Prima pagină » Știri externe » Suspans la Casa Albă. Trump revine și spune că se gândește la o întâlnire cu Putin. Va anunța dacă merge la Budapesta “în câteva zile”

Suspans la Casa Albă. Trump revine și spune că se gândește la o întâlnire cu Putin. Va anunța dacă merge la Budapesta “în câteva zile”

Suspans la Casa Albă. Trump revine și spune că se gândește la o întâlnire cu Putin. Va anunța dacă merge la Budapesta “în câteva zile”

Răsturnare de situație pe scena internațională, după ce președintele american, Donald Trump, a spus că încă „se mai gândește” dacă să-l întâlnească pe Vladimir Putin într-un summit ruso-american Budapesta. 

Decizia lui Trump ar putea veni în „câteva zile”, după ce în cursul zilei de ieri, 21 octombrie 2025, au apărut – în cascadă – informații în presa americană care arătau ba că întâlnirea ruso-americană s-ar putea anula, ba că acesta nu ar mai avea loc „în viitorul planificat”, ba că a fost anulată sau chiar…nici n-ar fi existat vreo planificare serioasă în acest sens.

Președintele SUA a spus însă că nu crede că întâlnirea din Ungaria lui Viktor Orban ar fi fost o pierdere de timp.

Totul a început de la…Tomahawk

În ultima lună, președintele american Donald Trump declarase că lua în calcul să furnizeze rachete Tomahawk regimului de la Kiev după ce i-a dat undă verde să-și recupereze teritoriile aflate sub ocupație rusă din peninsula Crimeea și regiunea Donbas. Președintele Zelenski jubila, încât i-a avertizat pe oficialii ruși să-și „caute adăposturile anti-aeriene” că vor trebui să se pitească ceva vreme sub pământ.

Kremlinul a reacționat ferm și imediat: furnizarea rachetelor Tomahawk Ucrainei ar putea duce la escaladarea războiului și la distrugerea relațiilor ruso-americane, reconstruite acum cu greu.

Cu toate că existau îngrijorări că Rusia ar putea fi și mai vehementă, Vladimir Putin a fost mai temperat, avertizând că va lovi chirurgical locurile de lansare a rachetelor Tomahawk din Ucraina despre care știe că vor fi operate cu sprijin american, însă fără să amenințe totuși cu declanșarea războiului atomic.

Summitul care n-a fost – momentul de glorie al lui Viktor Orban

Joi, 16 octombrie 2025, chiar înainte să-l primească în Biroul Oval pe președintele ucrainean care deja își imagina țintele de pe harta Rusiei unde va lovi cu rachetele americane de rază lungă, Trump a primit un telefon de la Putin.

După convorbirea telefonică avută joia trecută cu Putin, Trump a anunțat că în discuția cu liderul de la Kremlin „au fost realizate mari progrese” către încetarea războiului dintre Rusia şi Ucraina, urmând organizarea o nouă întâlnire cu omologul său rus, în capitala ungară Budapesta, în următoarele două săptămâni.

Președintele american a anunțat imediat că liderul rus a agreat organizarea unui summit pentru reluarea discuțiilor de pace.  De asemenea, s-a răzgândit și în privința furnizării rachetelor Tomahawk, argumentând că SUA nu au destule rachete Tomahawk și Ucraina nu are nevoie de așa ceva.

Viktor Orban, premierul Ungariei, abia aștepta. A început instant să jubileze. „Ungaria aduce pacea” în Europa, declara el peste tot.

Organizarea unui summit ruso-american la Budapesta unde să se negocieze încheierea unui război sângeros ar fi fost momentul de glorie al carierei sale politice. Orban putea să ajungă în cărțile de istorie. Uniunea Europeană urma să încaseze cea mai mare umilință din istoria sa.

Polonia a avertizat că-i va escorta avionul lui Putin direct la Haga

Ucraina a refuzat să accepte cu ușurință lipsa de ajutor din partea președintelui american. Nici câteva dintre statele membre NATO nu au agreat organizarea unui summit în țara condusă de proscrisul Orban, un premier considerat drept un lider cu atitudine autoritaristă de către Bruxelles și establishment-ul liberal al Uniunii Europene.

Bulgaria s-a grăbit să anunțe că-i va asigura libera trecere a avionului prezidențial rus în drumul spre Budapesta. Polonia însă a avertizat că va face tot posibilul să trimită forțe aeriene care să-l escorteze pe Putin la Haga, să fie judecat pentru crime de război, dacă avionul său prezidențial va pătrunde în spațiul aerian polonez.

Între timp, la Casa Albă, pe durata întâlnirii, Trump arunca cu hărțile și înjura furios la întâlnirea cu președintele Ucrainean. L-a avertizat pe Zelenski că Rusia poate să distrugă Ucraina și l-a îndemnat să cedeze teritoriile ucrainene pretinse de Rusia. S-a țipat mult la acea întâlnire. Președintele american ar fi boscorodit mult, relatează jurnaliștii americani.

