Prima pagină » Cultură » ORDIN. Noile reguli pentru spectacole și vizite la muzeu, publicate în Monitorul Oficial

ORDIN. Noile reguli pentru spectacole și vizite la muzeu, publicate în Monitorul Oficial

Madalina Prundea
ORDIN. Noile reguli pentru spectacole și vizite la muzeu, publicate în Monitorul Oficial
Spectatorii la concerte trebuie să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică

Artiștii sunt încurajați să vină la spectacole cu propriile microfoane, spectatorii care vin cu propriile pături la evenimente în aer liber trebuie să stea pe spații marcate de organizatori, iar la repetiții în spații închise medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați.

Noile reguli de siguranță sanitară pentru desfășurarea activităților culturale – de la biblioteci, muzee, concerte, spectacole drive-in și producție audio-vizuală – valabile în starea de urgență prelungită, au fost stabilite printr-un ordin comun al Ministerului Culturii, publicat vineri în Monitorul Oficial.

Măsurile de prevenire a contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii au fost actualizare după prelungirea stării de alertă și adoptarea unui nou pachet de relaxare a acestora, astfel că noul ordin îl anulează pe cel dat anterior.

Prezentul ordin actualizează reglementările pentru activitatea cu publicul și activitatea angajaților din instituțiile de cultură precum: muzee și galerii de artă, biblioteci și librării, dar și activitatea desfășurată pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, în domeniul producției de film și audiovizual, evenimentele / acțiunile culturale organizate în aer liber și de tip drive-in.

Cum pot fi organizate evenimentele private

Documentul detaliază măsurile pe care trebuie să le ia angajatorii, angajații, organizatorii de evenimente și clienții/spectatorii/vizitatorii, respectiv triaj observațional, măsurarea temperaturii, purtarea măștilor și păstrarea distanței.

Potrivit Ministerului Culturii, noile activități reglementate sunt modul în care se pot desfășura expoziții temporare de artă și design, dar și în ce condiții se pot relua producțiile de spectacol și concert în spațiu închis. În plus, o noutate este reglementarea evenimentelor private, ce pot fi realizate cu maximum 20 de persoane în spații închise și cu până la maximum 50 persoane în aer liber, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară.

Dezinfectarea spațiilor comune, a mobilierului și a toaletelor este impusă organizatorilor, iar artiștii interpreți sau executanți ar trebui să își aducă propriile microfoane, instrumente, căști și alte echipamente pe care le folosesc.

De asemenea, au fost reglementate repetițiile spectacolelor și concertelor în spațiul închis fără public. Angajatorii, organizatorii acestor evenimente, vor elabora instrucțiuni proprii pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei.

Potrivit Ministerului Culturii, medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, în funcție de specificul activității defășurate, iar responsabilul SSM va efectua instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă. Se va evita prezența îndelungată pe scenă a actorilor din grupele de risc, precum cei cu vârsta peste 65 ani și/sau cu boli cronice asociate.

Scunele sau pufurile, plasate la doi metri distanță

Alte măsuri se referă la expoziții temporare de artă și design pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Expozițiile temporare de artă și design cum sunt cele de: pictură, desen, sculptură, design, instalații, artă new media, artă interactivă, performance, video, pot fi organizate în spații convenționale precum muzee, galerii sau cluburi de artă, biblioteci etc., dar și în spații alternative, în aer liber, hale sau vechi spații industriale, spații private, pavilioane temporare și altele.

Este permisă desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție.

Dacă locația este organizată cu scaune mobile sau pufuri, acestea trebuie dispuse la doi metri distanță, iar dacă sunt disponibile gradene, se marchează locurile la aceeași distanță între ele. „În cazul în care locația nu dispune de scaune sau gradene și este liberă (pamânt, iarbă, zgură etc), iar publicul vine cu propriile pături sau perne, organizatorul va marca solul astfel încât să creeze spații care să respecte distanțarea socială pentru fiecare persoană, precum și spații mai mari pentru familii și/sau grupuri de până la 3 persoane”, se arată în noul ordin comun publicat în Monitorul Oficial.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump vrea un arc de triumf la Washington, de aproape trei ori mai înalt decât cel din București
Digi24
Kremlinul admite că Orban va pierde alegerile din Ungaria: „Chiar și cu sprijinul nostru, nu au reușit nimic”. Pe cine va da vina Rusia
Cancan.ro
România, lovită de frig chiar înainte de Paște. Brumă și ninsori în noaptea de Înviere
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa Diletta Leotta, discuție inedită cu Cristi Chivu: „Îți vom da numerele de telefon”
Adevarul
Cea mai nutritivă carne din lume este mai sănătoasă decât multe fructe și legume. Este la îndemâna oricui
Mediafax
Adio unei practici foarte des întâlnite în hoteluri: Uniunea Europeană elimină acest element din camerele de hotel
Click
Cine este tânărul din Constanța care a fost admis la Harvard, cu o bursă de peste 1.300.000 de dolari: „Un copil extraordinar”
Digi24
„Ghost Murmur”: cât de real este instrumentul CIA care a urmărit bătăile inimii aviatorului american dispărut în Iran
Cancan.ro
BBC Weather îi contrazice pe meteorologii Accuweather: Cum va fi vremea de Paște în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Restricții în trafic de Paște. Unde se circulă cel mai greu?
Descopera.ro
Cât de des ar trebui spălați blugii? Mulți greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Cea mai mare specie de pinguin din lume a intrat oficial pe lista speciilor pe cale de dispariție