Prima pagină » Justiție » Dosarul de pornografie infantilă al fostului consilier al lui Traian Băsescu, Cătălin Avramescu, a fost clasat de DIICOT. Cazul, declanșat de o plângere a concubinei sale. Demisii la vârf cerute public de fostul oficial

Dosarul de pornografie infantilă al fostului consilier al lui Traian Băsescu, Cătălin Avramescu, a fost clasat de DIICOT. Cazul, declanșat de o plângere a concubinei sale. Demisii la vârf cerute public de fostul oficial

Catalin Lupasteanu
Dosarul de pornografie infantilă al fostului consilier al lui Traian Băsescu, Cătălin Avramescu, a fost clasat de DIICOT. Cazul, declanșat de o plângere a concubinei sale. Demisii la vârf cerute public de fostul oficial

Dosarul de presupusă pornografie infantilă declanșat la nivel de cercetări a faptelor de DIICOT în cazul fostului consilier al fostului președinte al României Traian Băsescu, Cătălin Avrămescu, a fost clasat de Direcție, faptele sesizate nefiind dovedite, afirmă surse judiciare pentru Gândul.

Potrivit acestora, ansamblul probator nu conduce către ideea rezonabilă că faptele pentru care au fost declanșate cercetările in rem au existat în realitate, astfel că singura soluție ce putea fi dispusă în dosar a fost cea de clasare.

Sondaj Gândul


Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, cu ce partid ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Reacția fostului oficial

În continuare, magistrații de la crimă organizată vor cere unui judecător de drepturi și libertăți validarea soluției de clasare, moment după care cazul va fi definitiv închis.

„Am fost declarat „suspect” în ceea ce este, probabil, cel mai absurd dosar instrumentat de această instituție. Mi-a fost interceptat telefonul timp de o lună de zile. Casa mi-a fost călcată de cinci oameni mascați și înarmați, la 6 dimineața.

Mi-au fost luate telefonul, tableta și laptopul – ținute o lună și jumătate, timp în care s-au copiat și citit date. Aveam pe laptop tot felul de date confidențiale, inclusiv mesaje schimbate cu Președintele României sau documente din arhive militare.

Pentru ce DIICOT a făcut asta? Pentru două SMS-uri în care tatăl (eu) unei fetițe de trei ani discuta cu mama ei despre niște Pampers în care făcuse caca. Nu este glumă, despre asta erau SMS-urile.”, explică fostul oficial într-o  reacție publică pe pagina sa de pe o platformă de socializare.

Atac la președinte și procurori șefi

„Sunteți mulțumit sau chiar foarte-foarte mulțumit de numirile pe care le-ați făcut la DIICOT, domnule Președinte?

Într-o țară în care infractorii zboară cu avioanele private alături de judecători, în condițiile în care portul Constanța a devenit una dintre porțile de intrare ale stupefiantelor în Europa, DIICOT a petrecut o lună și jumătate uitându-se la poze cu copiii mei pe plajă în Thassos sau jucându-se în sufragerie. Ca să afle ce anume?…

Este clar că dosarul acesta, cu acuzația elucubrantă de „pornografie infantilă” a fost făcut pentru ca să mi se închidă gura.

În mod normal, asemenea acuzații, chiar și cele nefondate, sunt tratate la nivelul unei direcții de Protecție a Copilului. Maxim, la nivelul unui parchet de sector.

Aici a intrat pe fir o instituție care se ocupă de crimă organizată și terorism. Ce a fost în capul șefului secției III, unde a fost deschis acest dosar?”, continuă acesta în mesajul său public.

Patapievici interceptat în discuțiile cu Avrămescu

„Și de ce a fost ascultat Horia-Roman Patapievici în acest dosar? Am găsit azi, la dosar, stenogramele a două convorbiri interceptate. Din sute de convorbiri din luna în care am fost interceptat, procurorii au declarat două ca fiind „de interes”. Una, cu o mătușă din Italia. A doua, cu Horia Patapievici, care îmi transmitea solidaritatea lui.
Dacă asta nu este poliție politică, atunci ce este?….

Cele două SMS-uri erau din luna Octombrie 2025. Atunci de ce telefonul mi-a fost ascultat în luna August 2026? (Mai ales că atunci copiii nu mai stăteau cu mine din luna Aprilie). De ce au fost interceptate și comunicațiile de pe laptop? de ce au fost accesate volume cu file Word? De ce a fost urmărită poziția telefonului pe hartă?

Celor care, în mass media, au publicat tot felul de minciuni și de calomnii, le transmit să își sune avocații și să își verifice soldul din bancă”, mai arată Avrămescu în mesajul public.

Avrămescu cere demisii la vârful DIICOT

„Pentru DIICOT: aveți tot disprețul meu. Am să mă consult cu avocații, să vedem ce urmează. Cer public demisia lui Codrin Miron – actualul șef al DIICOT – și a lui Alex Florența – adjunctul lui. Nu vă este rușine? Așa arată actul de justiție într-o țară democratică?

Pentru președintele Nicușor Dan am două întrebări:

1. Nu vă este rușine, domnule Dan, de instituția condusă de cei doi?

2. Cât îl mai țineți în funcție pe securistul de Pahonțu?

Am primit, de când a început această acțiune de „kompromat” mii de mesaje de susținere.

Vă mulțumesc tututor celor care mi-ați scris, care v-ați exprimat public, care m-ați sunat sau care m-ați oprit pe stradă să îmi spuneți că ați înțeles cine și de ce a fabricat acest scandal. Vă mulțumesc tututor.

Cei aflați în spatele acestei mizerii sunt oameni din „servicii” care acum se dau pe lângă președintele Nicușor Dan. Ei au crezut că toți sunt ca ei: șantajabili și lași. Cu mine nu le-a mers și nu le va merge”, își încheie fostul consilier prezidențial mesajul expus public.

Un necunoscut în casa lui Avrămescu

Cătălin Avramescu, fost consilier de stat în Administrația Prezidențială în mandatul lui Traian Băsescu, a susținut că o persoană necunoscută ar fi intrat în locuința sa în timp ce era plecat.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Avramescu îl trage la răspundere pe directorul Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, și îi cere președintelui Nicușor Dan să îl schimbe din funcție.

Afirmațiile au fost făcute în spațiul public după aflarea informațiilor că DIICOT a efectuat o percheziție domiciliară și ulterior o percheziție informatică.

Fostul consilier al lui Traian Băsescu a scris pe Facebook că i-a intrat cineva în casă

Fostul consilier al lui Traian Băsescu nu a explicat ce anume l-a făcut să ajungă la această concluzie, a precizat doar că știe că cineva a intrat în casă și că persoanele respective nu ar fi știut cum putea el să constate acest lucru.

„Astăzi mi-a intrat cineva în casă. Am fost plecat câteva ore și când am revenit am observat. (Nu vă pot spune ce am făcut ca să știu, dar știu. Idioții care au intrat nu știau)”, a scris Cătălin Avramescu pe Facebook.

Cătălin Avramescu s-a adresat ironic șefului SPP

În continuarea postării, Avramescu i s-a adresat direct lui Lucian Pahonțu, șeful Serviciului de Protecție și Pază. Acesta a făcut referire și la perioada în care se afla la conducerea Cancelariei Prezidențiale.

„Tovarășul Pahonțu – domnul pensionar-în-funcție – de la SPP, vă ocupați cu paza, bănuiesc că v-ați ocupat și de subsemnatul când conduceam cancelaria prezidențială, lucrați în domeniu cum s-ar zice, știți cumva cine putea să fie?…”, a transmis acesta ironic în postarea lui de pe Facebook.

Fostul consilier al lui Băsescu l-a tras la răspundere pe Nicușor Dan

Avramescu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să îl schimbe din funcție pe Lucian Pahonțu. Totodată, fostul consilier a făcut referire și la conducerea SRI și SIE. Cătălin Avrămescu a criticat faptul că nu au fost numiți șefi civili la cele două servicii.

„Folosesc ocazia asta să îi aduc aminte tovarășului Nicușor Dan să îl schimbe din funcție pe acest individ. Am înțeles că dumneavoastră nu vi se pare important, domnule Președinte, să numiți șefi civili la SRI și SIE. Dar de ce țineți un pensionar șef la Serviciul de Protecție și Pază? Asta cum justificați? Haideți, faceți un efort”, a mai scris Cătălin Avramescu pe pagina sa de Facebook.

Percheziție DIICOT acasă la Cătălin Avramescu la începutul lunii august

Cătălin Avramescu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu“ al Academiei Române, fost consilier al președintelui Traian Băsescu, a fost cercetat de DIICOT pentru pornografie infantilă.

Fosta parteneră a lui Cătălin Avramescu, ex-consilierul lui Traian Băsescu, ar fi depus o plângere penală la DIICOT în care îl acuză pe acesta de fapte ce aduc atingere drepturilor minorilor.

UPDATE | Percheziție DIICOT acasă la Cătălin Avramescu. Ce au descoperit procurorii

„La data de 05.08.2026, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în luna octombrie 2025, un suspect a realizat două fotografii unei minore (în vârstă de 3 ani, la acea dată), membră a familiei sale , pe care le-a deținut și stocat.

Totodată, acesta a distribuit imaginile, în care minora apărea nud, către mama acesteia, care, la momentul respectiv, nu mai locuia cu suspectul”, au transmis reprezentanții DIICOT.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
TENSIUNI în Marea Neagră! Remorcher spre Constanța, atacat de ruși
Digi24
Călin Georgescu, după ce Palatul Cotroceni a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: N. Dan vrea să angajeze țara în război
Cancan.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
Mediafax
Pierdem un sfert din deficitul bugetar pe relația cu China. Pentru fiecare euro vândut România cumpără aproape 13
Click
Ioan Andone, oprit înainte să urce în avionul spre Madrid. Care a fost motivul: „Rămâi trăsnit, pe cuvântul meu!”
Digi24
Sistemul de pensii, sub presiune înaintea valului „decrețeilor”. Vârsta de pensionare ar putea crește. Economiștii cer măsuri urgente
Cancan.ro
Ioana, prima reacție după ce nepotul lui Năstase A ATACAT-O dur. Nu se lasă intimidată: 'O să ies și eu și o să le arăt'
Ce se întâmplă doctore
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Descopera.ro
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Un dinozaur uriaș a fost descoperit sub un șantier din Brazilia
Mediafax Italia
Supermarketurile unde pot fi economisiți cei mai mulți bani. Diferența poate fi de aproape 4.000 euro pe an, în Italia
Mediafax Spania
Localitatea care oferă CHIRIE cu 300 de euro cu SALĂ și PISCINĂ INCLUSE!