Prima pagină » Magazin » Nouă obiceiuri care vă pot schimba viața

Nouă obiceiuri care vă pot schimba viața

Nouă obiceiuri care vă pot schimba viața
Teoria este cel mai facil lucru de enunțat atunci când ne planificăm obiceiurile pe care ni le-am dori bifate și în realitate. Orice obiectiv setat în minte înseamnă un pas înainte spre îndeplinirea lui. Odată ce ne obișnuim să acționăm în acest mod, realizările vor veni de la sine, notează The Huffington Post.

În bestsellerul lui, „Puterea obiceiului”, Charles Duhigg discută despre modalitățile în care ne putem folosi de obiceiurile noastre pentru a obține ceea ce ne dorim. Potrivit acestuia, astfel de deprinderi necesită trei componente: sugestia, recompensa și rutina. Astfel, pentru a bifa o realizare, trebuie să trecem prin toate trei.

Care este mai bună parte în crearea unor astfel de obiceiuri? Odată instalate, nu mai trebuie să ne gândim la ele, să le planificăm înainte de a acționa. Cu cât numărul acestora crește, cu atât productivitatea noastră sporește, iar succesul și fericirea devin garantate. Același scenariu se aplică și în cazul curățeniei, activitate de care fugim cu toții în momentul în care vedem dezordinea acumulată din ultimele zile.

Iată, însă, ce puteți face pentru a asigura un echilibru în viața dumneavoastră:

1. Aranjați-vă patul. Durează doar două minute. Ce altceva puteți face în intervalul acela care să vă transforme total imaginea camerei? Indiferent de stadiul în care se regăsește dezordinea din încăpere, atunci când patul este aranjat, totul se vede dintr-un alt unghi.

2. Curățați chiuveta din bucătărie. Durează zece minute și e indicat să o faceți de trei ori pe zi. Așa veți evita aglomerarea vaselor murdare, iar camera va arăta mult mai bine. Faceți din asta un obicei și veți fi plăcut surprinși de efectul său pe termen lung.

3. Ștergeți e-mailurile care nu vă mai folosesc. Operațiunea durează un minut. Sortarea și delimitarea zilnică a mesajelor, cataloagelor, documentelor, foilor care nu vă mai trebuie vă vor ajuta să aveți păstrate în casă în permanență doar lucrurile utile, evitând o aglomerare ulterioară.

4. Stabiliți cu restul familiei să vă angajați, când vă aflați cu toții acasă, timp de zece minute să faceți ordine împreună. Înainte de culcare, imediat după ce v-ați întors acasă sau chiar dimineața, după trezire, o astfel de activitate vă poate încărca cu energie.

5. Păstrați masa curată. Nu vă poate lua mai mult de cinci minute să strângeți ce ați consumat și să ștergeți petele sau urmele de grăsime lăsate. O masă dezordonată, cu resturi de alimente nu doar că contribuie la dezordinea din încăpere, dar produce și o stare de disconfort pentru ceilalți membri ai familiei, care doresc să se așeze să mănânce.

6. Lustruiți dulapul din baie. Ca timp, nu vă poate lua mai mult de trei minute să ștergeți urmele lăsate în jurul chiuvetei. Totodată, puneți la locul lor pasta de dinți, trusa de machiaj, produsele pentru îngrijirea părului, care localizate corespunzător vor contribui la ordinea din încăpere.

7. Puneți rufele la spălat în mai multe tranșe. Faceți din asta un obicei zilnic și evitați, în felul acesta, să triați greșit hainele în momentul în care trebuie să le băgați pe toate la spălat.

8. Puneți-vă lucrurile la loc în dulap după ce le-ați folosit. În trei minute puteți duce la îndeplinire această operațiune simplă. În acest mod, veți elimina progresiv dezordinea din încăpere și veți ști exact ce aveți în șifonier și ce vă lipsește.

9. Planificați-vă programul zilnic. Cinci minute pe care să le alocați dimineața pentru a vă planifica activitățile de peste zi sunt suficiente pentru vă asigura că nu omiteți nimic din ceea ce trebuie dus la îndeplinire.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cașaloții au un organ secret care îi ajută să lovească mai tare
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!