Prima pagină » Magazin » ANUNȚ. Muzeul Luvru se redeschide. Tabloul lui Leonardo da Vinci poate fi văzut doar cu programare

ANUNȚ. Muzeul Luvru se redeschide. Tabloul lui Leonardo da Vinci poate fi văzut doar cu programare

ANUNȚ. Muzeul Luvru se redeschide. Tabloul lui Leonardo da Vinci poate fi văzut doar cu programare

Cel mai mare muzeu al Franţei, Luvrul, a fost redeschis, luni, după 16 săptămâni în care a fost închis. Celebra opera Mona Lisa poate fi admirată, dar numai cu programare.

Începând de luni, turiştii şi francezii deopotrivă pot admira celebra opera Mona Lisa, după ce 16 săptămâni Muzeul Luvru a fost închis.

Celebrul tablou cunoscut şi sub numele de Gioconda este una dintre atracţiile prezentate publicului după redeschiderea muzeului din inima Parisului.

Tabloul lui Leonardo da Vinci poate fi văzut deocamdată doar pe bază de programare prealabilă.

Doar 70% dintre sălile instituţiei muzeale sunt disponibile.

Înaintea măsurilor luate împotriva epidemiei muzeul primea 50.000 de vizitatori pe zi.

În primele zile de după redeschidere, reprezentanţii muzeului anunţă că se aşteaptă să fie vizitaţi de aproximativ 7.000 de persoane.

Reguli pentru spectacole și vizite la muzeu

Noile reguli de siguranță sanitară pentru desfășurarea activităților culturale – de la biblioteci, muzee, concerte, spectacole drive-in și producție audio-vizuală – valabile în starea de urgență prelungită, au fost stabilite printr-un ordin comun al Ministerului Culturii.

Măsurile de prevenire a contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii au fost actualizare după prelungirea stării de alertă și adoptarea unui nou pachet de relaxare a acestora, astfel că noul ordin îl anulează pe cel dat anterior.

Prezentul ordin actualizează reglementările pentru activitatea cu publicul și activitatea angajaților din instituțiile de cultură precum: muzee și galerii de artă, biblioteci și librării, dar și activitatea desfășurată pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, în domeniul producției de film și audiovizual, evenimentele / acțiunile culturale organizate în aer liber și de tip drive-in.

Citește continuarea…

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli