Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, Dumitrescu Badea Ilie rămâne cu condamnarea de 2 ani cu suspendare și 3 ani de încercare dar și interdicția de a conduce pe drumurile publice, 3 ani după ce se considera executată pedeapsa de doi ani, după ce instanța a respins, definitiv, apelul procurorilor la decizia judecătoriei.
„Decizia penală nr.1370/A din 10.09.2026 – În temeiul art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, împotriva sentinței penale nr. 438/20.04.2026, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. 53689/299/2025.
În temeiul art. 424 alin. 2 C.proc.pen. rap. la art. 241 alin. 1 lit. c C.proc.pen. măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de intimatul inculpat D.B.I încetează de drept.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată, prin punerea hotărârii la dispoziția părții și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 10.09.2026”, se arată în decizia definitivă a CAB.
Inițial, în 20 aprilie 2026, Judecătoria Sectorului 1 București stabilea condamnarea la o pedeapsă cu suspendare de doi ani a fiului fostului internațional și totodată un termen de încercare.
Dumitrescu Badea-Ilie, cunoscut drept Toto Dumitrescu, fiul lui Ilie Dumitrescu, a primit luni, 20 aprilie 2026 un termen de supraveghere de 3 ani. La acel moment procurorii au declarat apel iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel București.
„În temeiul art. 338 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul Dumitrescu Badea-Ilie, …, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor producerii acestuia.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. penal, interzice inculpatului Dumitrescu Badea Ilie exerciţiul dreptului prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv dreptul de a conduce pe drumurile publice orice vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, pe o durată de 3 ani, care se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b) C. penal, respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În temeiul art. 65 alin. (1) rap. art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice orice vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, care va fi executată numai în cazul revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C. pen. stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, care se calculează, conform art. 92 alin. 2 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței şi orice deplasare care depășește 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., obligă pe inculpat ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Arhiepiscopiei Bucureștilor sau Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, în conformitate cu dispozițiile art. 404 alin. (2) Cod proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instituție ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probațiune București după evaluarea inculpatului.
În temeiul art. 94 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se vor comunica Serviciului de Probațiune București.
În temeiul art. 94 alin. 2 C.p en., supravegherea executării muncii în folosul comunității dispuse în temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. se va face de către Serviciul de Probațiune București.
În temeiul art. 94 alin. 3 C.pen., Serviciul de Probațiune București va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea muncii neremunerate în folosul comunității prevăzute de art. 93 alin. 3 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenție în cazul nerespectării, cu rea-credință, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse ori stabilite de lege până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârșirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) C. proc. pen. şi art. 72 alin. 1 C.pen., constată că inculpatul Dumitrescu-Badea Ilie a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu în prezenta cauză, de la data de 16.09.2025 și până la data de 08.11.2025.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. și art. 399 alin. (1) C. proc. pen., dispune menținerea măsurii preventive a controlului judiciar, luată față de inculpatul Dumitrescu Badea-Ilie prin încheierea Judecătoriei Sectorului 1 București din data de 06.11.2025, în dosarul de urmărire penală nr. 8307/160/P/2025.
Executorie în ceea ce privește dispoziția de menținere a măsurii controlului judiciar conform art. 399 alin. (4) Cod procedură penală.
În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 4500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 3000 de lei reprezintă cheltuieli judiciare stabilite pentru faza de urmărire penală.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 20.04.2026”, a stabilit magistratul Judecătoriei Sectorului 1 în 20 aprilie.
Vă reamintim că această condamnare a survenit în urma unui fapt petrecut pe 14 septembrie 2025, în jurul orei 13:05. Atunci, a fost produs un accident rutier la intersecția bulevardelor Mircea Eliade și Primăverii din Sectorul 1 al Capitalei.
O șoferiță în vârstă de 23 de ani, în urma incidentului rutier, a fost rănită și transportată la spital, iar un alt autoturism a fost avariat.
Tot atunci, după producerea accidentului, tânărul de 28 de ani a plecat pe jos de la locul incidentului. El a fost găsit la aproape 48 de ore, de oamenii legii, într-o locuință. A fost cerută, atunci, o expertiză la INML. În urma ei, Toto Dumitrescu primise un rezultat pozitiv la consumul de cocaină. El a declarat că nu consumase substanțe interzise.
În 2021, tânărul mai fusese condamnat la 8 luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, arată Mediafax.
Potrivit instanței, lui Toto Dumitrescu i-a fost suspendat dreptul de a conduce un vehicul pe o perioadă de 3 ani. Așa cum arată legea, tânărul de 28 de ani, în timpul termenului de supraveghere, este obligat să se prezinte la Serviciul de Probațiune București și să anunțe orice modificare (schimb de domiciliu / job).
De asemenea, tânărul actor va fi obligat să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității. El mai trebuie să facă parte dintr-un program de reintegrare socială.