl organizeze. Și agenţia de presă Interfax a citat un oficial al administraţiei separatiste din Doneţk care a acuzat forţele ucrainene că nu au respectat încetarea temporară a focului. Oficialul separatist a declarat că doar aproximativ 300 de persoane au părăsit oraşul.

UPDATE ORA 15:20 – Visa și Mastercard și-au suspendat activitățile din Rusia

Visa și Mastercard au anunțat că își vor suspenda toate operațiunile financiare din Rusia, ceea ce înseamnă că rușii nu vor mai putea face plăți online și nici măcar nu vor mai putea retrage bani de la bancomate atunci când merg în străinătate.

Visa a anunțat că întrerupe tranzacțiile „în zilele următoare” și a adăugat că, odată cu intrarea în vigoare a acestor restricții, cardurile emise în Rusia nu vor mai funcționa în străinătate și viceversa, cardurile emise în străinătate nu vor mai putea fi folosite pe teritoriul Federației Ruse.

Mastercard a anunțat o decizie similară la scurt timp după anunțul celor de la Visa.

UPDATE ORA 13:20 – Dominic Raab: „Conflictul din Ucraina ar putea dura chiar ani de zile”

Vicepremierul britanic Dominic Raab a anunțat, duminică, faptul că războiul din Ucraina ar putea dura luni de zile, dacă nu chiar ani. În plus, acesta a adăugat că aliaţii internaţionali vor trebui să dea dovadă de „rezistenţă strategică” pentru a se asigura că preşedintele rus Vladimir Putin va da greş.

UPDATE ORA 12:30 – Yuval Noah Harari: Vladimir Putin a pierdut deja războiul

Istoricul Yuval Noah Harari spune că Vladimir Putin a pierdut deja războiul din Ucraina, „indiferent ce ar face”, și îl contrazice pe liderul rus, care a spus că ucrainenii sunt, de fapt, ruși.

UPDATE ORA 12:00 – Hari Bucur-Marcu: Războiul Rusiei din Ucraina e un război cu SUA

Expertul militar și de securitate Hari Bucur-Marcu, bun cunoscător al spațiului ex-sovietic, face o analiză de text a declarațiilor președintelui rus, pe care îl numește „criminalul de război Putin”, pentru a detalia contextul și perspectivele războului declanșat în Ucraina.

„Încă de dinainte ca primul soldat rus să pună piciorul pe teritoriul Ucrainei, președintele său Putin decisese că acel soldat trebuie să moară, ca un cost care nu e niciodată prea mare, pentru a demonstra puterea brațului înarmat al Federației Ruse, cea care vrea să reașeze aranjamentele de pace și de securitate în Europa, în înțelegere exclusivă cu Statele Unite ale Americii și în dispreț față de toate celelalte state europene, occidentale doar de o generație și mai mult”, scrie Hari Bucur-Marcu, în ampla analiză publicată, sâmbătă, pe blogul său.

UPDATE ORA 10:30 – Ministerul rus al Apărării cere distrugerea cadavrelor militarilor morți în război

Ministerul Apărării din Rusia a ordonat distrugerea cadavrelor militarilor care și-au pierdut viața în războiul din Ucraina. Documentul, care a fost emis în data de 26 februarie și este semnat de ministrul adjunct al Apărării, Alexei Kryvoruchko, a fost făcut public de Comandamentul Operațional „Nord” din Ucraina

UPDATE ORA 10:10 – Franța acuză Marea Britanie de „lipsă de umanitate” față de refugiații ucraineni

Ministrul de Interne din Franța, Gérald Darmanin, i-a transmis sâmbătă o scrisoare deschisă omologului său din Marea Britanie, Priti Patel, prin care a criticat „răspunsul total inadaptat” al autorităților de la Londra, dar și „lipsa de umanitate” în cazul refugiaților ucraineni respinși de britanici la granița cu Franța.

UPDATE ORA 09:30 – Rusia va prelua controlul asupra hidrocentralei de la Kaniv

Statul Major al Forţelor Armate Ucrainene susţine că Rusia urmează să preia controlul barajului hidrocentralei Kaniv, situată la aproximativ 150 de kilometri sud de Kiev.

Un raport al Statului Major, arată că trupele ruse au încercat să se apropie şi de autostrada din apropierea Aeroportului Internaţional din Kiev.


Potrivit lui Dmitro Jivițki, șeful administrației regionale din Sumy, orașele Sumy și Lebedin au continuat să fie atacate de forțele ruse în cursul zilei de sâmbătă.

Forțele ruse au distrus inclusiv un depozit de alimente, a declarat acesta.

Mariupol, orașul-port de la Marea Azov, aflat la zeci de kilometri de granița cu Rusia, se află sub asediu și este bombardat încontinuu.

„Trăim fără electricitate de cinci zile, nu avem încălzire sau reţea mobilă”, a spus primarul, Vadim Boicenko, într-un interviu difuzat sâmbătă seară pe YouTube. Potrivit acestuia, bombardamentele din ultimele zile s-au soldat cu „mii de răniţi”, iar forţele ruse împiedică sosirea alimentelor şi a medicamentelor.

„Oraşul Mariupol nu mai există”, a spus el: „Îi rog pe partenerii noştri americani şi europeni: ajutaţi-ne, salvaţi Mariupol!”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră Română. În vizor, directorul general al instituției
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Nicușor Dan: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
Click
Satul inedit unde poți primi o casă gratis. Care este singură cerință a proprietarilor: „Nu avem alte condiții”
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Fugarul a fost prins! Poliția a făcut anunțul!
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Singura imagine cunoscută cu o femeie romană luptând cu un animal sălbatic într-o arenă