Ciprian Șerban, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, anunță că de luni, 30 martie 2026, alți 64 de kilometri ai Autostrăzii „Unirii” Târgu Mureș-Târgu Neamț au intrat în etapa de proiectare. Așa cum a menționat ministrul în postarea sa, acesta reprezintă un alt pas important pentru construirea Autostrăzii dintre Transilvania și Moldova.
Alți 64 de kilometri au intrat, de luni, 30 martie 2026, în etapa de proiectare. Este un pas important pentru construirea Autostrăzii dintre Transilvania și Moldova. El a mai menționat că 1C Sărățeni-Joseni și 2B Grințieș-Pipirig sunt 2 dintre cele mai dificile loturi de autostradă.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2Fautostrada-1.jpg)
„Încă 64 de kilometri ai Autostrăzii „Unirii” Târgu Mureș-Târgu Neamț intră de astăzi în etapa de proiectare”, a precizat ministrul Transporturilor și Infrastructurii
„Încă 64 de kilometri ai Autostrăzii ,,Unirii” Târgu Mureș-Târgu Neamț intră de astăzi în etapa de proiectare, un pas decisiv pentru construirea Autostrăzii dintre Transilvania și Moldova.
De astăzi, 30 martie 2026, Asocierea condusă de constructorul român UMB începe etapa de proiectare în cadrul contractelor de proiectare și execuție pentru loturile 1C Sărățeni-Joseni și 2B Grințieș-Pipirig, două dintre cele mai dificile loturi de autostradă pe care le vom construi în România.
Cele două contracte pe care le derulează Compania Națională de Investiții Rutiere au fost semnate anul trecut, au o durată de realizare de 54 de luni, din care 14 luni pentru proiectare și 40 de luni pentru lucrări, iar odată cu începerea acestei etape, întregul segment montan dintre Sărățeni și Pipirig (116 kilometri) este, acum, în faza de proiectare.
Lotul 1C Sărățeni-Joseni are o lungime de 32,4 kilometri se desfășoară în județele Mureș și Harghita, iar pe traseu vor fi construite peste 30 de pasaje, trei tuneluri și două polate pentru permeabilitatea animalelor”, a notat ministrul.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii a menționat că lotul 2B Grințieș-Pipirig ar fi considerat cel mai dificil lot al întregii Autostrăzi A8. Pe acest traseu sunt prevăzute 60 de poduri și pasaje și 16 tuneluri.
„Pentru lotul 2B Grințieș-Pipirig, pe care îl considerăm cel mai dificil al întregii Autostrăzi A8, pe traseul din județul Neamț sunt prevăzute 60 de poduri și pasaje și 16 tuneluri. Pentru conexiunea cu lotul 2A Ditrău-Grințieș, aflat acum în etapa de proiectare, a fost prevăzut un nod rutier lângă Tulgheș, iar la Est, pentru conexiunea cu Lotul 2C Pipirig-Vânători Neamț (Leghin), o descărcare provizorie, asigurând, astfel, funcționarea independentă.
Reconfirmăm, astfel, angajamentul și determinarea pentru dezvoltarea infrastructurii moderne, care să asigure conectivitatea între regiunile istorice ale României, atragerea de noi investiții și mai multă siguranță în trafic”, a notat Ciprian Șerban, pe Facebook.
Sursă foto: Mediafax Foto; Facebook