Prima pagină » Știri externe » Zuckerberg a prezentat scuze în Congresul SUA /Inițiative pentru tragerea la răspundere a PLATFORMELOR online

Zuckerberg a prezentat scuze în Congresul SUA /Inițiative pentru tragerea la răspundere a PLATFORMELOR online

Mark Zuckerberg, fondatorul platformei online Facebook și directorul grupului Meta, și-a prezentat scuze în Congresul SUA în cursul audierilor pe tema riscurilor generate de companiile din domeniul tehnologiei informaționale, dar planurile privind utilizarea softurilor de inteligență artificială generează preocupări suplimentare, iar senatorul republican Josh Hawley insistă pentru reglementări clare în acest domeniu.

În cursul audierilor desfășurate recent în Congresul SUA, senatorul republican Josh Hawley l-a presat pe Mark Zuckerberg să le prezinte scuze familiilor afectate de conținutul postat pe platforma Facebook.

”Rudele victimelor sunt astăzi aici. Le-ați prezentat scuze? Vreți să faceți acest lucru acum? Vreți să le prezentați scuze victimelor afectate de acțiunile dumneavoastră?”, a întrebat senatorul Hawley.

”Îmi pare rău pentru situațiile cu care v-ați confruntat. Este teribil și nu ar trebui să treacă nimeni prin suferințele cu care s-au confruntat familiile dumneavoastră, de aceea noi am investit atât de mult și vom continua eforturile printr-un rol de lider la nivelul industriei tehnologice pentru a ne asigura că nimeni nu va mai trece prin astfel de suferințe”, a afirmat Mark Zuckerberg.

Senatorul Hawley a insistat, întrebând de ce nu ar trebui acționată în judecată compania Meta. ”Vă ascundeți în spatele unui scut al răspunderii. Ar trebui să fiți tras la răspundere personal. Vă asumați răspunderea la nivel personal?”, a continuat senatorul republican.

”Domnule senator, cred că am răspuns deja. Eu îmi percep activitatea mea și pe a companiei noastre ca fiind de a dezvolta cele mai bune instrumente pe care le putem dezvolta pentru a menține comunitățile în siguranță. Conducem eforturile la nivelul industriei tehnologice, am construit instrumente sofisticate…”, a argumentat Zuckerberg.

”Produsul dumneavoastră omoară oameni. Vă asumați răspunderea de a le oferi compensații victimelor? Sunteți miliardar, vă angajați să oferiți compensații? Noi am creat un fond de compensare”, a insistat Josh Hawley.

”Sunt chestiuni complicate. Sarcina mea este să ne asigurăm că avem instrumente bune”, a subliniat Zuckerberg.

”Sarcina dv. este să fiți responsabil pentru ceea ce a făcut compania dv. Ați produs miliarde de dolari de la oamenii care stau aici, în spatele dv., nu ați făcut nimic pentru a-i ajuta, nu ați făcut nimic pentru a le oferi compensații, nu ați făcut nimic pentru a îndrepta lucrurile. Ați putea face aici ceva, astăzi, așa ar trebui”, a acuzat Hawley. Acuzații similare au lansat senatorii Lindsey Graham și Dick Durbin.

Congresul SUA vrea legi pentru sancționarea marilor platforme online

Senatorul Hawley a cerut, potrivit site-ului Axios.com, constituirea unui fond de compensare a rudelor copiilor exploatați de platformele grupului Meta.

Marți, Hawley a anunțat intensificarea eforturilor în Congres pentru introducerea unor reglementări prin care marile platforme online să poată fi trase la răspundere și obligate să șteargă imediat conținutul care generează abuzuri asupra minorilor.

”Aceste companii sunt cele mai profitabile companii din lume. Sunt cele mai mari companii din istoria lumii și contribuie la distrugerea copiilor Americii. Este singura industrie din țară care poate face un produs ce te poate ucide la propriu și nu poți face nimic”, a argumentat senatorul Hawley, cerând adoptarea în regim de urgență a unor reglementări stricte pentru combaterea difuzării materialelor despre abuzuri sexuale asupra minorilor.

Însă efortul de adoptare a reglementărilor în regim de urgență a fost blocat de senatori democrați, potrivit postului KZRG News.

În afară de Mark Zuckerberg, directorul grupului Meta, la audierile organizate de Comisia Juridică a Senatului au fost și reprezentanții platformelor TikTok și X (fostă Twitter).

Bloomberg: Arma secretă a lui Zuckerberg în domeniul inteligenței artificiale sunt datele personale

”Pentru mulți oameni, Facebook echivalează cu Internetul, iar numărul utilizatorilor este în creștere, conform celor mai recente date financiare raportate de grupul Meta. Dar Mark Zuckerberg nu celebrează doar dezvoltarea constantă. Vrea să profite de acest lucru prin folosirea datelor de pe Facebook și Instagram pentru a crea sisteme de inteligență artificială puternice și generale. Pare extraordinar, iar Meta este bine-poziționată în acest sens, dar miliardele de utilizatori ar putea ajunge să suporte prețul cu datele din viața privată și cu alte lucruri”, atrage atenția Parmy Olson, editorialist al grupului media Bloomberg, amintind că arhiva grupului tehnologic are 250 de miliarde de pagini agregate în ultimii 17 ani.

Foto: Profimedia

Citește și:

Secretarul Trezoreriei este preocupat de problemele pieței IMOBILIARE din SUA și anunță acțiuni pentru atenuarea impactului

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Continentele Pământului pierd apă dulce într-un ritm alarmant. Avertismentul Băncii Mondiale
Digi24
Rusia oferă primele detalii despre presupusul atac ucrainean asupra reşedinţei lui Putin. Cum descrie Moscova evenimentele
Cancan.ro
O nouă descoperire uluitoare în cazul Rodicăi Stănoiu, după substanțele afrodisiace. Ce obiecte s-au ridicat din locuință
Prosport.ro
Ce mai face Arpad Paszkany. Iubita mai tânără l-a fotografiat în vila lor luxoasă din Marbella
Adevarul
Cazul unei adolescente aflată la risc de deportare din Danemarca a atras atenția lui Musk. Comentariul acestuia a suscitat un val de reacții online
Mediafax
România intră în 2026 cu accize majorate la pompă și la raft. Iată cu cât cresc lucrurile
Click
Lumea filmului, în doliu. A murit îndrăgitul actor care a jucat în cel mai bun serial din toate timpurile
Digi24
Vladimir Putin a transmis rușilor cel mai scurt mesaj de Anul Nou de la începutul războiului. Ce le-a spus dictatorul
Cancan.ro
Prima imagine cu Dan Petrescu după chimioterapie: boala l-a topit pe picioare. E de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Un grup activist susține că a extras 86 de milioane de piese de pe Spotify