Prima pagină » Justiție » DNA, după șeful IPJ Alba! Dosar cu greutate: mai sunt urmăriți penal câțiva afaceriști și polițiști, inclusiv de la DGA!

DNA, după șeful IPJ Alba! Dosar cu greutate: mai sunt urmăriți penal câțiva afaceriști și polițiști, inclusiv de la DGA!

DNA, după șeful IPJ Alba! Dosar cu greutate: mai sunt urmăriți penal câțiva afaceriști și polițiști, inclusiv de la DGA!

Șeful IPJ Alba, plus mai mulți polițiști, inclusiv de la DGA, precum și afaceriști care se ocupau cu exploatarea materialului lemnos sunt urmăriți penal, potrivit unui comunicat transmis joi, 20 iunie, de Direcția Națională Anticorupție.

Ținta numărul 1 a procurorilor este Florin Constantin Dogaru, șeful Inspectoratului de Poliţie Județean Alba.

De ce este acuzat șeful IPJ Alba

Astfel, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba-Iulia anunță că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie și șef al Inspectoratului de Poliţie Județean (IPJ) Alba, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.

Vizat este și Dan Toma, la data faptelor comisar-șef de poliție și șef al Secției 9 Politie Rurală Câmpeni, din cadrul IPJ Alba, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, participație improprie la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, compromiterea intereselor justiției, influențarea declarațiilor și mărturie mincinoasă.

Sunt urmăriți penal și: Ioan George Moșneag, subcomisar de poliție în cadrul IPJ Alba – Biroul control intern, pentru comiterea infracțiunilor de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și abuz în serviciu, Ilie Dan Ciucur, ofițer în cadrul DGA – Serviciul Județean Alba, pentru comiterea infracțiunii de complicitate morală la ultraj, Alexandra Ioana Creț, la data faptei agent de poliție în cadrul IPJ Alba – Secția 9 Politie Rurală Câmpeni, pentru comiterea infracțiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, potrivit unui comunicat de presă.

Ce afaceriști locali sunt anchetați de DNA

De asemenea, sunt urmăriți penal mai mulți oameni de afaceri și o firmă.

„Ș.I., om de afaceri – pentru comiterea infracțiunilor de cumpărare de influență, trafic de influență, complicitate morală la ultraj, instigare la ultraj, inducere în eroare a organelor judiciare și instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată;

F.M.I., la data faptelor persoană ce desfășoară activități de exploatare material lemnos – pentru comiterea infracțiunilor de cumpărare de influență (2 fapte), divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată;

N.C.G., administrator al SC VLAD&ANDREI FOREST SRL, societate care desfășoară activități in domeniul exploatării materialului lemnos – pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită, cumpărare de influență, ultraj (2 fapte), furt de arbori, mărturie mincinoasă, braconaj (2 fapte din care una în formă continuată), participație improprie la tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate și furt material lemnos;

SC VLAD&ANDREI FOREST SRL – pentru comiterea infracțiunilor de tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate și furt de arbori”, se menționează în comunicat.

„Mafia lemnului”, decapitată în Alba

În prezenta cauză se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea în care, în perioada 2021-2022, inculpații polițiști menționați mai sus ar fi protejat interesele celorlalți inculpați cercetați (la vremea respectivă marea majoritate desfășurau activități de exploatare material lemnos), prin aceea că și-ar fi exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu în ceea ce-i privește pe doi agenți de poliție din cadrul I.P.J. Alba respectiv Brigada de Operațiuni Speciale (BOS) Alba-Iulia, care ar fi interferat, prin munca de poliție desfășurată, cu cea a oamenilor de afaceri.

„Concret, în urma unor controale efectuate de cei doi agenți în zonele în care se desfășurau activități de exploatare a lemnului, la insistențele oamenilor de afaceri sau ca urmare a oferirii unor foloase necuvenite (în cazul inculpatului Toma Dan), inculpații polițiști ar fi desfășurat mai multe activități nelegale, concretizate în propuneri/presiuni repetate de schimbare a locului de muncă, transmiterea către oamenii de afaceri a programului de lucru al unuia dintre agenți, efectuarea asupra unuia dintre agenți a două cercetări disciplinare cu încălcarea dispozițiilor legale, sancționarea abuzivă a unuia dintre agenți cu diminuarea salariului cu 10% pentru o perioadă de 3 luni, în condițiile în care obiectul cercetării prealabile care s-a finalizat cu măsura menționată anterior era același cu cel al unui dosar penal, în care procurorii au dispus, ulterior soluționării cercetării prealabile, soluția clasării constatând că faptele reținute în sarcina agentului nu există, detașarea nelegală la un post de poliție situat la distanță mare de locul de muncă, de la acea dată, și apoi efectuarea de presiuni pentru acceptarea mutării definitive a aceluiași agent de poliție de la postul de poliție pe raza căruia oamenii de afaceri își desfășurau activitatea. Totodată, în scopul intimidării, inculpatul N.C.G. i-ar fi urmărit, supravegheat, fotografiat/filmat fără drept și fără vreun interes legitim, pe cei doi agenți de poliție atât la domiciliu, la locul de muncă, cât și în alte locuri pe care aceștia le-au frecventat”, potrivit procurorilor DNA.

Mita, 5000 de euro

DNA arată că cei trei oameni de afaceri i-ar fi promis unei persoane (martor în cauză) suma de 5.000 euro pentru a-și trafica o presupusă influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcționari din conducerea IGPR și că-i va determina pe aceștia să-l transfere pe celălalt agent într-o altă subunitate de poliție.

„În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Direcției de Operațiuni Speciale”, se arată în finalul comunicatului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cine este Péter Magyar, omul ce l-ar putea îndepărta pe Orban de la putere și ar putea așeza Ungaria pe un traseu mai pro-european
Digi24
VIDEO „Mi se ard cozonacii în cuptor”. O şoferiţă a fost prinsă cu 176 de kilometri pe oră pe DN 38
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
Chipul lui Mircea Lucescu, desfigurat pe tabela de la Arena Națională la FCSB - Oțelul. Rușine pentru primăria lui Ciucu
Adevarul
Ilie Bolojan vs. administrația locală. Motivele din spatele planurilor de debarcare a premierului: “De aici vine toată această dorință de schimbare”
Mediafax
Mesaje de Paște 2026. Cele mai frumoase urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi
Click
Motivul pentru care un bărbat din Cipru revine în fiecare an la Iași. „Prima dată am venit în ’98. S-a schimbat 100%”
Digi24
VIDEO Mojtaba Khamenei, desfigurat în război, este încă sub tratament pentru rănile grave suferite, afirmă surse din cercul său
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce explicație a dat o șoferiță când a fost prinsă cu DUBLUL vitezei legale?
Descopera.ro
De ce aristocrații purtau peruci?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Hotelurile din Europa renunță la o practică foarte iubită de turiști