Prima pagină » Magazin » „Ne vom revedea în anul care a trecut”, primul spectacol de teatru jucat într-un aeroport din România

„Ne vom revedea în anul care a trecut”, primul spectacol de teatru jucat într-un aeroport din România

„Ne vom revedea în anul care a trecut
Premiera spectacolului "Ne vom revedea în anul care a trecut", regizat de Alexandru Nagy, va avea premiera la Aeroportul Internațional "Henri Coandă".

Prima reprezentație a piesei de teatru „Ne vom revedea în anul care a trecut”, o idee a Teatrului de Sufragerie după un text scris de Ștefan Caraman, va avea loc în incinta Aeroportului Internațional „Henri Coandă” din București, în noul terminal de plecări.

Evenimentul este programat pentru sâmbătă, 29 martie, de la ora 19:00, când publicul va avea ocazia să descopere povestea a două cupluri din generații diferite care, aflate în sala de așteptare a unui aeroport, își dezvăluie experiențele.

„Caraman pune degetul pe rănile noastre de zi cu zi, pe care le punem deoparte în fiecare dimineață”, a explicat Alexandru Nagy, regizorul acestui spectacol. „Două cupluri într-un spațiu de tranzit, asemănător cu sufletele lor. O fantezie extremă sau un joc pe care îl jucăm cu toții? Ne vom revedea în anul în care a trecut respiră în același timp cu noi, fiind un spectacol dedicat zilei de azi la întâlnirea dintre generații. Actorii, scenografa și echipa de producție semnează premiera unui nou concept: teatru de aeroport”, a adăugat el.

După premiera găzduită de Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București, spectacolul ce-i are în distribuție pe Gelu Nițu, Cătălina Mustață, Meda Victor și Mihai Smarandache va fi inclus în repertoriul Teatrului de Sufragerie și a altor teatre din Capitală, urmând ca în luna iunie să fie prezentat în alte cinci aeroporturi din țară: Sibiu, Iași, Cluj, Timișoara și Tulcea.

„Este cel mai frumos și autentic dar pe care Teatrul de Sufragerie putea să îl facă publicului și prietenilor săi,  la aniversarea celor 2 ani de existență”, a afirmat Mirela Loghin, fondatoarea Teatrului de Sufragerie. „ Să treci dintr-o sufragerie pe un aeroport internațional, pare un act de curaj amestecat cu «nebunie», dar și încredere în oamenii care sunt cu tine. Dupa șase luni de emoții, provocări, repetiții intense și lupte interioare, privesc cu regret că această etapă se încheie, dar în același timp cu bucurie că un teatru indepedent, de nișă, este pregătit să dăruiască publicului un spectacol de teatru de o înaltă ținută artistică, lucrat cu multă, multă iubire”, a mai spus ea.

Înființat în ianuarie 2012 și inaugurat oficial cu spectacolul „Sunt un orb”. în regia lui Horațiu Mălăele, Teatrul de Sufragerie propune o alternativă a teatrului din sălile consacrate de spectacol, prin îndepărtarea barierei actor – spectator.

Teatrul de Sufragerie a câștigat premii importante în cadrul Maratonului Teatrului Independent – Bucharest Fringe 2012, Iași Fringe Festival 2013 și a primit nominalizări la Festivalul Teatrului Independent 2013.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Localitatea din România în care îți poti cumpăra o casă cu doar 6400 de euro. Terenul are peste 2000 de metri pătrați
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Luna Nouă în Scorpion, pe 9 noiembrie: ce nu mai merită să duci după tine și cum îți faci curaj să începi altfel? Previziuni pentru toate zodiile
Digi24
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Ce se întâmplă doctore
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!