Prima pagină » Știri externe » Pakistanul încearcă să evite TARIFELE americane. Oficialii de la Islamabad vor să încheie un acord rapid cu SUA

Pakistanul încearcă să evite TARIFELE americane. Oficialii de la Islamabad vor să încheie un acord rapid cu SUA

Pakistanul încearcă să evite TARIFELE americane. Oficialii de la Islamabad vor să încheie un acord rapid cu SUA

Negocierile dintre Pakistan și Statele Unite ale Americii pe probleme comerciale se apropie de sfârșit, însă fără un rezultat cert, iar în acest context, oficialii pakistanezi vor să încheie un acord prin care să evite taxele vamale suplimentare propuse de americani.

Pakistanul este deschis creșterii importurilor americane, în special bumbac și soia, pentru a echilibra balanța comercială din relația cu SUA. Negocierile s-au purtat într-un ritm neobișnuit de rapid și s-ar putea încheia săptămâna viitoare, relatează Bloomberg.

„Ambele părți sunt încântate de cum decurg negocierile, astfel că cel mai probabil, aceste discuții se vor finaliza săptămâna viitoare, sperăm cu un acord”, transmite Ministerul pakistanez de Finanțe.

Președintele american, Donald Trump, a suspendat în aprilie pentru 90 de zile aplicarea tarifelor, pentru a da curs negocierilor. Apropierea de Washington oferă beneficii economice și strategice pentru Islamabad.

Statele Unite sunt principala detinație de export a produselor pakistaneze. Țara asiatică este deja al doilea cel mai mare cumpărător de bumbac american, după China, și vinde masiv textile către SUA.

Progresul din negocieri contrastează cu poziția rivalei India, care a adoptat un ton mai dur în negocierile tarifare cu americanii.

CITEȘTE ȘI:

Cât ar costa războiul NATO-Rusia în comparație cu cele două războaie mondiale? Bilanțul financiar al primului an de ”WW3”este sumbru (Bloomberg)

Trei avioane cargo cu destinația Luxemburg au dispărut de pe RADAR când s-au apropiat de Iran. China ar aproviziona cu arme regimul de la Teheran

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!