Verdict în cazul uciderii lui George Floyd. Polițistul Derek Chauvin, găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare / Președintele american Joe Biden: „Nu vom lăsa ultimele cuvinte ale lui George să moară odată cu el”

Verdict în cazul uciderii lui George Floyd. Polițistul Derek Chauvin, găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare / Președintele american Joe Biden: „Nu vom lăsa ultimele cuvinte ale lui George să moară odată cu el”
Verdict în cazul uciderii lui George Floyd. Polițistul Derek Chauvin, găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare / Președintele american Joe Biden: „Nu vom lăsa ultimele cuvinte ale lui George să moară odată cu el” / Foto: CAPTURI
Publicat: 21/04/2021, 06:42
Actualizat: 21/04/2021, 07:18

Derek Chauvin, agentul de poliţie care l-a imobilizat pe afro-americanul George Floyd, decedat în incidentul produs pe 25 mai 2020 în oraşul american Minneapolis, a fost găsit vinovat pentru toate acuzaţiile. Președintele american Joe Biden a declarat că verdictul reprezintă „un pas înainte”, dar mai sunt multe lucruri de făcut pentru a combate rasismul și agresivitatea polițiștilor în America.

Juraţii Tribunalului din comitatul Hennepin, situat în statul Minnesota, au stabilit că fostul agent de poliţie Derek Chauvin este vinovat de omor neintenţionat de gradul doi, omor de gradul trei şi omor prin imprudenţă de gradul doi în legătură cu moartea lui George Floyd în incidentul produs pe 25 mai 2020, informează CNN, citat de Mediafax.

Sentinţa maximă pentru omor neintenţionat de gradul doi este de cel mult 40 de ani, cea pentru omor de gradul trei este de cel mult 25 de ani, iar pedeapsa pentru omor prin imprudenţă de gradul doi este de zece ani de închisoare şi/sau amendă penală de 20.000 de dolari.

Sentința lui Chauvin, peste opt săptămâni

Derek Chauvin, în vârstă de 45 de ani, a fost transferat în detenţie imediat după anunţarea verdictului. Judecătorul Peter Cahill a anunţat că sentinţa va fi anunţată „peste opt săptămâni”.

George Floyd, un afro-american în vârstă de 46 de ani, a murit după ce poliţistul Derek Chauvin i-a ţinut genunchiul pe gât mai multe minute, pe 25 mai 2020, în timp ce îl imobiliza. Cazul a generat ample proteste violente în Statele Unite. Alţi trei agenţi de poliţie implicaţi în incident sunt acuzaţi de complicitate.

„Dreptate obţinută în mod dureros a fost făcută familiei lui George Floyd şi comunităţii de aici din Minneapolis, dar verdictul de astăzi merge dincolo de acest oraş şi are implicaţii semnificative pentru întreaga ţară şi chiar pentru întreaga lume.

Dreptatea pentru America oamenilor de culoare este dreptate pentru întreaga Americă. Acest caz este un moment de răscruce în istoria Americii din punctul de vedere al responsabilităţii agenţilor autorităţilor şi transmite un mesaj clar care sperăm că va fi auzit în fiecare oraş şi în fiecare stat.

Îi mulţumim procurorului general din Minnesota, Keith Ellison, şi echipei lui pentru dedicarea în favoarea dreptăţii pentru George. Dar cazul nu se opreşte aici. Nu am uitat că ceilalţi trei agenţi de poliţie care au avut roluri în decesul lui George Floyd trebuie traşi la răspundere pentru faptele lor”, a comunicat avocatul Ben Crump, care a reprezentat în instanţă familia lui George Floyd.

„Primul pas spre dreptate”

Verdictul a fost salutat şi de Fundaţia Reţelei Globale Vieţile Persoanelor de Culoare Contează (Black Lives Matter Global Network Foundation – BLMGNF). „Sperăm că aceste verdict de vinovăţie începe să arate că supremaţia albilor nu va câştiga. Supremaţia albilor nu îşi are loc în democraţie, mai ales într-o democraţie care ar trebui să ne garanteze libertatea de a trăi”, a transmis asociaţia.

Keith Ellison, procurorul general al statului Minnesota, a declarat că decizia judiciară este „primul pas spre dreptate”. „Nu aş numi verdictul de astăzi dreptate, întrucât dreptatea presupune restabilirea deplină, dar este vorba de tragere la răspundere, ceea ce este primul pas spre dreptate”, a declarat procurorul Keith Ellison.

Filiala din SUA a organizaţiei pentru drepturile omului Amnesty International a transmis, după verdict, că sistemul forţelor de poliţie din Statele Unite trebuie reformat, pledând pentru „diminuarea dimensiunii şi atribuţiilor forţelor de ordine” şi pentru „demilitarizare”.

