Prima pagină » Știri externe » Războiul din Iran, ziua 31: Trump anunţă trecerea a 20 de petroliere prin strâmtoarea Ormuz și amenință: „SUA pot ocupa ușor insula iraniană Kharg”

Războiul din Iran, ziua 31: Trump anunţă trecerea a 20 de petroliere prin strâmtoarea Ormuz și amenință: „SUA pot ocupa ușor insula iraniană Kharg”

Războiul din Iran, ziua 31: Trump anunţă trecerea a 20 de petroliere prin strâmtoarea Ormuz și amenință: „SUA pot ocupa ușor insula iraniană Kharg”
13:48

UPDATE: Spania închide spațiul aerian pentru avioanele americane

Guvernul Spaniei condus de Pedro Sanchez, unul dintre cei mai vocali oponenți ai președintelui Trump, a decis închiderea spațiului aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul cu Iran.

Premierul a interzis utilizarea bazelor militare ale Spaniei și reiterează că țara sa nu va lua parte la intervenția împotriva Iranului, despre care a spus că „încalcă dreptul internațional”.

11:50

UPDATE: Trump: statele din Golf sunt unite cu SUA și „ripostează” împotriva Iranului

Donald Trump a declarat că aliații tradiționali ai Washingtonului din regiunea Golfului Persic sunt implicați activ în confruntarea cu Iranul și acționează coordonat alături de SUA.

„Arabia Saudită ripostează cu tărie. Qatarul ripostează. Emiratele Arabe Unite ripostează. Kuweitul ripostează. Bahrainul ripostează. Toate ripostează. Menținem o comunicare foarte strânsă cu toate aceste țări, iar toate au ripostat.”

Sursa video – X/@Osint613

11:07

Reactorul de cercetare nucleare Khondab din Iran, grav avariat

Reactorul de cercetare Khondab din Iran a fost grav avariat de atacuri şi nu mai este operaţional, a anunţat duminică seară Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), relatează dpa.

Foto:X/@ShaykhSulaiman

Foto:X/@ShaykhSulaiman

„Pe baza analizei independente a imaginilor din satelit şi a cunoştinţelor despre instalaţie, AIEA a confirmat că uzina de producţie a apei grele de la Khondab (noua denumire a reactorului de la Arak – n.r.), despre care Iranul a raportat că a fost atacată pe 27 martie, a suferit daune grave şi nu mai este operaţională”, a transmis agenţia pe platforma de socializare X.

AIEA a mai precizat că „instalaţia nu conţine niciun material nuclear declarat”.

10:22

UPDATE: Trump afirmă că Teheranul a acceptat „în mare parte” planul în 15 puncte al SUA

Președintele Donald Trump a declarat duminică că Iranul a acceptat „cea mai mare parte” a listei cu 15 cerințe pe care SUA a transmis-o, prin intermediul Pakistanului, pentru a pune capăt războiului.

„Ne-au acceptat majoritatea cerințelor. De ce nu ar fi făcut-o? Ei, (Iranul n.red) sunt de acord cu noi în privința planului. Am cerut 15 lucruri și, în mare parte, vom mai cere încă câteva”, a afirmat Trump.

10:02

UPDATE: Atac iranian asupra unei centrale electrice și a unei unități de desalinizare din Kuwait

Garda Națională a Kuwaitului a anunțat că a interceptat cinci drone.

Anunţul vine după moartea unui lucrător indian în urma unui atac iranian asupra unei centrale electrice și a unei unități de desalinizare din Kuwait, a transmis Ministerul Electricității și Apei din Kuwait într-un comunicat emis peste noapte.

Duminică, forțele armate ale Kuwaitului au declarat că 10 dintre membrii săi au fost răniți în atacuri iraniene asupra taberelor militare, iar un depozit al unei companii private de logistică a fost de asemenea vizat, în cadrul atacurilor cu rachete și drone din ultimele 24 de ore.

According to a statement from Kuwait’s Ministry of Electricity, Water and Renewable Energy, an Indian worker was killed and significant damage was caused to a service building at a power and desalination plant, as a result of an Iranian attack Sunday against the State of Kuwait. pic.twitter.com/fsizR7L7lk

— OSINTdefender (@sentdefender) March 30, 2026

09:40

Criză majoră în piața petrolului. Barilul a ajuns luni la 115 dolari

Prețul petrolului Brent a ajuns la 115 dolari barilul – o creștere de 3%- , iar cel tranzacționat în SUA la 103 dolari, o creștere de 3,5%, informează BBC.

Bursele internaționale au înregistrat scăderi luni dimineața, în timp ce războiul din Iran a intrat deja în a cincea săptămână. Astfel, bursele din Asia au deschis ziua în scădere, cu indicele bursier al bursei japoneze, Nikkei, în scădere cu 4,5%, în vreme ce indicele Kospi, al bursei sud-coreene, a înregistrat o scădere de 4%.

09:01

UPDATE: Un avion radar american, vital în conflictul din Orient, distrus într-un atac iranian

Un atac iranian asupra unei baze aeriene din Arabia Saudită pare să fi distrus un avion E-3 Sentry al Forțelor Aeriene ale SUA, esențial pentru sistemul său de avertizare și control aerian (AWACS), care permite monitorizarea aeriană a unei zone de luptă de până la 120.000 de mile pătrate.

Imagini cu epava avionului au început să apară pe rețelele de socializare în weekend. CNN a geolocalizat imaginile la Baza Aeriană Prince Sultan din centrul Arabiei Saudite, comparându-le cu o imagine din satelit din 11 martie, care arăta o aeronavă E-3 Sentry în aceeași locație cu epava văzută în fotografiile recente.

