Invadatorii CHIP și DALE. Odiseea lui Cub-Galben-Cască-Roșie și Cub-Roșu-Cască-Galbenă într-un lift comunist din Titan

Ca la râie, munca începe în momentul când dă de tine și se termină când te uită. Așa se face că, pe la începutul zilei următoare de dârvală, undeva între unu și două dimineața, mă grăbesc să nu se închidă la non-stop, carbogazoase și bețișoare parfumate, să le zicem.

La întoarcere nu mă mai grăbesc, noaptea-i tânără, iar acasă mă așteaptă, în acest caz, mârtanul și laptopul. La intrarea în bloc, surpriză! Chip și Dale, doi descălecători din Nepal, Bangladesh, Myanmar, Sri Lanka sau de oriunde se ciorovăiau cu interfonul într-o limbă străină și pentru ei, nu numai pentru mine.

Grăsuți, pufoși, zâmbăreți, amabili, veseli nevoie mare, ca orice om care muncește la orele la care toată lumea doarme. Cam pe la un metru și un pic, unul cu o cască de motor galbenă și un cub roșu, celălalt cu o cască roșie și un cub galben în cârcă. Ca să fie fix ca în desene animate, aveau și două dungi reflectorizante pe băscuțe, dințișori Orbit și rezemau regulamentar două scutere, marcă necunoscută pe această jumătate de lume, de banca de sub arțar. Un motoraș galben, unul roșu, altfel nici nu se putea.

VIDEO EXCLUSIV După 5 ani cu Nicușor Dan la primărie, bucureștenii speră ca noul primar să se țină de cuvânt: „Să ne dea căldură și apă caldă. Ne-am săturat de promisiuni”

06:00

1 AN DE LA ANULARE 5 decembrie. Ziua dinaintea „furtunii politice”. Mesaj-cheie al secretarului de stat american Antony Blinken, miting anti-Georgescu și pro-Europa în Piața Universității

06:00

Dacă nu ar fi vorbit între ei într-o engleză și mai aproximativă decât a mea, ai fi jurat că sunt gemeni. Se bucură teribil când mă văd, ai fi zis că sunt vărul mai mare care i-a schimbat între ei la naștere. Îmi arată telefoanele, waze, dau din mâini fericiți. Las și eu merindele pe trotuar și intru în horă. Vânturăm aerul împreună.

Da, este adresa corectă, ca s-o mai scurtăm. Deschid ușa ca o gazdă din Uniunea Europeană ce sunt. Dar filmul începe abia la lift. Unul de ăla comunist, un metru pe un metru, dar cu oglinzi de sus până jos, motiv pentru care urc în el cu ochii închiși. Nu și de data asta.

Politicos, mai degrabă curios să aflu care vecin mai muncește la ora aceea, deschid ușa și le dau prioritate. Băscuță galbenă și băscuță roșie se poftesc la rândul lor. După un minut se înțeleg în privința regulilor de circulație din România. Cască galbenă cu cub roșu intră primul, cu spatele. Cască roșie cu cub galben parchează cu fața, burtă-n burtă, corect, dar rămân vreo cin’șpe centimetri de cub pe dinafară. Nu merge. Se dă cu spatele/faţa şi se reia operaţiunea. Se încercă varianta cub în cub… nașpa… Eu băț, țin de ușă cu bucurie…

Cine a văzut capodopera Stan și Bran care se schimbă din paltoane și ghete în pijamale și papuci în patul de sus dintr-o cușetă de tren înțelege povestea, cine nu, nu.

Pe scurt, nu merge nici o variantă. Mi se propune să urc eu primul în lift, în treaba mea. Nici vorbă, am plătit, eu de la filmul ăsta nu plec!

Inventiv de felul meu, dacă nu inovativ în acest caz, le propun să se dezhame de cuburi și să le pună unul peste altul într-un colț. Zis și făcut. Se înghesuie în lift, iar eu îi presez cu ușa ca un hamal japonez conștiincios din gara Tokyo. O ia!

Prima oprire, etajul opt. Zdronc, tronc, hârșt… Liftul staționează un minut și pleacă în direcția nouă. Nici un zgomot neobișnuit, de data aceasta.

Eee.., de aici se instalează liniștea… Becul roșu aprins la nouă și o presiune rece care se instalează asupra mea. Eu locuiesc la zece, ca să fie treaba treabă. Am țigări, dar bricheta este acasă.

Aia e! O iau ca șerpașul nepalez, lipa-lipa. La tabăra șase-șapte mă reîntâlnesc cu Chip și Dale coborând… eu gâfâi, ei respiră. Îmi mulțumesc, dăm mâna, ne batem pe cuburi… nu ne pupăm, nu schimbăm numere de telefon, la prima întâlnire nu se face!

Misterul a fost rezolvat la etajul nouă. O cataramă de chingă bloca ușa liftului. S-o scot, să n-o scot?… Decizia rămâne secretă. În final, deși nu este finalul, ating culmea.

Aceste pățanii s-au petrecut cu vreo două zile înainte de proclamația lui Tanasă referitoare la invadatori. Azi m-am luminat, am înțeles pe deplin demersul legitim românesc.

Revenind la jurnalism, sursa vecini revoltați, “după ce că au blocat liftul”, cască galbenă cu cub roșu, care trebuia să livreze la opt, a dus marfa la nouă, unde de fapt ar fi trebuit s-o care cască roșie cu cub galben.

În consecință, românii de la opt au fost obligați să mănânce pizza cu pepperoni, deși n-o suportă, iar cei de la nouă ceva tradițional cu de toate – acestea sunt doar supoziții nedocumentate, de ignorat – dar, pe scurt, niște români au avut de suferit din cauza unor descălecători-încălecători neinstruiți.

De vină sunt eu, cred, că ajut invadatori în detrimentul celor de un neam și scară cu mine!

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Dosar penal în cazul BĂTĂLIEI româno-nepaleze de la Baia Mare. Muncitorii din Himalaya, acuzați de colegii maramureșeni că acceptă salarii prea mici
• Conserva Felicia. România pierde RECORDUL MONDIAL la numărul de pasageri care pot fi presați într-o mașină