În media apăruseră informații despre o întâlnire „pregătitoare” dintre secretarul de Stat american Marco Rubio și ministrul rus de Externe Serghei Lavrov înainte de organizarea Summitului de la Budapesta, potrivit  Reuters, care publicase un articol despre un comunicat din Rusia care transmitea că cei doi șefi ai diplomației ar fi avut o discuție „productivă” luni, 20 octombrie 2025.

Potrivit POLITICO, în conversația telefonică de luni, ministrul rus de Externe i-a transmis secretarului de Stat american că s-a făcut destul de „clar” înțeles că pretențiile teritoriale ale Rusiei asupra regiunilor ucrainene nu s-a schimbat.

Summitul de la Budapesta, anulat din senin

Marco Rubio și Serghei Lavrov s-ar fi certat. Ministrul rus de Externe ar fi respins propunerile părții americane privind încetarea focului, asta după ce Kremlinul a insistat pe tema teritoriilor ucrainene. Mai mult, rușii n-ar fi acceptat nici măcar să-și oprească avansul pe teritoriul statului ucrainean pe care îl desfășoară în prezent.

Astfel, a rezultat informația zilei de ieri, 21 octombrie 2025, potrivit căreia summitul dintre președintele american și președintele rus nu se va desfășura „în viitorul apropiat”, a declarat târziu, în noapte, un responsabil de rang înalt al Casei Albe.

Tot ieri dimineață, CNN anunța că summitul de la Budapesta este „suspendat”, rușii au contrazis imediat informația, ulterior NBC a transmis că Summitul este „incert”, ca apoi un oficial rus de rang înalt să spună că „nu putem amâna ceea ce nu a fost convenit”.

The New York Times relata în continuare aseară despre starea de incertitudine internațională care bântuie Summitul care urma să îl facă fericit și pe Viktor Orban. Nu se știe nici data la care ar fi trebuit să aibă loc Summitul, nu se știe nici dacă Trump și Putin mai discută despre acest Summit pentru a fi organizat într-un viitor apropiat – arăta NYTimes.

„Nu este prevăzută o întâlnire a preşedintelui Trump cu preşedintele Putin în viitorul apropiat”, a indicat un alt oficial sub protecția anonimatului. El mai declarase că Secretarul de Stat american Marco Rubio nu avea planificată vreo întâlnire cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, deși anterior, cei doi au avut o discuție telefonică „productivă”.

În articolul publicat de Financial Times,  Casa Albă ar fi anunțat că președinții Trump și Putin nu „aveau planuri”  pentru a discuta modalități privind încheierea războiului. Summitul de la Budapesta părea că a dispărut așa cum a apărut: brusc. Însă….

Trump neagă că summitul s-ar fi anulat

Donald Trump a declarat că discuțiile pentru organizarea summitului de pace de la Budapesta n-au încetat de tot. Donald Trump se gândește doar dacă să se ducă la Budapesta, să-l urce pe Vladimir Putin pe scena europeană, după ce l-a urcat în Alaska și pe cea mondială, să-și pună europenii în cap și să riște, din nou, niciun rezultat palpabil. Este până la urmă vorba despre costuri și beneficii. Donald Trump este totuși un om de afaceri, un „deal breaker”. Dacă nu are deal, nu are nici break

După ce Donald Trump a transmis pe seară jurnaliștilor că va avea un răspuns în câteva zile despre organizarea sau nu a întâlnirii cu Putin de la Budapesta, Kiril Dmitriev, director al Fondului rus de investiții directe, a scris pe X:

„Confirmat: Președintele Trump a spus că NU s-a anulat Summitul de Pace cu Președintele Putin”.


Sursa Foto: Facebook: Viktor Orban/ Casa Albă (Portretul oficial al lui Donald Trump)/ Kremlin (Portretul lui Vladimir Putin)

Autorul recomandă:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marele pierzător al acestor alegeri
Digi24
George Simion: „Democrația a fost călcată în picioare”. Reacția liderului AUR după închiderea urnelor
Cancan.ro
Moartea Rodicăi Stănoiu, învăluită în mister! Semnul care a stârnit îngrijorare în rândul celor care o cunosc
Prosport.ro
FOTO. Parcă sunt surori! Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
EXIT-POLL Alegeri Primăria București 2025. CURS: Ciucu 32,7% Băluță 26,3% Alexandrescu 20,2% Drulă 12,8%. INSCOP: Ciucu: 31,7%, Băluță 26,1%, Alexandrescu 21,1%
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
AUR a recunoscut că Anca Alexandrescu a pierdut alegerile. Ce a spus Simion despre relația cu Georgescu
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Un nou tren direct de mare viteză între Paris și München va fi lansat în 2026