Joe Biden, reacție după verdictul în cazul George Floyd: „Un pas înainte”

Președintele american Joe Biden a declarat că verdictul de vinovăție în cazul lui Derek Chauvin este „un pas înainte”, dar a mai spus că SUA tot trebuie să respingă un sistem „rasist”, care afectează viața de zi cu zi și politica.

Biden a declarat că verdictul este „mult prea rar” și „nu este suficient”.

Președintele și VP Kamala Harris au discutat la telefon cu familia lui George Floyd, victima agentului Derek Chauvin. „Nimic nu va fi mai bine, dar măcar ați obținut un pic de dreptate. Sunteți o familie minunată. Aș vrea să fiu acolo să vă îmbrățișez. Ne simțim atât de eliberați”.

„În numele lui George ne vom asigura că moștenirea lui va rămâne intactă, că istoria va privi înapoi și acesta va fi momentul schimbării”, a spus Harris.

Polițiștii să răspundă pentru faptele lor

Biden a mai declarat, după verdictul lui Derek Chauvin, că cei mai mulți polițiști „servesc țara onorabil” și cei care nu fac asta trebuie trași la răspundere.

Președintele SUA a mai transmis familiei lui Floyd că va continua să accelereze reformele, în numele lui George Floyd. În data de 3 martie, democrații au înaintat Actul Politic „Justiție pentru George Floyd”, care elimina imunitatea pentru agenții de poliție și interzice procedurile de imobilizare de tip „chokehold” – cea care a dus la decesul bărbatului de culoare.

Legea a trecut fără susținerea republicanilor, dar va avea drum „accidentat” în Senat, unde democrații au 50 de membri și au nevoie de 60 de voturi pentru a-și îndeplini obiectivul. Este puțin probabil ca legea să treacă în forma actuală.

„Nu pot să respir” / Biden: „Nu putem lăsa ultimele cuvinte ale lui George să moară odată cu el”

De asemenea, Biden i-a îndemnat pe americani să protesteze pașnic, fără violență. „E momentul să ne unim ca americani. Nu trebuie să existe niciun „port sigur” pentru ură în SUA”. Biden și-a amintit ultimele cuvinte ale lui Floyd: „Nu pot să respir”. „Nu putem lăsa ca acele cuvinte să moară odată cu el”, a conchis șeful statului american.

Citește și … Mesajul lui Barack Obama, după verdictul în cazul uciderii lui George Floyd: Un juriu a luat decizia corectă, dar este nevoie de mai mult…

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce l-ar fi supărat pe Iohannis. Poliția maghiară intervine cu explicații
Calcul complet. Câți ani trebuie să ai pe cartea de muncă, pentru a primi la...
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
Tânără de 20 de ani, violată în mod repetat de propriul tată de la vârsta...
Ce a trăit Raluca Pastramă alături de Ibrahim Ibru! Motivul pentru care s-a căsătorit cu...
Tragedie în Suceava. 5 oameni au murit într-un accident grav. Printre ei și un copil,...
„Planuri pentru cel mai rău scenariu”. Pentagonul se pregătește pentru ordine controversate ale lui Trump
Vedeta care a sărăcit după un mare scandal! Acum locuiește la o fermă unde crește...
Supa care asigură longevitatea. Ce consumă zilnic cea mai longevivă familie din lume! E un...
Bani de la stat pentru victimele infracțiunilor violente. La ce sumă ajunge ajutorul
Polițist de 21 de ani, găsit mort în baia secției de poliție unde lucra. Cum...
România, zguduită de două cutremure sâmbătă. Ce magnitudine au avut și care sunt zonele afectate
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Care e amenda pentru depășirea limitei de viteză cu 20 km/h
Germania marchează 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului
Descoperire MAJORĂ în creierul uman! Schimba absolut tot ce știam
Când montăm cauciucurile de iarnă în 2024. Anunț oficial pentru șoferii din România
Mama Biancăi Drăgușanu, apariție de senzație. Cine a machiat-o să arate ca fata ei
Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Lala, primele declarații după anunțul că este însărcinată. Ce a...
VIDEO El este polițistul care a murit chiar în secție! Flavius avea doar 21 de...
Ce rochie ar fi trebuit Cristina Șișcanu să poarte la aniversarea ei? De ce a...
VIDEO Gestul care te lasă fără cuvine! Ce a putut să facă The Urs pentru...
BANCUL ZILEI. Profa către Bulă:- Vorbește-mi despre Creangă..
Cât trebuie să dormim ca „să îmbătrânim cu succes”