Pericolul din pepeni

Am oprit, cu câteva zile în urmă, pe marginea drumului, la o tarabă de familie, care încerca să vândă legume și fructe curate, ieșite din pământul județului Olt, de pe la Scornicești din-colo: ceapă, usturoi, dovlecei, roșii, semințe de floarea-soarelui, semințe de dovleac, ulei presat la rece, piersici, turtite și atâtea, atâtea altele. Am intrat în vorbă cu cei domni care vindeau legumele și fructele și care așteptau ca din duba în care aveau să doarmă să dea semn că ar fi gata mâncarea de cartofi pe care și-o găteau la o sobiță cu gaz improvizată.

Atât de bine mirosea mâncarea de cartofi! Atât de bine părea că vor mânca de seară noii noștri prieteni, aflați pe un drum județean, la o mică intersecție de căi și de vieți! Fiind și cu Alexandra după noi, am întrebat de ce nu au și pepeni. Lubenițe, adică. Pentru că mai toți copiii, mai ales la vârstele acestea, sunt înnebuniți după dulceața fructului roșu cu coajă verde. Nu avem, mi-au spus, mustăcind, ridicând din sprâncenele groase și rugându-mă să nu dau copilului pepene de care se vinde la acel moment pe marginea drumului sau prin piețe. Sunt îngrozitori, au completat, ce au pe ei! Ce au în coajă! Ce trece în fruct!

ACTUALITATE Câți bani a făcut un șofer de Bolt și Uber în noaptea de Revelion: „Concluzia o trageți voi, dacă a meritat sau nu”

10:38

ECONOMIE Val de majorări la impozitele locale în 2026. Cât ajung să plătească românii în marile orașe

10:25

I-am crezut pe cuvânt și n-am oprit la următoarele tarabe care promiteau lubenițe bune, de Dăbuleni – eventual. Uite, mama, pepeni!, auzeam de pe bancheta din spate, dar continuam să merg înainte, fără să mă las impresionată de pofta noastră, a tuturor, de o felie de vară adevărată. Mi-am amintit apoi de aparatele acelea pe care le-am tot văzut în reclame care măsoară nivelul nitraților din fructe și legume. Și ce valori arătau! Ce spaimă pe cei care le foloseau și arătau mai departe la ce nivel a ajuns otrava din toate cele pe care le cumpărăm cu bani mulți și pe care, de voie, de nevoie, le dăm ca alimente valoroase și celor mici din familie!

Nu-mi place să umblu cu drobul de sare și să cred că în spatele oricărei cortine se poate ascunde marele dezastru. Mai ales că, totuși, viața ne-a dovedit tuturor, în atât de multe ocazii, că nu există doar riscuri mari și previzibile, ci atât de multe dureri ascunse în pasul mărunt care n-ar trebui să ne împiedice deloc. Dar realitatea e că multe dintre fructele și legumele pe care le mâncăm sunt otrăvite, au pe ele fel de fel de compuși care le forțează creșterea, coacerea, gustul.

Ne putem feri? M-aș teme că nu. Și, acum, că s-au umplut toate piețele de lubenițe frumoase „de Dăbuleni”, cu siguranță că voi cumpăra și eu una, două, pentru seri de vară care cer să se asorteze cu obiceiurile noastre dintotdeauna. Aparat de măsurat nitrații n-am avut și nu-mi voi procura, așa că voi merge pe speranța că avem noroc și că binele e mai mare decât răul din fiecare îmbucătură. Și voi supraviețui cu amintirea versurilor copilăroase pe care mi le spunea tata, când eram mică, și luam de pe DN1 câte un fruct perfect, în care bătea ca într-o tobă cu puternică rezonanță: „Lubeniță, pepene, dragi mi-s mie fetele…”

Citește și:

Păun şi Prunariu

Bacalaureatul nimănui

Dragostea pentru ai tăi

Descuiați pianele!

Fără limite!