Prima pagină » Justiție » Modificări legislative în contextul desfiinţării SIIJ, puse în dezbatere publică de Ministerul Justiției

Modificări legislative în contextul desfiinţării SIIJ, puse în dezbatere publică de Ministerul Justiției

Modificări legislative în contextul desfiinţării SIIJ, puse în dezbatere publică de Ministerul Justiției

Ministerul Justiției a supus dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr 49/2022 privind desființarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție precum și pentru modificarea Legii nr 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Proiectul vizează două modificări:

  1. Majorarea numărului de procurori care pot activa în cadrul Secției de urmărire penală din cadrul PÎCCJ și din cadrul parchetelor de pe lângă Curțile de Apel.
  2. Modalitatea de selectare a procurorilor care se ocupă de dosarele magistraților. În prezent, procurorii își depun candidaturile la Consiliul Superior al Magistraturii, plenul CSM aprobă și nominalizează viitorii procurori cu atribuții în investigarea infracțiunilor din sistemul judiciar, după care Procurorul General îi numește. Pentru a simplifica procedura în cazul în care nu își exprimă opțiunea procurorii, Procurorul General va propune, din oficiu, procurorii, iar CSM îi va numi. Este nevoie de această modificare pentru a facilita ocuparea cât mai rapidă a schemei de personal din cadrul structurii fostei SIIJ. La acest moment, din 59 de posturi, ocupate sunt 38, deficitul fiind de o treime dintre posturi. La Parchetul General sunt doar 3 procurori din necesarul de 14.

Textul proiectului de lege este agreat cu toți actorii implicați în procedură, Procurorul General și conducerea CSM, dar și cu Comisia Europeană.

Alina Gorghiu „este preocupată de această temă”

Proiectul vine și ca urmare a urmare a Raportului din 2022 privind statul de drept, prin care României i s-a recomandat „să ia măsuri pentru a răspunde aspectelor problematice nesoluționate legate de investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor din justiție, ținând seama de standardele europene și de avizele relevante ale Comisiei de la Veneția”. În plus, una dintre solicitările Comisiei Europene în cadrul Misiunii privind statul de drept vizează consolidarea cadrului juridic și a capacității instituționale a sistemului post-SIIJ.

Ministrul justiției, Alina Gorghiu, „este preocupată de această temă, cunoscând volumul mare de activitate al structurilor menționate, precum și nevoia de a avea un număr cât mai mare de procurori în cadrul acestora, în vederea eficientizării activității în dosarele în care sunt vizați magistrații. Totalul dosarelor preluate de la fost SIIJ plus cele nou înregistrate este de 10.035, iar 6.338 dintre acestea sunt soluționate”, conform unui comunicat de presă al MJ.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Panică de iarnă”. Depozitele de gaze ale UE, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Digi24
Epuizare, baze distruse, armament compromis: de ce rolul SUA în Orientul Mijlociu va fi, probabil, regândit de Trump
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 9000 de euro. Terenul are 1800 de metri pătrați
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Super-capra din nordul României: noua rasă care ar putea schimba piața lactatelor
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
La 68 de ani, Natalia Guberna arată impecabil în costum de baie! Cu ce cremă ieftină, celebră în comunism, scapă de riduri: „Costă vreo 20-30 de lei”
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Stațiunea din România care i-a cucerit pe sârbi. Românii o ignoră, străinii au descoperit-o
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum