Prima pagină » Știri politice » Bolojan, mulțumit că Buzoianu a scăpat cu funcția intactă, după dezastrul de la Paltinu: „Deciziile ministrului reflectă răspunderea celor implicați”

Bolojan, mulțumit că Buzoianu a scăpat cu funcția intactă, după dezastrul de la Paltinu: „Deciziile ministrului reflectă răspunderea celor implicați”

Ruxandra Radulescu

Ilie Bolojan a vorbit despre criza apei din Prahova și Dâmbovița, dar și despre raportul Corpului de Control al ministrei Diana Buzoianu. 

„Aici sunt mai multe aspecte. Cea mai importantă problemă a fost să luăm măsurile necesare pentru a asigura oamenii de acolo cu apă potabilă, să repunem în funcțiune alimentarea cu apă menajeră.

Pe fondul undei defecțiuni la unul din baraje, în loc să se acționeze programat, cu implicare a tuturor factorilor care fac ca apa să ajungă la locuințe. Pe fondul unor greșeli ale celor implicați nu s-au estimat consecințele negative și nici nu s-au anunțat oamenii.

Am solicitat doamnei ministru să rezolve problemele sistemice. Astfel incât să intervenim la acel baraj programat, agenții din zonă și oamenii să știe, cu provizii de apă.

Aceste demisii sunt asumate de către conducătorii instituțiilor care au avut o responsabilitate directă în rezolvarea acestor probleme. Administrația Bazinală Prahova, Apele Române, ESZ, trebuie să răspundă direct.

Fiecare dintre noi care suntem într-o funcție publică are o răspundere directă dacă sub semnătura ta s-a întâmplat ceva, ai și o răspundere morală. Ministrul Sănătății spre exemplu.

Deciziile propuse de Ministrul Mediului reflectă răspunderea directă a celor implicați în această situație”, a declarat Ilie Bolojan.


FOTO: Mediafax

Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Ce le-a transmis Nicușor Dan șefilor de partide
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Ce se întâmplă doctore
Plătești prea mult la întreținere? Documentele pe care trebuie să le ceri administratorului și cum poți contesta suma mare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!