Sursa video X/@FARMLIK – imagini amator

Foto: X/Mario Nawfal

Foto: X/Mario Nawfal

Foto: X/Mario Nawfal

Foto: X/Mario Nawfal

08:40

UPDATE: WSJ: Trump ia în calcul o operațiune militară pentru confiscarea uraniului din Iran

Președintele Trump ia în calcul o operațiune militară pentru recuperarea a aproape jumătate de tonă de uraniu din Iran, potrivit unor oficiali americani. Misiunea ar fi una complexă și riscantă care ar implica probabil prezența forțelor americane în țară timp de câteva zile sau mai mult, scrie Wall Street Journal.

Președintele și-a încurajat, de asemenea, consilierii să facă presiuni asupra Iranului pentru a accepta predarea materialului drept condiție pentru încetarea războiului. Trump a fost clar în conversațiile cu aliații politici că iranienii nu pot păstra materialul și a discutat despre confiscarea acestuia cu forța dacă Iranul nu îl va preda la masa negocierilor.

WASHINGTON DC, UNITED STATES – MARCH 20: United States President Donald Trump speaks to the press before his departs the White House en route Miami, Florida on March 20, 2026, in Washington DC. Celal Gunes / Anadolu/ABACAPRESS.COM

08:01

UPDATE: Trump: „Cuba este o harababură, este o țară în declin și ei vor fi următorii”

Donald Trump a amenințat din nou Cuba ca va fi „următoarea țintă” pe lista sa după ce va încheia războiul din Iran.

Întrebat ce a vurt mai concret să spună după ce a menționat că regimul de la Havana va fi „următoarea”, președintele Trump a afirmat: „Da, Cuba va fi următoarea. Cuba este o harababură, este o țară în declin și ei vor fi următorii. Într-o perioadă scurtă de timp, va da faliment, iar noi vom fi acolo să-l ajutăm. Vom fi acolo să-i ajutăm pe bunii noștri cubano-americani.”

Sursa video – X/@FoxNews

07:40

UPDATE: Bombardiere strategice B-52 americane, dislocate în UK, un semnal de forță în plin război cu Iranul

Două bombardiere americane B-52 Stratofortress au aterizat la baza RAF Fairford din Regatul Unit, într-un moment de tensiune maximă în Orientul Mijlociu.

Dislocarea vine la scurt timp după ce președintele Donald Trump anunța o „schimbare de regim” la Teheran și negocia trecerea unor petroliere prin Strâmtoarea Ormuz.

Sursa video – X/@nexta_tv

B-52 Stratofortress nu este doar un avion de război, este un simbol al puterii militare americane, cu o istorie de peste șapte decenii. Introdus în serviciu în anii ’50, bombardierul a fost coloana vertebrală a forței de descurajare nucleară a Statelor Unite în timpul Războiului Rece, zburând neîntrerupt în misiuni de alertă, gata să răspundă în orice moment unui atac sovietic.

07:25

UPDATE: Trump amenință: Statele Unite pot ocupa "foarte uşor" insula Kharg

Donald Trump a avertizat că armata americană ar putea să ocupe „foarte uşor” controlul asupra insulei Kharg, un sit petrolier esenţial pentru Iran, într-un interviu acordat Financial Times.

„Poate vom ocupa insula Kharg, poate nu. Avem multe opţiuni (…) Nu cred că au vreo apărare. Am putea să o ocupăm foarte uşor”, a afirmat preşedintele american, întrebat de jurnal despre starea apărării iraniene pe insula Kharg.

07:15

Trump anunță „schimbare de regim" în Iran și deblocarea Strâmtorii Ormuz pentru 20 de petroliere

Donald Trump a declarat că atacurile SUA și Israelului au produs o „schimbare de regim” la Teheran și că noii lideri iranieni au acceptat trecerea a 20 de petroliere prin Strâmtoarea Ormuz, începând de luni.

„Ne-au dat, din respect, cred, 20 de petroliere foarte mari, care vor trece prin Strâmtoarea Ormuz, iar acest lucru începe mâine dimineață, pentru următoarele câteva zile”, a asigurat liderul de la Casa Albă.

Război în Iran: Conflictul a ajuns luni în ziua cu numărul 31, iar GÂNDUL vă ține la curent cu cele mai noi evoluții de pe front. Preşedintele american Donald Trump s-a lăudat duminică seară că a obţinut „o schimbare de regim în războiul din Iran”, graţie atacurilor aeriene ale Statelor Unite şi Israelului, şi a spus că a negociat cu noii lideri ai Republicii Islamice trecerea a 20 de petroliere prin strâmtoarea Ormuz „în următoarele zile”, scrie AFP.

Totodată, Donald Trump a avertizat că armata americană ar putea să ocupe „foarte uşor” controlul asupra insulei Kharg, un sit petrolier esenţial pentru Iran, într-un interviu acordat Financial Times.

Irak, alături de Iran

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ascuns publicului de la numirea sa, a mulţumit Irakului vecin.

El a salutat sprijinul în războiul împotriva SUA şi Israelului. Liderul suprem nu și-a făcut apariția, ci doar a transmis un mesaj scris ce a fost publicat de presa iraniană.


Recomandarea autorului:

Trump pregătește o mobilizare masivă în războiul împotriva Iranului. Pentagonul ia în calcul suplimentarea forțelor cu încă 10.000 de militari

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi